Râsul este cea mai răspândită emoție pe care o puteți experimenta. Acesta este elementul cel mai subtil al distracției, satisfacției, fericirii și prieteniei. Puteți auzi cum cineva râde în toată lumea, iar fiecare dintre noi fără îndoială periodic râde în hohote.
La fel cum oamenii iubesc să râdă, oamenii de știință iubesc să studieze diverse fenomene. De ce să nu fie studiat și râsul? Acesta este un subiect care trezește un mare interes. Se consideră că râsul este cel mai bun leac, însă există și anecdote în care oamenii „mor de râs”. În acest articol au fost adunate doar câteva concluzii făcute de oamenii de știință cu privire la această temă. Vedeți mai jos care sunt top 10 curiozități despre una dintre cele mai plăcute emoții pe care le experimentăm în viață.
10. Bebelușii și cimpanzeii
Curiozitate: Bebelușii râd la fel ca cimpanzeii.
Cimpanzeii sunt considerați a fi cele mai apropiate rude ale omului, astfel este clar că cimpanzeii și ființele umane au multe în comun. Conform unei cercetări din anul 2018, în lista caracteristicilor comune putem adăuga și modul în care oamenii și cimpanzeii râd, cel puțin când este vorba despre râsetele bebelușilor.
Un trio de psihologi și foneticieni de la diverse universități europene au studiat râsetele a 44 de bebeluși cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 luni. Pentru a efectua acest studiu, oamenii de știință au colectat mai multe clipuri video potrivite în care bebelușii râd, acestea fiind foarte frecvent întâlnite pe internet. Un interes deosebit a trezit frecvența râsetelor în timpul respirației și expirației. În acest sens, clipurile video au fost evaluate de un grup de 102 de studenți în domeniul psihologiei.
Rezultatele au arătat că bebelușii mai mici râd în timp ce inspiră și expiră la fel ca cimpanzeii. În același timp, bebelușii mai mari, de regulă, râd mai mult în timpul expirației, la fel ca oamenii maturi. Această schimbare a modalității de a râde nu este asociată cu vreo etapă specifică de dezvoltare, ci mai degrabă se produce treptat pe măsură ce bebelușul crește. Cercetătorii au recunoscut că aceste concluzii nu au fost făcute de experți, însă s-a planificat ca videoclipurile să fie analizate și de foneticieni.
Potrivit doctorului Disa Sauter, conducătorul studiului, nu există vreun motiv universal acceptat care ar răspunde la întrebarea de ce oamenii râd în timpul expirației, în timp ce alte primate nu o fac. Cercetările ulterioare se vor axa pe studierea relației dintre respirație și expirație în timpul râsului (acest fenomen având tendința de a se schimba pe măsură ce bebelușul crește). De asemenea, oamenii de știință vor încerca să afle dacă o asemenea schimbare se întâlnește și în alte tipuri de vocalizare.
9. Râsul fals
Curiozitate: Oamenii pot detecta râsul fals indiferent de țara din care provin.
Uneori râdem auzind o glumă bună, alteori doar din politețe. Fie că este gluma șefului sau dorința de a termina cu o discuție plictisitoare, toți oamenii mai devreme sau mai târziu râd fals. Din nefericire, acest tip de râset nu poate minți pe nimeni.
În anul 2018, doctorul Greg Bryant din UCLA a publicat un studiu, care indica asupra faptului că capacitatea de a recunoaște râsul fals există în orice cultură. Bryant și coautorii acestuia au testat acest lucru pe 884 de oameni din 21 de țări de pe toate cele 6 continente. Participanții au ascultat înregistrarea râsului natural a unui om vorbitor de engleză, dar și înregistrarea unui râs fals.
Indiferent de țara unde s-au născut și au crescut participanții, aceștia au fost capabili să distingă cu exactitate râsul sincer de cel fals. Cel mai rău au identificat râsul fals locuitorii insulei Samoa. Aceștia au identificat doar 56% din râsetele false. Cei mai buni în această sarcină au fost japonezii, aceștia identificând 69% din râsetele false. De asemenea, doctorul Bryant a remarcat că râsetele sincere și cele false diferențiază în ceea ce ține de sunet. Râsul fals la auz reamintește vorbirea simplă, în comparație cu cel sincer.
8. Râsul de pe fundal
Curiozitate: Râsul care-l auzim pe fundalul comediilor funcționează!
Vorbind despre râsul fals, să analizăm râsul de pe fundal care însoțește comediile. Criticii de astăzi spun că și-ar dori ca acest tip de râs să dispară. Problema este că râsul de pe fundal chiar poate să transforme glumele obișnuite în ceva amuzant. În anul 2019, în publicația Current Biology a apărut o cercetare a doctorului în științe Sophie Scott de la University College London, în care era studiată influența râsetelor de pe fundal asupra oamenilor. Aici sunt 4 exemple de glume care au fost utilizate în timpul cercetării.
