La orele de biologie am auzit despre cuvinte precum „biodiversitate”, „biotehnologie” și „biochimie”, însă mai există un cuvânt care începe cu „bio”. Este vorba despre învelișul planetei noastre, în care se manifestă viața și care cuprinde hidrosfera, atmosfera și litosfera.
Biodiversitatea depinde de biosfera care, la rândul ei, influențează biochimia și aplicația biotehnologiei. Indiferent de se întâmplă intenționat sau nu, biosfera creează biomuri (complexe ecologice care se formează în raport cu un anumit mediu ambiant). Pentru acest articol am selectat 10 biomuri neobișnuite care există în biosfera Pământului și despre care, cu siguranță, veți dori să aflați mai multe.
10. Pădurile de mangrove
Majoritatea oamenilor își doresc ca aceste păduri să nu mai existe, afirmând că ele sunt murdare, în ele locuiesc o mulțime de creaturi scârboase și, pe lângă toate, mai sunt și toxice. Toate aceste opinii sunt incorecte și iată de ce.
Deși în pădurile de mangrove locuiesc asemenea organisme precum viermi, scoici, stridii și alte nevertebrate, acest biom hrănește păsările și crocodilii, oferă creveților și peștilor un loc unde ar putea supraviețui, împiedică eroziunea de-a lungul țărmului și adaugă substanțe nutritive în apele oceanelor. Pădurile de mangrove nu sunt toxice și nu duhnesc. Deși în aceste păduri locuiesc diverse creaturi neobișnuite, aici cu siguranță nu există spiriduși. Nu judecați acest biom după aspect.
O curiozitate despre acest complex ecologic: în total, există aproximativ 70 de tipuri de păduri de mangrove. De remarcat că acest număr variază în funcție de cât de strict este respectată noțiunea de „mangrove”. Toate aceste tipuri de păduri de mangrove au avantajele proprii, unele dintre care le-am menționat mai sus.
9. Tundra
În lume nu există atât de multe tundre. Tundrele arctice pot fi găsite în nordul Canadei, în Alaska, Groenlanda și Siberia, precum și în câteva alte locuri. În același timp, tundra alpină poate fi întâlnită puțin mai des, în locuri precum Munții Anzi, Finlanda, Norvegia, Suedia, Himalaya și Alaska. Ca biom, tundra are o biodiversitate foarte săracă. Aici pot fi întâlnite vulpi arctice și câteva alte animale, însă cea mai mare parte a tundrei este acoperită de mușchi, licheni, flori cu înălțimi reduse și alte ierburi cu perioadă scurtă de vegetație și rezistente la înghețuri.
În tundră este foarte frig și predomină straturile de permafrost (sol înghețat permanent, chiar și în timpul verii). Iarna în tundre temperatura poate ajunge până la -34 grade Celsius, de aceea dacă mergeți într-o asemenea zonă veți avea nevoie de mai multe perechi de ciorapi și mai multe straturi de haine pentru sezonul rece.
8. Pădurile tropicale
Fie că ar fi vorba despre lianele Ecuadorului, fie că despre copacii din Madagascar, ambele cazuri se referă la pădurile tropicale cu o climă caldă și umedă. Cu toate acestea, nu ar trebui să confundați pădurile tropicale cu junglele, deoarece aceste două concepte nu sunt sinonime. Copacii din pădurile tropicale sunt foarte înalți, iar coroanele lor împiedică lumina solară să pătrundă în pădure, astfel încât vegetația de pe pământ nu primește suficientă lumină pentru a crește.
Cel mai probabil, junglele au fost cândva niște păduri tropicale. Însă, în urma vreunui fenomen care a rărit copacii înalți (spre exemplu un incendiu), plantele de pe pământ au obținut suficientă lumină, au crescut și au format o pădure foarte densă prin care este aproape imposibil de trecut. Astea și sunt junglele.
Fauna pădurilor tropicale este foarte bogată. Aici pot fi găsite orhideei, liane, ferigi, mușchi și multe alte plante. Din cauza că pădurile tropicale sunt situate în apropierea ecuatorului, nu are loc schimbarea anotimpului, iar schimbările de sezon aproape că nu sunt simțite. De asemenea, datorită florei foarte bogate, în pădurile tropicale și în jurul lor aerul este foarte curat.
7. Luncile
Acest biom are mai multe denumiri. Populația Africii Centrale îl numesc savană, iar cei din Africa de Sud îl numesc „veld”. În Ungaria aceste zone sunt numite „pustza”, iar în America de Sud „pampas”. În America de Nord este vorba despre preerii sau câmpii, iar în Rusia despre stepe. În același timp, australienii le numesc „bush”.
