Arhitecții au prezentat un oraș plutitor în cadrul Organizației Națiunilor Unite (11 Foto)

0
1158
Foto: Bjarke Ingles Group

Luând în considerație creșterea constantă a nivelului mării și lipsa bunurilor imobiliare la prețuri accesibile, fapt care deja a devenit o problemă globală, arhitecții și inginerii își îndreaptă privirile spre peisajul marin.

Astfel, orașele plutitoare devin o opțiune viabilă pentru viitor. Recent, Agenția Națiunilor Unite UN-Habitat a discutat la masa rotundă dezvoltarea durabilă a orașelor plutitoare. Inițiativa de a realiza acest proiect aparține grupului Bjarke Ingels Group (BIG), care a prezentat modele de zone urbane moderne ce plutesc pe apele mării.

Foto: Bjarke Ingles Group

Ideea generală a grupului BIG este de a crea un oraș autonom care ar putea adăposti 10 000 de locuitori pe 6 insule hexagonale fixate pe fundul mării. Orașul ar fi proiectat astfel încât să reziste condițiilor meteorologice aspre, precum și să producă independent hrană și energie electrică. De asemenea, insulele ar fi în stare să asigure populația cu resurse de apă potabilă și menajeră, precum și să lichideze deșeurile. Odată cu trecerea timpului, orașul ar putea fi mărit și dezvoltat, oferind adăpost celor care ar putea fi forțați să se stabilească cu traiul într-un alt loc din cauza dezastrelor naturale sau lipsei locuințelor la prețuri accesibile.

În timpul prezentării proiectului, Bjaarke Ingels, partenerul fondator al grupului BIG, a declarat următoarele: „Până în anul 2015, nouă dintre zece cele mai mari țări ale lumii vor suferi din cauza creșterii nivelului mării. Marea este soartă noastră, sau poate chiar viitorul nostru. Prima comunitate plutitoare, sustenabilă și autonomă, Oceanix City, este concepută ca un ecosistem artificial, cu un ciclu închis de alimentare cu apă, producție de hrană și eliminare a deșeurilor. Oceanix City este o metropolă maritimă modulară care face parte din proiectul Sustainable Development Goals al ONU, ce urmează conceptul de dezvoltarea durabilă”.

Masa rotundă, la care au participat mai mult de 70 de experți, a fost organizată împreună cu UN-Habitat, Oceanix (o companie ce se ocupă de construcția unor structuri plutitoare), Centrul Ingineriei Oceanice al Institutului de Tehnologie din Massachusetts și Clubul Exploratorilor din SUA (Explorers Club). Scopul lor este de a începe lucrările asupra proiectului deja acum, astfel încât oamenii să fie pregătiți să-și schimbe viziunea asupra modului tradițional de viață pe pământ în favoarea vieții pe mare. De asemenea, experții analizează disponibilitatea unui astfel de proiect și sunt convinși că orașele plutitoare reprezintă o opțiune viabilă în ceea ce privește cheltuielile.

Foto: Bjarke Ingles Group

„Echipa noastră de experți muncește pentru ca beneficiile progresului tehnic să devină dreptul tuturor, ci nu privilegiul câtorva”, a declarat director executiv al UN-Habitat, Maimunah Mohd Sharif. „UN-Habitat este gata să-și împărtășească programul de activitate, astfel încât să atragă cele mai bune minți pentru a realiza proiectul”.

Deși Oceanix City al grupului BIG nu este primul proiect orientat spre crearea unui oraș plutitor, acesta cu siguranță este cel mai inovator, deoarece pe parcurs orașul poate fi mărit. Teritoriul fiecărei insule este de aproximativ 1,82 hectare, iar grupul din 6 insule formează un sat în jurul unui port. Pe fiecare insulă vor fi construite locuințe și servicii publice, inclusiv o școală, un spital și centre comerciale. Insulele mai mici din jurul celor 6 insule centrale vor fi predestinate fie pentru creșterea hranei, fie pentru colectarea energiei, precum și pentru a proteja de vânt și valuri.

Pentru a menține structura în armonie cu mediul, BIG va fixa insulele de fundul oceanului cu ajutorul unui material care stimulează creșterea calcarului, folosind depozitele de minereuri din mare. Acest material ecologic numit bicorock încurajează creșterea recifelor de corali.

„Imaginați-vă un port public unde există o piață lângă mare, unde puteți merge la o plimbare sau să vă distrați și să petreci timpul bine, iar pentru a vă deplasa printre canalele care conectează insulele puteți utiliza un transport maritim electric”, enunță Ingels. „O asemenea idee este potrivită pentru orice cultură, căci voi sunteți cei care proiectează infrastructura socială urbană”.

Oceanix City este o idee inovatoare înaintată de compania Bjarke Ingels Group care presupune crearea unui oraș plutitor.

Foto: Bjarke Ingles Group

Insulele plutitoare vor fi fixate de fundul oceanelor cu ajutorul unor materiale care stimulează creșterea recifelor de corali.

Foto: Bjarke Ingles Group

„Un oraș plutitor” este un concept nou în designul urban care a fost prezentat la masa rotundă sponsorizată de ONU.

Foto: Bjarke Ingles Group
Foto: Bjarke Ingles Group
Foto: Bjarke Ingles Group
Foto: Bjarke Ingles Group

Structura extensibilă poate găzdui de la 300 până la 10 000 de locuitori.

Foto: Bjarke Ingles Group
Foto: Bjarke Ingles Group
Foto: Bjarke Ingles Group

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.