În care dintre state există cele mai mici doze cu băuturi? Mini-soda! (ro: Doză mini – în rezonanță cu denumirea statului Minnesota).
Ce utilizează dinozaurului pentru a achita facturile? Tyrannosaurus checks!
Portocaliu și sună ca un papagal (en: parrot). Ce este? Morcovul (en: carrot)!
Cum numiți omul cu o lopată pe cap? Săpat!
După cum ați observat, aceste glume nu pot fi numite amuzante. Patruzeci de glume de acest fel au fost prezentate unui număr de 72 de persoane, acestea fiind însoțite sau neînsoțite de un râs de fundal fals sau sincer, în dependență de fiecare caz. Apoi, participantul trebuia să evalueze gluma pe o scară de la unu la șapte. Rezultatele au arătat că râsul de fundal a avut un efect: evaluările au crescut cu aproximativ 10 la sută atunci când au fost folosite râsete de fundal false și cu – 15-20 la sută în cazul în care s-a utilizat înregistrarea unor râsete sincere.
7. Imunitatea
Curiozitate: Râsul și sistemul imunitar.
Într-o cercetare din anul 2003 s-a studiat influența râsetelor asupra activității celulelor NK (Celulele Natural Killer) care au un rol important în funcționarea sistemului imunitar. Pentru a participa la cercetare au fost invitate 33 de femei mature și sănătoase din regiunile rurale ale Vestului Mijlociu. Celor ce au fost în grupa experimentală li s-a arătat un videoclip de tip comedie, iar celor ce au fost în grupul principal li s-a arătat un videoclip turistic.
Femeilor din grupul experimental li s-a propus la alegere să privească o parte din standup-ul lui Bill Cosby, a lui Tim Allen sau al lui Robin Williams. Majoritatea femeilor l-au ales pe Cosby (reamintim că experimentul a avut loc în anul 2003). Femeile au indicat cât de amuzant a fost videoclipul după scara de Umor Humor Response Scale (HRS), care a fost creată în special pentru studiu. Ca urmare a experimentului, a fost analizată activitatea celulelor NK ale ambelor grupe de femei.
Experimentul a arătat că o simplă vizionare a videoclipului nu duce la creșterea semnificativă a activității celulelor NK. Cu toate acestea, HRS-ul femeilor din grupul care a vizionat videoclipul umoristic a arătat că între clip și activitatea celulelor NK există o corelație. Creșterea activității celulelor a fost îndeosebi observată la femeile al căror scor HR era de 25 sau chiar mai mult. Pe de altă parte, la femeile care au vizionat videoclipul umoristic însă nu l-au considerat amuzant, activitatea celulelor NK s-a micșorat.
6. Dominația
Curiozitate: Dominația și râsul.
Un studiu realizat de Dr. Christopher Oweis de la Universitatea California din San Diego a arătat că persoanele cu un statut mai înalt tind să râdă diferit decât persoanele cu mai puțină influență, iar oamenii observă acest fapt. În anul 2014 Christopher și-a pus scopul să demonstreze că statutul influențează modul în care oamenii râd. Cercetările precedente deja arătaseră că influența în societate poate afecta aspectele acustice ale vorbirii.
De data aceasta, clipul video cu cei patru membri ai fraternității (doi noi și doi foști membri ai fraternității care au păstrat acest statut cel puțin timp de doi ani) a fost arătat mai multor grupuri diferite de observatori care de fapt nu știau că participă la un studiu. În videoclipuri fiecare frate era tachinat pe rând de ceilalți trei frați. Râsetele lor erau evaluate în dependență de cât de dominant sună, dar și în dependență de tonul vocii. S-a descoperit că râsul dominant era mai tare și mai subțire, iar tonul nu era stabil. Membrii noi ai fraternității au demonstrat un râs dominant doar în cazul în care tachinau, în timp ce membrii mai vechi îl demonstrau permanent.
În al doilea studiu, care a fost realizat în anul 2016, 51 de studenți au ascult 20 de înregistrări ale membrilor fraternității. Aceștia au fost rugați să evalueze statutul social al celor ce râd. După cum s-a așteptat, celor ce râdeau într-un mod dominant li s-a atribuit un statut mai înalt. Același lucru s-a întâmplat când a fost evaluat un membru nou al fraternității care prin intermediul râsului încerca să arate că are un statut mai mare. În același timp, dacă un frate cu statut mai înalt râdea mai modest, statutul acestuia de asemenea era considerat înalt.
