Top-10: Simbioze ciudate între animale

0
106
Foto: reed.edu

Multe animale chiar au o legătură simbiotică stranie. În două cuvinte, simbioză – este numită o conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme.

O astfel de relație este întreținută cu un anumit scop, spre exemplu: pentru igienă, protecție, transportare sau chiar obținerea hranei. Însă, uneori există și o graniță extrem de fragilă între efectele pozitive și negative ale simbiozei. Despre acestea un pic mai târziu, iar până când, să mergem să explorăm relațiile avantajoase, cât pentru organismele mici, atât și pentru cele mari.

  1. Voloklyui sau oxpecker
Foto: Charlesjsharp

Aceste păsări își petrec practic toată viața, stând pe animalele ca elefanții, rinocerii și bivolii africani și hrănindu-se cu căpușe sau alte insecte parazitare de pe pieile acestora. Un astfel de mod de viață oferă păsărilor voloklyui toate elementele nutritive de care au nevoie. Mai mult ca atât, mamiferele par a fi mulțumite de faptul că acestea îi scapă de căpușe și paraziți.

Savanții consideră că această relație s-a creat cu foarte mult timp în urmă, deoarece ciocul graurilor se pare că a evoluat ideal pentru a pătrunde în pilea groasă a animalelor gazdă în căutarea hranei. De asemenea, păsările voloklyui scot niște sunete de avertizare în caz de pericol, pentru a-și anunța confrații, dar și mamiferul pe care stau. Totuși, relațiile dintre grauri și animalele pe care locuiesc nu mereu sunt reciproc avantajoase.

Pe lângă faptul că păsările îndepărtează paraziții din  blana mamiferelor, acestea se mai hrănesc cu sângele din rănile deschise ale animalelor. Încă un mod al graurilor de a primi substanțele nutritive necesare; mod – care-i face tot mai mult să se asemene cu paraziții. Chiar dacă acest fapt confuză relația de simbioză dintre două organisme, se pare că elefanții și zebrele tolerează comportamentul păsărilor, considerându-l o mică plată pentru ajutorul sanitar.

Totuși, graurii nu mereu sunt un avantaj pentru mamifere. Uneori aceștia pot ignora căpușele mici, care nu sunt îmbibate cu destul sânge (elementul nutritiv principal pentru ele). În așa cazuri, graurii vor permite paraziților să se alimenteze cu sângele animalului gazdă, până aceștia nu vor deveni destul de nutritivi pentru ei.

  1. Crabii și anemonele

«Pot să fac o tură cu tine, prietene?» Cam așa se adresează anemonele către unele specii de crabi. Anemonele marine își petrec practic toată viața pe scoicile crabilor hermit, fapt care le permite  să cutreiere fundul oceanului în lung și în lat. Anemonele se hrănesc cu rămășițele de hrană rămase de la crabi.

Însă, ce primește crabul în schimb?

Anemonele marine protejează crabul hermit de caracatițele înfometate. Având tentaculele ghimpoase ale anemonelor pe scoică, crabii devin mai puțin atrăgători pentru prădători. Mai mult ca atât, crabii ajută anemona să se protejeze de dușmanii ei.

Este interesant faptul că aceste relații nu s-au creat din întâmplare. Crabii vor merge intenționat în căutarea anemonelor pentru a și le plasa pe scoică. Chir și când crabul hermit își schimbă scoica, acesta își ia și anemonele cu sine.

Crabii boxeri de asemenea participă într-o astfel de relație simbiotică cu anemonele marine. Însă, aceștia își țin anemonele pe clește, de parcă ar fi două mănuși pentru lupte box. Crabii boxeri pot folosi tentaculele ascuțite ale anemonelor pentru a se proteja de prădători, iar anemonele, la rândul său, pot să se alimenteze cu resturile de mâncare, din apropierea ascunzișului crabului, pe care le agață cu tentaculele.

Este o afacere convenabilă pentru ambele organisme.

  1. Porcii cu negi și mangustele
Foto: popsci.com

Întorcându-se spre savanele africane, cercetătorii Ugandei au devenit martori a unei prietenii stranii dintre porcii cu negi și manguste. În Parcul Național Regina Elizaveta al Ugandei au fost observate cazuri când porcii intenționat se lăsau nemișcați pe pământ, când întâlneau vreo mangustă.

Porcii cu negi primesc ajutor sanitar, în timp ce mangustele se alimentează cu insectele, îndeosebi căpușele, de pe pieile acestora. Prin urmare, porcii se curăță iar mangustele își primesc porția de mâncare. Dacă va fi necesar, o întreagă echipă de manguste vor ciuguli pielea groasă a porcului, și chiar și se vor cățăra pe el.

