Aproape fiecare familie din Spania are acasă, la bucătărie, un recipient unde se strâng capace din plastic de diverse culori, dimensiuni și forme, iar la intrarea în supermarketuri, cluburi sportive, saloane de frumusețe etc. stau niște cutii mari, în care spaniolii lasă aceste capace.
Deși multor li se pare această acțiune ciudată și fanatică, ea deja demult a devenit o tradiție și are o explicație logică și demnă de a fi urmată.
Alături de acele cutii poate fi văzută o fotografie a unei fetițe de 7 ani, care are nevoie de o operație la inimă. O astfel de operație poate fi făcută în Germania și costă 90 000 de euro. Părinții fetei au apelat la ajutorul concetățenilor prin intermediul televiziunii. Una dintre întreprinderile de prelucrare a plasticului a propus suma de care a fost nevoie în schimbul a 200 de tone de capace din material plastic.
Cutii pentru colectarea capacelor au fost plasate în întreaga țară și spaniolii au reușit să colecteze suma de care a fost nevoie în doar câteva luni. O astfel de experiență unică s-a înrădăcinat în Spania și astăzi, diverse organizații caritabile au încheiat contracte cu un număr de companii similare de prelucrare a plasticului (fondul pentru studiul unor boli rare, fondul pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități etc.). Astfel, spaniolii au continuat să colecteze capace din plastic…