5. Psihopatia
Curiozitate: Oare poate fi imunitatea la râs un simptom al psihopatiei?
Au fost efectuate multe cercetări asociate cu râsul care au demonstrat că un anumit comportament în copilărie poate prezice psihopatia la maturitate. Cel mai probabil ați auzit că râsul uneori este numit „infecțios”, iar cercetările au arătat că și sunetele scoase în timpul râsului dau creierului semnal să pregătească mușchii feței căci urmează „o porție de râs”. După cum s-a dovedit, băiețeii predispuși la psihopatie la vârsta adultă, sunt invulnerabili la „pandemia râsului” în copilărie.
În anul 2017, oamenii de știință de la University College London au cercetat 92 de băieței cu vârsta cuprinsă între 11 și 16 ani: 30 de copii normali și 62 de copii care demonstrau semne de posibilă psihopatie. Toți 62 au manifestat un comportament distructiv, însă pentru viitoarele cercetări s-au selectat doar acei copii care au demonstrat „insensibilitate crudă la emoții”. În timp ce băiețeii ascultau înregistrări ale râsului sincer și fals, dar și a plânsului, acestora li se făcea o scanare RMN. De asemenea, participanții au fost rugați să evalueze cât de tare un anumit sunet le trezea dorința de a râde.
Imagistica prin rezonanță magnetică a arătat că creierul tuturor băiețeilor a reacționat la sunetul râsului sincer. Cu toate acestea, cei care s-au remarcat prin comportament distructiv și lipsa emoționalității au arătat o activitate mai mică în zona motorie suplimentară și în cortexul insular – zone ale creierului asociate cu dorința de a împărtăși râsul, sentimentele și emoțiile altor persoane.
Această diferență a fost prezentă și la băieții care au demonstrat un comportament distructiv, însă care în mare parte nu au avut trăsăturile menționate mai sus. Directorul de cercetare Dr. Essi Viding a remarcat că este dificil de spus dacă reacția redusă la râs este cauzată de comportamentul băieților sau este o consecință a acestuia, cu toate acestea rezultatele obținute justifică în mod absolut cercetările ulterioare.
4. Pofta de mâncare
Curiozitate: Râsul și pofta de foame.
În anul 2010, dr. Lee S. Berk, dr. Jerry Petrofsky și alți oameni de știință au cercetat modul în care „râsul în hohote” (o formă a stresului pozitiv) afectează nivelul hormonilor care controlează pofta de mâncare. Un asemenea efect este comparabil cu momentul în care omul care participă la experiment simte neliniște.
Pentru a aduce paisprezece participanți într-o stare de „stres pozitiv”, în decursul primului experiment acestora li s-a arătat un videoclip amuzant la alegere, după care li s-a prezentat 20 de minute din filmul „Salvați soldatul Ryan” (Saving Private Ryan), punându-i într-o situație de stres. Participanții la experiment priveau atât videoclipuri amuzante, cât și stresante cu un interval de o săptămână. În timpul fiecărui experiment participanților li se măsura tensiunea arterială și li se lua analize de sânge atât înainte, cât și după vizionarea videoclipurilor.
Vizionarea unui videoclip stresant nu provoca modificări semnificative la nivelul hormonilor care controlează pofta de mâncare și, după cum s-a remarcat, nu provoca sentimentul de foame. În același timp, vizionarea videoclipurilor amuzante au provocat scăderea leptinei și creșterea ghrelinei, fenomen care poate fi observat și în urma activităților fizice moderate. Dr. Lee S. Berk a remarcat că cercetarea nu a demonstrat că râsul în hohote trezește pofta de mâncare. Cu toate acestea, rezultatele obținute sunt importante pentru cercetările care vor fi efectuate în viitor cu privire la tratarea pacienților care nu pot să efectueze exerciții fizice pentru a crește pofta de mâncare.
3. Cel mai bun leac
Curiozitate: A face pacientul să râdă, literalmente.
O cercetare publicată în Jurnalul Investigațiilor Clinice (The Journal of Clinical Investigation) în anul 2019 a demonstrat că stimularea cerebrală cu impulsuri electrice poate provoca râsul, precum și să reducă anxietatea. În timp ce stimularea altor zone ale creierului (după cum s-a relatat mai sus) poate provoca râsul, oamenii de știință pentru prima dată au reușit să scadă concomitent anxietatea.
