Părțile reci ale Pământului, de la munții legendari până la poli, sunt o sursă de descoperiri uimitoare. Oferind spațiu pentru arta de a schia și înfiorând cu monștri rătăciți prin îndepărtare, câmpurile de gheață pot deveni și un loc în care se întâmplă lucruri nemaivăzute de oamenii de știință. Ele pot da indicii istorice, dar și păstrează urme lăsate de întâmplările serioase care au avut loc în Arctica.
Turiștii vizitează aceste locuri îndepărtate pentru a fi martorii unor evenimente fantastice, în timp ce ghețarii și pantele se comportă într-un mod neexplicabil pentru oamenii de știință. Totuși, adâncurile înghețate pot, de asemenea, să păstreze urmele unor descoperiri și dispariții naturale terifiante.
- Fosile forestiere unice
Astăzi, în cel mai mare deșert din lume, pe câmpurile înghețate ale Antarcticii, se păstrează o parte importantă din istoria omenirii. Când această bucată înghețată de pământ încă făcea parte din mega-continentul Gondwana, Antarctica era verde și avea o climă umedă.
Apoi, cu milioane de ani în urmă, ca urmare a pieirii în masă a animalelor, începută din motive necunoscute, de pe planetă au dispărut 90% din toate speciile existente. «Extincția Permiană», așa este numită de cercetători, se consideră a fi provocată de un vulcan, însă detaliile catastrofei nu sunt cunoscute.
Nu demult, în Arctica au fost descoperite cinci păduri fosile, care nu se asemănă cu cele găsite mai devreme. Acel puțin, cunoscut de cercetători despre extincția Permiană, se bazează pe petrificațiile găsite în oceane. Acum, urmările extincției, pot fi cercetate pentru prima dată pe uscat. Aceste păduri au existat: până, în timpul și după catastrofă.
Descoperirea este una nouă. A fost observată la sfârșitul anului 2017 și nu necesită vreo cercetare atentă, pentru a înțelege cum aceste ecosisteme au reușit să treacă neatinse peste «dispariția în masă». De-a lungul timpului, cu ajutorul acestor descoperiri, va fi mai ușor de înțeles ce a dus spre pieirea vietăților terestre, și vor fi încheiate disputele despre cât de îndelungat a fost procesul. Se consideră că acesta a durat între 25 milioane și 20 de mii de ani.
- Impactul Arcticii asupra Californiei
În perioada anilor 2012-2016, seceta din California a fost într-atât de puternică, încât peștii se coceau până la moarte, iar bărcile se blocau pe fundurile uscate ale lacurilor. Asemenea extreme brutale deja un timp îndelungat au o legătură strânsă cu rolul dioxidului de carbon în atmosferă. Cu cât este mai mult, cu atât mai puternic este efectul încălzirii globale, care duce și la schimbarea spontană a climei.
În anul 2017, oamenii de știință au efectuat un experiment, susținând un nivel constant de CO2 într-o lume simulată și urmărind polii. Ei au descoperit ceva uimitor. Seceta din California putea fi provocată de topirea ghețarilor din Oceanul Arctic.
Când ghețarul își pierdea din masă mai mult de un anumit nivel, regiunea nu putea să reflecte în mod adecvat lumina solară. În decursul a 20 de ani virtuali, el a acumulat temperatura în apropierea apelor nordice ale ecuatorului. Acest fapt, la rândul său, a provocat norii cu precipitații să ocolească California și să se deplaseze spre nord-vestul Oceanului Pacific.
Norii care purtau furtuni s-au combinat, formând ceva asemănător unui lanț muntos în atmosferă, care atârna deasupra Pacificului de nord în timpul secetei și îndrepta furtunile în continuu spre nord. Influența topirii ghețarilor Arctici într-un punct sudic îndepărtat este un fel de proces atmosferic nou. Indiferent de încălzirea globală, acei ghețari pot provoca secete ca în California din anii 2012-2016 mai frecvent, deoarece ei continuă să se topească.
- Un milion de pinguini rari
Nu toate speciile de păsări înotătoare primesc șansa de a se înmulți practic în mai puțin de o noapte, formând un număr de 1,5 milioane. În anul 2018, cercetătorii au anunțat că au descoperit o mega colonie de pinguini pe insulele Danger din Antarctica. Acolo s-a găsit un stol zgomotos de pinguini Adelie, niște păsări de mărimi medii, care și-au pierdut mai mult de 70% din confrații de pe tot globul pământesc.
