TOP-10: Specii care se trag din cele mai vechi timpuri

0
48

De obicei, când este vorba despre fosile vii, reptilele sunt primele la care ne gândim. Totuși, există mamifere, copaci și păsări care de asemenea se trag de la primele animale apărute pe Pământ. Unele dintre ele cutreierau Pământul împreună cu dinozaurii,  având aceeași formă care ne este cunoscută astăzi.

  1. Cerbul cu coadă albă

3,5 milioane de ani

Cerbul c coadă albă este cea mai veche specie de cerb care încă trăiește. Nu a fost întâmplător faptul că aceste creaturi grațioase și-au păstrat caracterul flexibil și eleganța pentru ultimii 3,5 milioane de ani. Toate trăsăturile pe care le posedă, le-au ajutat să supraviețuiască, de aceea nu a fost nevoie de vreo schimbare.

Acest cerb mănâncă practic orice. Uneori chiar poate să consume carne sau pește. Cu toate acestea, iarba nu este inclusă în meniul lui. El pur și simplu nu are dinții și stomacul potrivit, pentru a-și obține porția de substanțe nutritive din ciugulitul ierbii. Cerbii cu coadă albă locuiesc pe un teritoriu uriaș, de la cercul Arctic până în Brazilia – aceasta este cea mai extinsă zonă locuită de vreo specie cu copite.

De asemenea, ei au un simț al securității foarte ascuțit. Ei își încurcă propriile urme, făcând câteva cercuri deasupra lor. Dacă sunt urmăriți de vreun prădător, cerbii se îndreaptă imediat spre o rută cu obstacolele deja bine cunoscute pe care aceștia o parcurg cu ușurință, pe când prădătorul este încetinit și-i dispare dorința de a se mai goni după pradă. Uneori, ei pot chiar să ducă prădătorul spre alte specii de cerbi, încercând să-l confuze. Adesea, cerbul cu coadă albă se scufundă sub apă precum o fac rațele, pentru a-și ascunde urmele sau pentru a se ascunde însăși. Uneori acesta se îndreaptă spre apele oceanelor, unde nu le-ar urma cu siguranță nici un prădător.

Într-un an bun, femela cerbului cu coadă albă poate da naștere unor gemeni sau tripleți. Micuții sunt niște maeștri în arta de a se ascunde. Primele câteva zile ei nici măcar nu au vreun miros, se camuflează ușor printre ierburi datorită blăniței pestrițate și cad imediat la pământ, asemenea unui bolovan greoi, când observă vreo primejdie. Această specie de cerbi are ca scop să supraviețuiască încă de la naștere.

  1. Zebra

4 milioane de ani

Acești cai dungați ai stepelor africane aleargă pe planeta noastră deja de foarte mult timp. Cea mai veche specie dintre ele este zebra imperială (Equus grevyi), care este considerată prima specie de zebre apărută. Astăzi aceste zebre se întâlnesc foarte rar în natură. Ele au devenit o specie aparte de cai acum 4 milioane de ani. În prezent, există circa 10 subspecii de zebre și toate din ele au coame irocheze și un lătrat care sună foarte ciudată și nu poate fi asemănat cu nimic.

Neprivind la faptul că teritoriile zebrelor uneori se întâlnesc, 2 subspecii de zebre niciodată nu se vor cupla. Fiecare din ele are un număr de cromozomi diferit și încercările omenești de a cupla zebra grevyi cu zebra montană a finisat cu un număr mare de avorturi.

Zebra Quagga, care a dispărut la sfârșitul secolului XIX, a provenit de la cea mai răspândită specie de zebre din ziua de astăzi, zebra burchell. Ele s-au despărțit una de alta în timpul erei glaciare, cu aproximativ 120000 – 290000 ani în urmă. Analizele ADN-ului, care au fost făcute asupra rămășițelor zebrei Quagga, spun că această subspecie și-a schimbat forma corpului și culoarea, aflându-se izolată.

Cel mai asemănător cu zebra animal care a existat vre-o dată în America a fost calul Hagerman. Acesta avea trăsături comune cu zabra Grevy, a locuit pe malurile lacului Idaho și a dispărut cu 3 milioane de ani în urmă.