O echipă de cercetare a efectuat cartografierea electrostimulată a creierului la pacienții ce suferă de epilepsie. În timpul acestei proceduri electrozii sunt plasați în creier pentru a stimula diverse regiuni. În urma acestei proceduri se poate obține o idee cu privire la sursa convulsiilor. Cercetând o femeie de 23 de ani, cercetătorii au descoperit că stimularea lobului corpului calos a lui Broca mereu îi provoca râsete necontrolate, zâmbet și un sentiment de pace și relaxare. Pacienta era veselă, iar abilitățile cognitive nu aveau de suferit din cauza stimulărilor. Urmărind toate acestea, echipa a repetat același lucru pe alți doi pacienți și a obținut aceleași rezultate.
Coautorul cercetării, dr. Jon T. Willie a presupus că un asemenea efect se datorează conexiunii dintre lobul corpului calos a lui Broca cu alte părți ale creierului care au funcția de a controla emoțiile. Această descoperire face posibilă tratarea multor boli. În primul rând, o asemenea stimulare poate ușura starea unui pacient supus unei intervenții chirurgicale cerebrale, timp în care acesta trebuie să rămână conștient. Este posibil ca în viitor această tehnică să ajute la tratarea depresiei, anxietății și bolilor cronice. La momentul de față, pentru a stimula lobul corpului calos a lui Broca este nevoie de chirurgie invazivă, însă progresele tehnologiilor medicale pot oferi în viitor o formă de stimulare mai puțin invazivă.
2. Selfie-râsul
Curiozitate: Selfie-râsul este noul selfie?
Le iubiți voi sau nu, dar pozele de tip selfie nu vor dispărea nicăieri. Zeci de oameni din toată lumea fac selfie-uri cu ajutorul telefoanelor mobile și le postează pe rețelele de socializare spre fericirea sau nefericirea altora. Pentru unii slefie-urile sunt un semn al declinului societății, pentru alții – o formă de auto exprimare și chiar psihoterapie. Atunci ce înseamnă selfie-râsul?
Într-o cercetare publicată în anul 2019, studenta absolventă a Universității din Derby (University of Derby), Freda Gonot Schoupinsky, sub îndrumarea doctorului în științe Gulcan Garip, a studiat efectele râsului asupra bunăstării. Acest studiu a inclus în special „selfie-râsul”, o înregistrare a propriului râs la telefonul mobil care putea fi ascultată când apare nevoia.
21 de participanți cu vârsta cuprinsă între 25 și 93 de ani au creat propriile selfie-râsuri cu durata de un minut și le-au ascultat de trei ori timp de o săptămână. În 89% de cazuri, în timpul audierii participanții râdeau. La sfârșitul săptămânii 19 dintre participanți au raportat o îmbunătățire a stării de spirit. Punctajul lor pe scara Indexului de bunăstare (Well-Being Index) al Organizației Mondiale a Sănătății era cu 16% mai mare, iar participanții ai căror scor la începutul experimentului nu era foarte mare, s-a mărit mai mult decât la ceilalți subiecți. Se pare că râsul este contagios chiar și atunci când este vorba despre propriul râs.
1. Șobolanii
Curiozitate: Șobolanii râd.
Râsul nu este o emoție strict umană, după cum deja s-a făcut clar în urma comparației râsului bebelușilor cu cel al cimpanzeilor. Un alt animal al cărui râs a fost studiat vă poate uimi: este vorba despre râsul șobolanilor. Conform unei cercetare efectuate în anul 2000, când șobolanii sunt gâdilați, aceștia scot aceleași sunete pe care le scot în timpul jocului. De regulă, aceste sunete nu pot fi auzite de om. Unor șobolani le plăcea atât de tare să fie gâdilați, încât urmau mâna savantului care-i gâdila.
Într-o cercetare din anul 2016, un om de știință de la Centrul Bernstein de Neuroștiință Computațională din Berlin (Berlin’s Bernstein Center for Computational Neuroscience) de asemenea a gâdilat șobolanii. Aici a fost examinată reacția acestor rozătoare la gâdilatul intensiv. În timpul unui joc de-a prinselea și gâdilatului intensiv, șobolanii scoteau niște sunete care reaminteau hohotele și păreau a fi fericiți. Cu ajutorul electrozilor s-a descoperit că toate cele trei tipuri de activitate contribuie la creșterea activității cortexului motoric primar al creierului șobolanilor. Stimularea cu electrozi în această zonă, de asemenea a făcut ca șobolanii să râdă, deși încă nu este clar dacă acestora le-a plăcut această stimulare.
De remarcat că în cazul în care șobolanii erau impuși să se îngrijoreze (aceștia fiind plasați pe un piedestal înalt sub o sursă de lumină), atunci hohotele și activitatea somatosenzorială a cortexului cerebral ca răspuns la gâdilat scădea semnificativ. Acest fapt a sugerat că chicotirea și activitatea creierului șobolanilor în condițiile anterioare nu erau semne de anxietate.