Stolul nou, a fost descoperit pe neașteptate în timpul unei cercetări prin satelit, în cadrul primului recensământ al păsărilor de pe insulă. Când datele au fost pentru prima dată analizate, cercetătorii s-au gândit că numărul este greșit. Însă, când aceștia au aterizat pe țărm, le-a fost greu să nu observe 750 000 de perechi de pinguini. Acest stol era cel mai masiv din regiune și a 3-a/ a 4-a cea mai mare colonie din lume.
Ca urmare a încălzirii globale, în alte regiuni numărul de păsări continuă să scadă, însă coloniile de pe cele 9 insule sunt destul de stabile și vor rămâne astfel încă o perioadă de timp. Mai mult ca atât, faptul că insulele sunt extrem de îndepărtate și izolate de ghețari arctici periculoși, împiedică intervenția ființei umane. Cea mai „aglomerată” insulă este Heroina, unde probabil doar o dată în an ancorează o navă.
- Pături care acoperă ghețarul Rhone
Cât de straniu nu ar suna,însă în Alpii Elvețieni sunt ghețari care în fiecare vară sunt acoperiți cu pături. Unul dintre ei este uimitorul ghețar Rhone. Când vine timpul, o trupă specială ridică un drum lung printre câteva vârfuri de munți. Bagajul lor include hrană, instrumente speciale și niște pături albe și uriașe.
În scurt timp, ghețarul se ascunde sub pături, și acest fapt chiar pare a fi o tradiție foarte stranie. Totuși, aceasta este doar una dintre multele încercări de a preveni topirea lui. De și orice suprafață de culoare albă, cum ar fi o foaie de hârtie, reflectă lumina solară, ea nu poate să prevină topirea în întregime. Topirea va fi încetinită, însă nu și oprită, cum am vrea să sperăm.
În zilele calde el încă se micșorează cu 10-12 cm. Și anume acesta este motivul pentru care Elveția își acoperă «frumusețile naturale». Dacă ghețarul se va topi, țara va pierde o tradiție foarte costisitoare. Încă din 1870, turiștii se adună în această regiune pentru a vizita grota de gheață artificială, care este sculptată în fiecare an. Din momentul apariției acestei atracții turistice reci, ghețarul Rhone s-a micșorat deja la 1400m.
- Misterul ghețarului Ross Ice Shelf
În fiecare familie se găsește un membru straniu. Când merge vorba despre o familie de ghețari din Antarctica care se topesc, acel membru straniu este ghețarul Ross Ice Shelf. La început a fost privit ca un ghețar afectat de temperaturi înalte, ca și toți ceilalți. În 2017, cercetătorii au observat că din el se rup bucăți, și au decis că ghețarul chiar se topește. Apoi, o echipă a ancorat în zona de sud a ghețarului, pentru a face câteva probe.
Rezultatele chiar au uimit cercetătorii. Brusc, s-a aflat că o mare parte din ghețar (cam de mărimea Spaniei) este în proces de înghețare. Și acesta nu este unicul lucru care nu poate fi explicat. Interiorul găurii ar trebui să fie neted deoarece a fost găurit cu apă fierbinte. În schimb, interiorul ghețarului era zimțat.
Este un platou neobișnuit, care demonstrează perfect creșterea catastrofală a nivelului apei în ocean. Realitatea este că dacă Ross Ice Shelf și încă patru platouri de gheață se vor topi, atunci navele maritime vor pluti cu trei metri mai sus decât de obicei.
- Cuburi gigantice
Această fotografie a luat primul loc la concursul de fotografii 2017 Royal Society Publishing Photography Competition.
În anul 1995, un ecolog a fotografiat din aer cuburile mari de gheață de pe coasta engleză a Peninsulei Arctice de Sud. Blocurile reamintesc niște cuburi de zahăr, aranjate într-o ordine nemaiîntâlnită în natură. De fapt, ceea ce puteți urmări pe fotografie este o iluzie.
Gheața este prezentă, însă aceasta nu se înalță în forma acelor uriașe cuburi tridimensionale care au luat premiul întâi. Gheața nu stă pe loc, ci se deplasează chiar destul de rapid.
Placa de gheață plutitoare se întinde în patru direcții opuse, și aceste două forțe se află după limitele cuburilor. Liniile orizontale s-au format datorită forței care trage platoul în două direcții diametral opuse, pe când rupturile verticale s-au format de la forța care trage ghețarul în același timp în adâncul oceanului și la suprafață. Apoi, rupturile se întâlnesc, formând cuburi.
- Podul de gheață care se prăbușește încontinuu
Un alt ghețar, care într-un mod magic evită dezghețul este numit Perito Moreno. Se pare că podul de gheață, din Parcul Național al Argentinei, pune la încercare încălzirea globală. Această arcă masivă crește în decursul a 2 ani și se prăbușește. Apoi, din gheața alb-albăstrie crește o nouă arcă, și întregul ciclu se repetă.
