Premiera filmului de animație „Shrek” a avut loc în anul 2003 și de atunci a reușit să cucerească milioane de inimi din întreaga lume datorită unui scenariu original care se bazează pe niște basme bine cunoscute ce au fost cu iscusință încadrate într-o istorie absolut nouă.
Prin urmare, acest desen animat a fost recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune filme de animație ale tuturor timpurilor, iar noile serii îndată după apariție deveneau extrem de populare. În acest articol vă așteaptă niște detalii foarte interesante despre desenul animat „Shrek” pe care nu le cunosc nici măcar cei mai devotați admiratori ai aventurilor uriașului verde și prietenilor săi.
1. „Shrek” a fost creat pe baza unei cărți scrise în anul 1990
Cu câțiva ani înainte de premiera mondială a desenului de animație „Shrek”, scriitorul William Steig a scris o carte pentru copii cu același nume. În această carte pot fi găsite istoriile tuturor cunoscute care mai târziu au apărut în celebrul desen animat al studioului DreamWorks. Succesul cărții „Shrek” a început cu un an mai târziu după publicare, când Stephen Spielberg a cumpărat dreptul de a o ecraniza.
2. Scenariștii desenului de animație „Shrek” deja aveau experiență în crearea filmelor de animație
Autorii scenariului desenului animat „Shrek” au devenit Ted Elliott, Terry Rossio, Joe Stillman și Roger S.H. Schulman. Elliott și Rossio au lucrat împreună la crearea desenului animat „Aladdin” în anul 1992, Stillman a muncit asupra serialului animat „Beavis și Butt-head”, iar Schulman a scris scenariul pentru „ALF Tales”.
3. Inițial se credea că vocea lui Shrek va fi înregistrată de Chris Farley, prezentatorul emisiunii „Saturday Night Live”
Înainte de moartea tragică a lui Chris Farley din anul 1977, se plănuia ca vocea căpcăunului verde să fie înregistrată de faimosul prezentator al emisiunii „Saturday Night Live”. Chris chiar a reușit să înregistreze 90% din replicile uriașului verde, însă din cauza decesului neașteptat, primul film a trebuit să fie complet rescris. Noua voce a lui Shrek a devenit Mike Myers, iar înregistrarea a fost efectuată de două ori. Inițial, căpcăunul verde vorbea cu un accent canadian, însă mai târziu s-a hotărât că acesta ar trebui să vorbească cu un accent scoțian.
4. Nicholas Cage a refuzat un rol în desenul animat „Shrek” pentru că se îngrijora de reputația sa în ochii copiilor
Nicholas Cage este cunoscut pentru o filmografie bogată, însă puțini oameni știu că actorul a refuzat cândva să devină vocea lui Shrek. Într-un interviu pentru emisiunea „TODAY”, actorul a mărturisit co-prezentatoarei Savannah Guthrie de ce nu a dorit să devină vocea unui căpcăun. Actorul a enunțat că nu îi este frică să pară înfricoșător și urât în filme, însă, în opinia lui, odată participând într-un desen animat, copiii din toată lumea urmau să-l asocieze cu un căpcăun verde, ceea ce actorul nu dorea să se întâmple.
5. Inițial vocea prințesei Fiona a fost înregistrată de o altă actriță, ci nu de Cameron Diaz
Shrek nu este singurul personaj al desenului animat cu același nume, vocea căruia a fost schimbată. Vocea prințesei Fiona, de asemenea, a fost inițial înregistrată de o altă actriță, Janeane Garofalo. Cu mult timp în urmă ea a enunțat următoarele: „Nu mi s-a spus niciodată de ce am fost concediată, însă presupun că vocea mea uneori suna prea bărbătește. Nu știu de ce. Nu mi-au spus nimic, însă știți ce? Sunt indiferentă, pentru că nu există nimic deosebit în acest desen de animație”.
6. „Shrek” literalmente a salvat studioul DreamWorks
Într-un interviu, unul dintre regizorii desenului de animație „Shrek” și co-fondatorul studioului DreamWorks, Jeffrey Katzenberg a mărturisit că franciza despre Shrek a dat de înțeles care este predestinația companiei „ce reprezintă, cum poate să fie și cum ar trebui să fie”, astfel desenul de animație despre căpcăunul verde a ajutat studioul să-și găsească locul potrivit și să-și stabilească un scop major. Pe lângă toate, primul desen animat despre Shrek a salvat compania DreamWorks din punct de vedere financiar și doar datorită succesului acestui proiect studioul a supraviețuit. Katzenberg consideră că „Shrek” a devenit o mare binecuvântare și un dar pentru corporație.