  1. Peștele sanitar

Dacă a-ți fi un pește și nu a-ți avea un dentist, atunci v-a mers bine. Doar vizitați «stația de curățare» din cel mai apropiat recif coralier, unde peștii sanitari, ca buzatul sau gobi, tot așteaptă să înlăture toți paraziții și rămășițele de hrană din gura clientului dar și de pe alte părți ale corpului.

După sosirea în zona recifelor, care este «stația de curățare», peștele sosit, spre exemplu peștele papagal sau chiar rechinul, va lua o poziție concretă, care spune sanitarilor marini că ei pot să se apropie. Atunci, sanitarii încep să ciupească paraziții, mucusul și țesuturile moarte de pe pielea clientului.

Dacă peștele sanitar devine prea agresiv și ciupește din țesuturile sănătoase, relațiile de simbioză pot fi întrerupte de peștele client, care de obicei este mai mare. Cele mai cunoscute specii de pești sanitari sunt peștii gobi, care locuiesc printre recifele coraliere din Oceanul Pacific și cel Indian. Aceste specii sunt viu colorate cu niște dungi albastre, care atrag atenția peștilor mai mari ce necesită curățare.

  1. Crocodilii și păsările Plover
Foto: smallscience.hbcse.tifr.res.in

Crocodilii africani au niște relații excepționale cu păsările Plover. După ce ia masa, crocodilul iese la mal, găsește un loc confortabil și își deschide larg gura. Această poziție anunță pasărea Plover că ea poate să se apropie și să ciupească rămășițele rămase în colții reptilei.

Păsările Plover mențin igiena dentală a crocodililor. Micile și curajoasele păsări preîntâmpină infecțiile care pot fi provocate de carnea crudă, dar și îndepărtează micile insecte de pe pielea crocodilului. În așa mod păsările Plover se alimentează, iar crocodilul primește o îngrijire dentală excelentă. Nu-i rău deloc!

Dacă în timpul „curățării” pasărea presimte vreo primejdie în apropierea crocodilului, aceasta scoate un sunet care avertizează reptila că ar fi mai bine dacă s-ar refugia în apă, și apoi zboară.

  1. Coiotul și bursucul
Foto: mnn.com

Când coiotul și bursucul lucrează în pereche, ei combină preferințele proprii de vânătoare și obțin o strategie excelentă care micșorează șansele prăzii de a se salva. Da, a-ți înțeles corect, coiotul și bursucul mai vânează din când în când împreună.

Cum?

Coiotul, care este mai mare fizic, urmărește prada în prerii sau lunci. În acest timp bursucul se ascunde în vizuina prăzii, spre exemplu în cele ale veverițelor de pământ sau ale câinilor de prerie, pentru a le prinde când acestea se întorc acasă. În așa cazuri coiotul prinde prada dacă aceasta încearcă să evadeze în afară, iar bursucul – dacă aceasta încearcă să se salveze, ascunzându-se sub pământ.

Chiar dacă într-un final prada îi revine doar unuia, cercetările au arătat că aceste relații măresc șansa ambilor de a-și obține hrana. Bursucii și coioții se hrănesc cu aceleași animale, și din această cauză concurează unii cu alții. Totuși, câinii de prerie sunt foarte șmecheri și dificil de prins, deoarece aceștia nu stau în preajma ascunzișurilor sale. Din această cauză, alianța bursuc-coiot este una perfectă pentru a-i vâna.

Unii coioți se strâng în grupe, însă majoritatea sunt solitari și adesea vânează singuri. Interesant este faptul că bursucii sunt încă mai singuratici, și de aceea relația lor de prietenie cu coioții pare a fi încă mai stranie.

Cercetările au arătat că coioții care vânează în echipă cu bursucii, prind mai multă hrană decât cei solitari. Data viitoare când mergeți într-o excursie încercați să-i observați pe acești doi, umblând luncile împreună.

  1. Peștii Gobi și crevetele din familia Alpheidae
Foto: reed.edu

Probabil, cei mai buni prieteni de pe fundul oceanului sunt peștii gobi și crevetele din familia Alpheidae. Asemenea unor vecini de cameră, aceste două ființe complet diferite, susțin o relație simbiotică foarte curată și clară. Crevetele,  care nu este deloc împotrivă să locuiască împreună cu un peștișor, sapă o gaură pentru ambii, pe când peștișorul păzește și protejează cât casa lor, atât și crevetele însuși.

Peștele gobi are o vedere foarte puternică, el foarte ușor observă prădătorii și anunță și micul crevete despre primejdie, pentru ca acesta să reușească să se ascundă. Prin urmare, crevetele și gobi devin vecini de cameră, împărțind o singură mini peșteră la doi.