Momentul când această sculptură creată de natură se prăbușește, a devenit un eveniment extraordinar, care provoacă turiștii din întreaga lume să-l supravegheze în luna martie pentru a prinde momentul și a urmări prăbușirea cu ochii proprii. Motivul pentru care arca se dărâmă fără încetare este foarte interesant.
Ghețarul Perito Moreno, de fapt, se dezgheață câte puțin, iar apa din el se scurge în lacul care se află sub arcă. Pe măsură ce lacul crește, arca slăbește. Tunelul format în el devine tot mai fragil și slăbește integritatea structurii până se prăbușește.
- Lacurile din Groenlanda care dispar sub pământ
În anul 2006, cercetătorii au devenit martorii unui fenomen incredibil. În doar două ore, un lac s-a scurs sub pământ. Și acesta nu era doar o baltă mică. Lacul conținea 45 de miliarde de litri de apă.
Acest fenomen neobișnuit se repetă în fiecare vară în Groenlanda. În fiecare an, zăpada care se topește formează mii de lacuri. Ele se păstrează doar câteva săptămâni, iar apoi dispar brusc. Se pare că vinovatul acestui fenomen este gheața care se află sub lacuri. Odată ce temperatura crește, în gheață se formează rupturi în care apoi, cu o viteză incredibilă, se scurg lacurile.
În anul 2018, cercetătorii au anunțat că acest fenomen se răspândește alarmant. Rețeaua de crăpături înghite tot mai multe lacuri, chiar și cele care se considerau a fi prea departe pentru a fi atinse. Motivul este de asemenea creșterea temperaturii. Când verile devin tot mai calde, rupturile cresc și ele.
De parcă ar fi un joc domino. Apa unui lac se scurge în crăpătură cu o mare intensitate și slăbește albiile lacurilor din apropiere. O astfel de reacție în lanț a durat 5 zile și, ca urmare, au fost drenate 124 de lacuri. Cea mai mare parte a apei se scurge în ocean, prin urmare nivelul acestuia se mărește cu 1 mm pe an.
- Magmă mai veche decât omul
Una din zonele Arcticii este mai caldă decât ar trebui. O perioadă lungă de timp se credea că vina o poartă magma de sub ghețar. În anul 2017 acest fapt a fost confirmat. După cercetarea anomaliilor indicilor termici dar și schimbărilor fizice de la suprafață, oamenii de știință și-au dat seama că acumularea este gigantică și este răspândită pe o crustă subțire.
Marie Byrd Land se afla în Antarctica de vest, și stratul fierbinte nu se află în apropierea granițelor plitelor tectonice, unde se acumulează de obicei. Magma se află la 2 km sub gheață și s-a format cu mult timp în urmă.
Se presupune că magma s-a format cu 50-110 milioane de ani în urmă. Acest fapt o face mai veche decât rasa umană și întregul platou de gheață al Antarcticii. De fapt, bucla de magmă mereu a fost o parte integrată a geologiei zonei și nu poate fi învinuită pentru efectul pe care-l are asupra gheții de deasupra.
- Tone de mercur toxic
Pericolul încălzirii globale nu se referă doar la topirea ghețarilor și ridicarea nivelului apei în oceane, dar și la ce poate fi eliberat, în momentul topirii, în mări. Nu demult, în adâncurile ghețarilor arctici a fost găsit mercur. Tone de mercur.
Mercurul este un metal greu și toxic, însă cel mai înfiorător este faptul că topirea ghețarilor poate elimina toxina în mare. În mod inevitabil, aceasta va afecta lanțurile alimentare. Mercurul se va acumula în pești și animale, care, fiind consumate de oameni, ar putea avea efecte grave asupra sănătății acestora.
Până la această descoperire, cercetătorii considerau că ghețarii practic nu conțin mercur. Descoperirea a fost un șoc. Înntr-un ghețar se găsesc 56 de milioane de litri de mercur. Este cea mai mare acumulare de o astfel de toxină din întreaga lume.
Se pare că mercurul s-a strâns aici în decursul a mii de ani cu ajutorul curenților și vânturilor. Fiind înghețată în adâncurile arcticii, toxina rămâne inofensivă. Însă, topirea ghețarului eliberează o parte din mercur care se scurge în pământ, fiind absorbită de plante și bacterii. O altă parte ajunge în apă și în atmosferă.
Oamenii de știință nu pot spune cu certitudine când va avea loc catastrofa, sau cât mercur poate ajunge în lanțul alimentar. Totuși, ei sunt de acord cu faptul că procesul va afecta întreaga omenire.