7. Actorul John Lithgow a mers contra principiilor sale pentru a deveni vocea lordului Farquaad
Într-un interviu pentru LA Times, John Lithgow a mărturisit că și-a promis niciodată să nu joace rolul unui personaj scund. Așa a fost până nu i s-a propus să devină vocea lordului Farquaad. Propunerea i s-a părut actorului interesantă și neobișnuită, de aceea el a acceptat să înregistreze vocea ticălosului lord.
8. Datorită desenului de animație „Shrek” a început dezvoltarea animației computerizate
Inițial desenul animat „Shrek” era planificat într-un stil animat tradițional, însă versiunea finală a fost desenată în întregime cu ajutorul programelor de calculator. Primul desen animat de lung metraj a fost „Povestea jucăriilor” (Toy Story, 1995), însă după apariția desenului animat „Shrek”, aceste două adesea erau menționate împreună ca fiind cele ce au inițiat dezvoltarea animației computerizate.
9. „Shrek” a devenit primul desen de animație care a primit un Oscar pentru cel mai bun desen animat de lung metraj
Până în anul 2002, când pentru prima dată în istorie a fost introdusă premierea celui mai bun desen animat, Academia de Arte și Științe Cinematografice nu oferea prea multă atenție desenelor animate. „Shrek” a devenit primul desen de animație căruia i s-a acordat premiul Oscar în această categorie, având printre rivali „Aventurile lui Jimmy Neutron: Micul Geniu” și „Compania monștrilor”.
10. Cuvântul „Shrek” în traducere din dialectul sudic al limbii germane, idiș, înseamnă „frică”
Probabil majoritatea telespectatorilor consideră că numele „Shrek” este doar o combinație de litere și nimic mai mult. Însă rădăcinile numelui căpcăunului verde se trag din dialectul limbii germane idiș, din care se traduce ca „teroare” sau „frică”. În același timp, cuvântul german „schrecklich”, care odată a fost preluat din idiș, se traduce în română ca „teribil”, „dezgustător” și „foarte rău”.
Bonus!
11. „Shrek” a fost adaptat chiar și pentru spectacole muzicale de teatru
După succesul desenului de animație „Shrek” la începutul anilor 2000, în anul 2008 aceasta a fost adaptat pentru un spectacol muzical la teatrele Broadway. Reprezentațiile teatrale au fost interpretate până în anul 2010, iar actorii principali au fost Brian d’Arcy James, în rolul căpcăunului verde, și legenda teatrelor Broadway Sutton Foster care a jucat-o pe prințesa Fiona. În anul 2009, spectacolul muzical a luat și premiul „Tony” pentru cele mai bune costume.
12. Timp de mai mult de 10 ani „Shrek 2” a deținut recordul celor mai mari încasări în SUA
Până în anul 2016, când a apărut desenul de animație „În căutarea lui Dory”, desenul animat „Shrek 2” deținea recordul celor mai înalte încasări în SUA și a păstrat această poziție mai mulți ani, din 2004. Astăzi al doilea „Shrek” ocupă locul trei în acest clasament, având ca rivali desenele animate „În căutarea lui Dory” și „Incredibilii 2”.
13. După 16 ani de la premieră „Shrek” devine tot mai popular pe internet
Premiera desenului de animație „Shrek” a avut loc înaintea epocii rețelelor de socializare, de aceea nu este uimitor că interesul față de acest desen animat a început să crească din nou. Pe site-ul Reddit există o sub-secțiune dedicată lui Shrek, unde fanii desenului de animație îl discută în contextul realităților moderne. De asemenea, în rețea apar tot mai multe meme-uri care devin virale într-un timp foarte scurt și toate acestea au loc deja de 16 ani de la premiera desenului animat despre căpcăunul verde.
14. DreamWorks a mărturisit că pregătește lansarea celui de-al 5-lea film al francizei
„Shrek 5” va fi prima continuare a francizei lansată de studioul Universal, deoarece DreamWorks a vândut drepturile acestui desen de animație în anul 2016 cu 4 miliarde de dolari. În timpul publicității filmului animat „The Boss Baby: Cine-i șef acasă?”, scenaristul Michael McCullers a mărturisit că al 5-lea „Shrek” va surprinde publicul cu „o gândire cu totul deosebită”.
Actorul Eddie Murphy care a fost vocea măgărușului în toate părțile desenului animat a enunțat că scenariul părții a 5-a deja a fost scris, de aceea fanii nu au de cât să se înarmeze cu puțină răbdare, căci desenul animat urmează să fie lansat deja în anul 2020 sau chiar mai degrabă.