  1. Panda roșu

5 milioane ani

Pe lângă faptul că au un deget mare fals, iubesc bambusul și locuiesc pe teritoriul Chinei, ursul panda mare și panda roșu au un strămoș comun. Cu toate acestea, spre deosebire de  ursul panda mare, panda roșu nu face parte din familia Ursidae.

Această creatură drăgălașă, care reamintește un motănaș, are mai mult de 5 milioane de ani. Oamenii de știință consideră că dragostea pentru rumegarea bambusului este o moștenire veche. Rămășițele unor animale asemănătoare cu panda roșu au fost găsite în Europa de est și America de nord, și s-a constatat că acestea au mai mult de 25 milioane de ani.

De-a lungul anilor, aceste vulpițe înflăcărate au buimăcit oamenii de știință, nelăsându-se clasificate. O perioadă foarte lungă de timp, panda roșu a fost atribuită familiei Procyonidae. Nu este deloc uimitor, deoarece asemenea enoților, botișorul și coada ursului panda roșu are desene în formă de inele, care le ajută să balanseze pe copaci. De asemenea, ei își folosesc lăbuțele din față, care se aseamănă cu niște mâini, pentru a bea apă. Totuși, analizele ADN-ului i-au convins pe oamenii de știință că panda roșu este o specie aparte din familia Ailuridae.

Sistemul digestiv al urșilor panda roșu este foarte prost adaptat la alimentația cu plante verzi, de aceea micile codițe pufoase, pe lângă faptul că practic mereu rumegă bambus, se mai hrănesc și cu insecte, ouă, păsări mici, rozătoare și fructe. Tractul intestinal al acestor creaturi absorb doar un sfert din substanțele nutritive pe care le conține bambusul.

  1. Cocorul canadian

10 milioane ani

Din cele 15 specii de cocori care există la momentul dat, cocorul canadian este cel mai răspândit și ocupă cel mai mare areal de habitat. Cele mai vechi rămășițe ale acestei specii au fost găsite în Florida, iar vârsta lor era de  2,5 milioane de ani. Totuși, cel mai probabil acele rămășițe nu erau cele mai vechi. Încă câteva rămășițe au fost găsite în Nebraska și ele sunt o dovadă destul de convingătoare a faptului că cocorul canadian a apărut pe Pământ cu mult mai demult decât se credea anterior. Vârsta rămășițelor din Nebraska este de aproape 10 milioane de ani și ele sunt identice cu cele ale cocorului canadian care trăiește și astăzi. Acest lucru le oferă statutul de cea mai veche specie de păsări de pe Pământ.

Din martie până în aprilie, 50 000 de cocori albastru-surii cu niște căciulițe roșii, migrează în Canada și Alaska, zburând 650 de kilometri într-o zi. Aceste păsări dansează elegant pentru a-și găsi un partener pe toată viața, apoi își construiesc un cuib în zonele umede și cresc câte un pui sau doi.

Puii se nasc cu ochii deja deschiși și încep să meargă în 8 ore după naștere, fiind capabili și să înoate. Cocorii maturi au grijă de puii săi timp de 10 luni la rând, protejându-i de prădători. De fapt, această specie de păsări nu face parte din categoria speciilor pe cale de dispariție, cu toate acestea, cocorii cubanezi-canadieni și cei de pe malurile râului Mississippi la momentul dat înfruntă o accentuată scădere.

  1. Ariciul

15 milioane ani

De fapt, ariciul este un animal care populează planeta Pământ deja de 15 milioane de ani. În tot acest timp, ariciul nu și-a schimbat deloc forma fizică.

Acele ariciului sunt formate din cheratină, aceeași proteină care formează părul și unghiile omenești. Aricii nou născuți au niște ace foarte micuțe, care abia se văd de sub piele. În decursul a trei zile, acele ariciului ies la suprafață. Când aricii comunică sau pur și simplu sunt în căutarea hranei, ei scot niște sunete care au ceva asemănător cu „vorba” purcelușilor.