Din cauza că creveții din familia Alpheidae sunt practic orbi, ei își anunță prietenii gobi când pleacă de acasă în căutarea hrănii. Apoi, în timpul deplasării prin apă, creveții țin legătura cu peștele prin intermediul antenelor, cu care ei ating periodic corpul acestuia. Deoarece creveții locuiesc în locuri nu prea adânci, le este foarte important să întrețină o relație cu peștii gobi.

Au fost notate și cazuri când gobi chiar strâng câteva alge sau alte alimente pentru vecinii săi de cameră. Ei, de asemenea, mai aduc alge la intrarea în căsuța lor, pentru ca crevetele orb să le găsească cu ușurință. Dacă există vreo primejdie, peștele flutură din coadă pentru a-și anunța prietenul.

În schimbul acestei protecții, creveții le oferă peștilor o casă. Gobi chiar folosește siguranța micuței peșteri pentru a-și ademeni femela cu un ritual care durează o vreme. Este uimitor, însă mai mult de 100 de specii de gobi au fost observați într-o relație simbiotică cu creveții din familia Alpheidae.

  1. Peștele ventuză sau Remora remora

Peștii ventuză de obicei, nu ating mai mult de 0,90 metri în lungime. Cât de straniu nu ar suna, aripioarele lor dorsale s-au dezvoltat în așa mod, încât au devenit un fel de ventuză, plasată pe partea de sus a capului. Acest fapt permite peștelui ventuză să se lipească de partea inferioară a rechinilor sau diavolilor de mare care înoată prin apropiere.

Peștii ventuză folosesc aceste vietăți marine în rol de transport și se hrănesc cu rămășițele hranei acestora. Totuși, aceasta nu este o relație benefică doar remorelor, rechinii și diavolii de mare primesc în schimb servicii sanitare, deoarece peștii ventuză le curăță pielea de paraziți și bacterii. Dacă vreo bacterie va rămâne pe pielea rechinului, aceasta poate cauza mâncărimi sau chiar infecție, din această cauză remorele au un rol foarte important în viața transportatorilor săi.

De asemenea, s-a notat că rechinii au grijă de remore, pentru a le primi serviciile de curățare. Majoritatea rechinilor sunt foarte prietenoși cu ele. Totuși, există și câteva excepții, spre exemplu rechinii lămâie și rechinii cu înotătoare negre, care adesea pot fi agresivi cu peștii ventuză, sau chiar să îi mănânce.

  1. Tarantula columbiană (lat. Xenesthis immanis) și broasca punctată (lat. Neobatrachus pelobatoides)
Foto: scienceblogs.com

Probabil la ăștia doi sunt cele mai stranii relații de simbioză, ambii fiind din America de Sud. Tarantula columbiană poate foarte ușor să omoare și să mănânce broasca punctată, însă el nu o va face.

În loc de aceasta, păianjenul îi permite broaștei să locuiască cu el într-o singură vizuină. În afacerea convenabilă ambilor, tarantula oferă broaștei siguranță iar broasca, la rândul său, îi protejează ouăle de furnici.

Au fost notate câteva cazuri când tarantula prindea agresiv broasca însă, cercetările efectuate în jurul vizuinii au arătat că aceasta le lăsa să plece nevătămate.

  1. Oamenii și păsările Honeyguides
Foto: npr.org

Ultimul nostru exemplu de simbioză se referă la conviețuirea păsărilor africane, Honeyguides, cu băștinașii din tribul Hadza, din Tanzania. Răspunzându-se la chemările omenești, pasărea îl ajută pe om să găsească miere.

Localnicii Hadzei folosesc multe metode de a le chema, spre exemplu: le fluieră, le strigă sau chiar le vorbesc. Tot așa cum oamenii vorbesc – vorbește și pasărea, schimbându-și sunetele când aceștia sunt tot mai aproape de stupul albinelor. Sună straniu, însă păsările mature de Honeyguides nu sunt domesticite și nici măcar dresate.

Atunci de ce totuși pasărea mereu le sare în ajutor oamenilor?

Se pare că păsările Honeyguides, ca și oamenii, iubesc mâncarea frumos preparată. După ce stupul este găsit, oamenii tribului Hadza urcă în copac pentru a fura câțiva faguri de miere. Băștinașii afumă stupul pentru a adormi albinele și a putea rupe ușor câteva bucăți din el.

Apoi, oamenii lasă câteva bucățele de fagure afumat și pentru pasărea care i-a ajutat. Savanții consideră că relațiile dintre oamenii triburilor africane și păsările Honeyguides, s-au format cu mii, sau poate chiar milioane de ani în urmă. Totuși, sunetul pe care-l scot băștinașii pentru a chema pasărea se pare că a evoluat diferit pentru fiecare trib în parte.