Majoritatea câmpurilor au fost formate în era Cenozoică (cu 66 de milioane de ani în urmă și până în prezent). Când înaintea erei glaciare ploile au devenit un fenomen mult mai rar, iar temperatura a scăzut, pădurile antice s-au transformat în lunci. Deși în multe lunci există copaci, aceștia nici într-un caz nu sunt dominanți.
Interesant este că în timp ce incendiile forestiere împiedică creșterea copacilor în savane, ele contribuie la creșterea biodiversității.
6. Pădurile mediteraneene
Aceste păduri au niște trăsături comune indiferent de regiunea în care se află: verile sunt calde și uscate, iar iernile reci și ploioase. Indiferent de denumire, acest biom nu este limitat de marea Mediterană și poate fi întâlnit și pe coastele vestice ale mai multor continente, precum și în regiunile de coastă din Orientul Mijlociu.
Caracteristicile comune ale pădurilor mediteraneene sunt plantele de Yucca, pisicile sălbatice, iar uneori și pinii veșnic verzi care sunt pe cale de dispariție. De cele mai multe ori în aceste păduri cresc pini, cedri și măslini. Din cauza că acest biom preferă prezența oceanului prin apropiere, majoritatea copacilor care cresc în regiune s-au obișnuit că valurile și vântul le acoperă cu sare.
5. Deșerturi
Există o caracteristică comună pentru absolut toate deșerturile: lipsa ploilor. Aerul aici este uscat, iar apa este întâlnită foarte rar. Oazele și plantele, de asemenea, sunt o raritate, nemaivorbind despre ploi. Spre exemplu, în deșertul Cochones din Chili nu a plouat din anul 1919 până în anul 1965.
Deșerturile nu mereu sunt fierbinți. Uneori temperatura în aceste zone coboară mai jos de zero, spre exemplu deșertul din Antarctica, și se ridică până la 50 de grade Celsius. Fauna în deșerturi variază de la șopârle veninoase ce se hrănesc cu fructe de cactus și păianjeni-lupi care ziua se ascund în vizuini și noaptea vânează. De remarcat că deșerturile ocupă o treime din suprafața Pământului.
4. Taigaua sau pădurea boreală
Pădurile boreale se întind pe aproape tot teritoriul Canadei, Scandinaviei și Rusiei. Pe măsură ce se îndreaptă spre nord, taigaua se transformă în tundră. Majoritatea copacilor din acest biom sunt copaci de conifere veșnic verzi, cum ar fi pinul, molidul și bradul, însă, de regulă, creșterea acestora este împiedicată de cantitățile mici de precipitații, majoritatea fiind sub formă de fulgi.
Acest biom este rece și nu este chiar potrivit pentru oameni, însă nu și pentru licheni care au ajuns să acopere o treime din pădurile boreale. Apropo, „taiga” este cea mai răspândită denumire a acestui biom.
3. Pădurile de foioase
Pădurile de foioase sunt destul de răspândite și pot fi divizate în câteva categorii. Flora este destul de bogată și include stejari, nuci americani, fagi, ulmi și sălcii. În timpul iernii temperatura poate ajunge sub zero, iar în timpul verii se ridică până la 32 de grade Celsius.
Fauna este la fel de bogată. În păduri locuiesc iepuri, sconcși, cerbi, râși, lupi, vulpi și multe alte animale. Perioada de vegetație din acest biom poate dura până la 200 de zile, iar precipitații sub formă de fulgi pot să nu cadă timp de jumătate de an.
2. Biom acvatic
Flora și fauna biomurilor acvatice este foarte bogată. De asemenea, aici pot fi găsite delte marine, recifuri de corali și chiar râuri. De remarcat că oceanul ocupă trei pătrimi din toată suprafața Pământului.
Biomul acvatic nu este limitat doar la mări și oceane. Acesta include și mici iazuri, lacuri glaciare, râuri și pâraie. Toate aceste forme de biom acvatic sunt necesare pentru plantele și animalele adaptate la apa nesărată.
1. Zone abisale
Zonele abisale fac parte din oceanul planetar și încep la adâncimi de 4 000 de metri mai jos de nivelul mării. Aceste zone sunt cuprinse de întuneric, sunt destul de reci, iar presiunea apei este foarte ridicată. Din acest motiv, flora și fauna din aceste regiuni nu este chiar bogată. Chiar și creaturile de mare adâncime, precum rechinul goblin, trăiesc deasupra acestei zone.
Pentru a supraviețui aici, unele specii folosesc chemosinteza. În urma activităților vulcanice și mișcării plăcilor tectonice, în ocean se formează orificii hidrotermale care emit în ocean cantități de sulf. În jurul acestor orificii locuiesc organisme care sunt adaptate la prezența sulfului în mediul ambiant. Această comunitate subacvatică poate supraviețui la asemenea adâncimi colosale doar datorită energiei geotermale.
Uneori nici măcar nu ne dăm seama cât de frumoasă este planeta noastră cu toată diversitatea ei.