Nu toți aricii formează un bol cu ace când sunt în primejdie. Acest obicei diferențiază de la o specie la alta. Unii arici care locuiesc în deșert preferă să fugă de prădători și se încolăcesc doar în cel mai rău caz. Aricii contemporani sunt cam de mărimea unei palme, deși strămoșii lor, o specie de arici primitivă, Silvacola acares, care a populat planeta Pământ cu 52 milioane de ani în urmă, erau de mărimea degetului mare.

  1. Flamingo

18 milioane ani

Ceea ce în epoca Miocenului era un lac spaniol, acum este o câmpie de calcar. Cercetând această câmpie, oamenii de știință au descoperit un cuib care aparținea unui flamingo cu 18 milioane de ani în urmă.

Ouăle au fost scanate și s-a aflat că 5 din ele erau foarte asemănătoare cu ouăle păsării flamingo din ziua de azi. Totuși, au existat și câteva deosebiri. Cuiburile pe care le construiau flamingo în trecut erau din bețișoare și frunzulițe, pe când cele din prezent au forma unor turnuri noroioase. De asemenea, păsările flamingo  ale prezentului depun doar câte un ou, nu cinci. Deoarece cuibul găsit semăna mai mult cu unul al corcodeilor din prezent, care sunt niște rude apropiate ale păsărilor flamingo, oamenii de știință au constatat că acel cuibul găsit poate aparține unui strămoș comun al acestor două specii de păsări.

Puii de flamingo au un penaj suriu sau alb, iar culoarea roz și-o obțin de-a lungul câtorva ani. Culoare păsărilor flamingo se datorează consumului unui pigment roșu-oranj care se numește beta-carotin, aceeași substanță pe care o conțin morcovii și dovlecii. Acest beta-carotin, păsările flamingo îl obțin din unele specii de alge și crustacee. Dacă flamingo ar înceta să consume acele produse, culoarea lor roz treptat ar dispărea.

  1. Furnicarul african sau tubulidentate

35 milioane ani

Acest mamifer arată de parcă ar fi o combinație dintr-un cangur și un purcel. Mai mult ca atât, acesta practic deloc nu s-a schimbat în ultimii 35 milioane de ani. Tubulidentate are niște dinți primitivi fără emailat și rădăcini, el nu are claviculă și se mișcă doar cu cele două lăbuțe posterioare. Acest animal este foarte isteț și de aceea a devenit o adevărată vietate fosilă, păstrându-și în stare perfectă fizicul inițial.

Oamenii de știință cred că furnicarul african este o anomalie genetică, în sensul că genele sale au evoluat pe o perioadă mai lungă de timp, în comparație cu alte mamifere. De fapt, genetica lor a evoluat într-atât de puțin, încât oamenii de știință consideră că acest animal african este cel mai apropiat de strămoșul comun al animalelor care au același număr de cromozomi.
Sexul furnicarului african este foarte greu de identificat de la distanță. Totuși, adesea masculii sunt mai masivi și cântăresc circa 100 kilograme. Femelele nasc câte un pui chel în sezonul de reproducere. Ei consumă o cantitate foarte mare de furnici, pe care le prind cu ajutorul limbii lungi și lipicioase. Cu toate acestea, animalul tubulidentate nu este o rudă apropiată a furnicarului din America de sud.

Furnicarul african este unicul animal încă viu care a împărțit planeta Pământ cu dinozaurii, și neprivind la faptul că au trecut deja milioane de ani, acesta și-a păstrat vechiul obicei de a consuma furnici.

  1. Oposum Virginia

70 milioane de ani

Singurul marsupial al Americii de nord este amestecul unui drăguț ursuleț cu un șobolan. Rămășițele lor petrificate au mai mult de 70 milioane de ani, fapt pentru care pot fi numite unele dintre cele mai vechi animale de pe planeta Pământ. Oposum Virginia și-a păstrat forma în tot acest timp. Asemeni cangurul el își poartă puii într-o pungă într-atât de sigură, încât adesea puii rămân vii când mama lor este lovită de un automobil. Punga, de asemenea, este rezistentă la apă, de aceea puii de mărimea unei albini, rămân perfect uscați chiar și când mama lor înoată.

Nimeni nu poate spune cu siguranță cât timp deja acest animal folosește celebrul truc de supraviețuire „a o face pe mortul”, totuși ei sunt niște maeștri în această treabă. Când nu mai are nici o cale de scăpare, animalul se aruncă pe spate, prefăcându-se mort, și poate sta nemișcat până la 6 ore, încetinindu-și bătăile inimii și respirația și sperând că prădătorul nu se hrănește cu mortăciuni. Deși se crede că aceste animale folosesc acest truc mereu, în realitate ei nu o fac atât de des. În plus, la această tactică de obicei recurg doar oposomii tineri.

O altă strategie adesea folosită de Oposomul Virginia este demonstrația tuturor dinților (care la număr sunt 50, un record pentru mamifere), salivarea și spumarea pentru a părea prea bolnav pentru a fi mâncat.

  1. Broasca purpurie

134 milioane ani

Broasca purpurie a existat împreună cu dinozaurii cu 70 milioane de ani în urmă, a supraviețuit marele dezastru care i-a ucis și a ajuns până în prezent, devenind o minune în ochii oamenilor de știință. Acest amfibian rar, care poate atinge lungimea de 7 centimetri și își petrece cea mai mare parte a vieții sub pământ, a foste descoperit recent în munții indieni Western Ghats.

În scurt timp, oamenii de știință au fost nevoiți să creeze o nouă familie pentru ele, deoarece testele ADN au arătat că broasca este unică în felul ei și nu aparține nici uneia dintre grupele de broaște deja cunoscute. Este o vietate într-adevăr stranie. Broasca purpurie are un botișor ascuțit, care este direct legat cu corpul său de forma unei picături, astfel fiind practic imposibil de stabilit care este capul și care este corpul. În timpul sezonului musonic, broaștele purpurii ies din găurile sale pentru a-și găsi un partener. Din cauza faptului că sunt niște mamifere subterane, broaștele purpurii sunt foarte greu prinse. De aceea, oamenii de știință încă nu sunt siguri câți indivizi mai există în natură.

Fiind niște fosile vii, aceste broaște sunt foarte importante, deoarece pe urma lor se poate afla evoluția amfibienilor și reacția lor la deplasarea în masă a terenurilor. Broaștele purpurii au fost martorii unei astfel de schimbări acum 65 milioane de ani, când insulele Seychelles s-au separat de India.

  1. Ginkgo Biloba

200 milioane ani

Copacul Ginkgo este foarte răspândit pe ulițele orașelor din întreaga lume, însă de obicei nimeni nu le atrage nici o atenție. Cu toate acestea, acest copac are o uimitoare moștenire. Ginkgo este cea mai veche specie de copac, care a rămas neschimbată în ultimii 200 milioane de ani.

Semințele acestui copac sunt foarte urât mirositoare, similar cu mirosul de vomă. Cu toate acestea, oamenii de știință  presupun că acest miros atrage o anumită specie de animale, care răspândesc semințele. Chinezii au fost primii oameni care cu aproximativ 1000 ani în urmă au apreciat acest copac și au început să-l răspândească, cel mai probabil în calitate de nuc. Până și în prezent, chinezii le folosesc semințele în scopuri medicinale. Mai mult ca atât, unele produse din magazinele occidentale conțin un extract din frunzele copacului Ginkgo, care sunt rezistente la dăunători și au forma unui fluture. Toți ceilalți copaci care au fost rude cu Ginkgo deja demult au dispărut. Doar această specie a trecut peste toate încercările pe care le-a avut în cale, inclusiv bomba atomică. Un copac Ginkgo Biloba creștea lângă un templu japonez când bomba atomică a fost aruncată peste Hiroshima, în anul 1945. Totuși, în primăvara următoare, copacul a înmugurit din nou. El se afla la aproximativ 700 de metri de la epicentrul exploziei.

Acești copaci, de asemenea, trăiesc foarte mult. Un copac de Ginkgo care are o sută de ani este considerat încă tânăr. Supraviețuirea îndelungată a acestui copac poate fi explicată de abilitatea acestuia de a lupta cu insecte dăunătoare și boli, precum și de capacitatea de a înmuguri din nou în cele mai extremiste condiții. Totuși, botanicii nici până în prezent nu pot explica cum a evoluat acest copac, cum arăta și funcționa inițial și de ce au dispărut celelalte specii de Ginkgo.