Hrana este una dintre cele mai importante componente ale vieții noastre. În timp ce unii oamenii o văd doar ca un mijloc de a-și păstra viața, alții consideră că bucatele sunt o modalitate de a lărgi orizonturile culinare ca o formă de artă.
Indiferent de ce o considerați a fi, un mijloc de nutriție sau o metodă de socializare, cu siguranță nu v-ați gândit nici o dată la originea hranei pa care o aveți în frigider. Aceasta mereu este prin apropiere gata de a fi consumată și nu mai are nimic de făcut, oare nu? Aici 10 cele mai răspândite rețete și istoria apariției lor.
10. Sandwich-urile
Probabil cea mai controversată și populară istorie a apariției unei rețete este istoria sandwich-ului, care în mod tradițional este atribuită lui John Montagu, al patrulea conte Sandwich. Se spune că Montagu, aristocratul britanic care a trăit în secolul al XVIII-lea, are într-atât de pasionat de jocurile de noroc, încât adesea refuza să se scoale de la masa de joc timp de ore la rând. Odată contele și-a chemat bucătarul și i-a poruncit să-i aducă o bucată de carne de vită așezată între două felii de pâine prăjită și în acel moment istoria s-a mai îmbogățit cu un eveniment important.
Nu se știe dacă această poveste este adevărată sau nu și nu se știe ce anume l-a inspirat pe Montagu. Cel mai probabil, răspunsul poate fi găsit în Marea Mediterană pe unde graful călătorea foarte des. Bucătarii turci și greci adesea își serveau clienții cu „mezze” – o gustare din diverse produse strânse între două felii de pâine. Un alt răspuns poate fi găsit în secolul I î.Hr., la un lider evreu religios numit Hillel the Elder, al cărui rețetă îi poartă numele „sandvișul lui Hillel” și care constă din o mulțime de mirodenii, nuci și fructe așezate între două bucăți de mață evreiască numită și matzo.
9. Berea
În timp ce prima băutură alcoolică a apărut în China, însăși berea a apărut pentru prima dată cu 9 000 de ani în urmă la sumerienii antici și aceasta era preparată din orez, miere și fructe. În niște vase ceramice care datează din anul 3400 î.Hr. au fost identificate resturi de bere. Pe lângă aceasta, în imnul ce datează din anul 1800 î.Hr., dedicat zeiței sumeriene a berii Ninkasi, există cuvinte care descriu modul de preparare a acestei băuturi (însăși imnul este un ghid pentru prepararea berii).
Se spune că popularitatea berii în Sumerul Antic se datorează faptului că aceasta a fost considerată mai sigură decât apa potabilă, care adesea era poluată de animalele domestice și deșeuri. Unii oamenii de știință consideră că motivul apariției revoluției neolitice (trecerea în scară largă a oamenilor de la viața de vânător și culegător la agricultor) a fost setea pentru bere a strămoșilor noștri. Un cercetător a descoperit că aproape toate comunitățile antice consumau bere, iar însăși băutura adesea i se atribuia unei zeițe, ci nu unui zeu.
8. Băutura 7 Up
În anul 1890 Charles Leiper Grigg s-a mutat în St. Louis, statul Missouri, pentru a lucra în domeniul publicității. Ca urmare a colaborării cu diverși clienți, bărbatul s-a interesat de apa cu gaze, căreia a decis să-și dedice viața. Prima sa invenție era o băutură cu gust de portocală numită Whistle, iar a doua a fost o altă băutură cu gust de portocală ce se numea Howdy. Însă nici una dintre aceste băuturi nu concura cu Orange Crush.
Într-un final el a decis să experimenteze cu aromele de lămâie și lămâie verde. Această decizie i-a schimbat viața pentru totdeauna. Inițial această băutură conținea litiu, o substanță care afectează starea de spirit. Sucul a fost creat în anul 1929 și conținea această substanță până în anul 1950, când cercetările au arătat că substanța ar putea avea efecte secundare periculoase. Ceea ce ține de nume, majoritatea consideră că acesta are ceva în comun cu numărul de substanțe utilizat în prepararea sucului sau cu mărimea sticlei, care era de șapte uncii (0,21 litri). Însă adevărul nu va fi aflat niciodată, deoarece Grigg a luat acest secret cu sine în mormânt. Cea mai credibilă explicație este că Grigg a văzut o vită cu un marcaj care arăta ca „7UP” și i-a plăcut.
7. Înghețata de suc (Popsicles)
Se spune că în anul 1890 în orașul Oakland, statul California, un tânăr pe nume Frank Epperson a lăsat un pahar cu apă afară pe noapte. În pahar mai era și un amestec de pulbere utilizat la prepararea apei gazate împreună cu un bețișor pentru amestecare. În dimineața următoare, când Frank a găsit paharul a descoperit că apa a înghețat. Timp de câțiva ani Epperson își bucura familia cu un amestec înghețat pe băț. În cele din urmă, cineva l-a convins să-și patenteze invenția, fapt care l-a făcut în anul 1923.
Până în acel moment el își numea invenția „Eppsicles”, însă copiii lui l-au convins să o numească „pop’s ‘sicles”, denumire pe care o poartă și astăzi. Înghețata de suc a devenit îndată foarte populară și se vindea cu cinci cenți pentru o bucată. Câțiva ani mai târziu, acest produs a devenit la fel de răspândit ca majoritatea altor produse populare.
6. Băutura Gatorade
La începutul verii anului 1965, antrenorul asistent al echipei Universității din Florida a observat că jucătorii sunt foarte sensibil la boli în timpul verilor fierbinți. Pentru a rezolva această problemă, el s-a adresat la cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Florida. Acolo s-a aflat că odată cu transpirația, jucătorii pierdeau electroliți, iar carbohidrații necesari pentru energie nu se regenerau. S-a luat decizia de a crea o băutură care ar ajuta jucătorii să compenseze aceste pierderi.
Primul test a finisat cu insucces, deoarece prototipul avea un gust de apă de mare și jucătorii nu doreau să-l bea. Soția Dr. Robert Cade a propus ideea de a adăuga suc de lămâie în băutură. Din cauza că talismanul universității era un aligator (Gator), Cade a propus ca băutura să fie numită Gatorade. Inițial el plănuia să numească băutura Gator-Aid, însă a decis că această denumire reamintește prea mult un medicament. În primul an echipa universității a câștigat 7-4, iar aceste rezultate au fost atribuite energiei pe care jucătorii au obținut-o de la băutură. Următoarele meciuri au fost și mai bune și băutura a devenit foarte populară.
5. Baghetele
Unul dintre cele mai populare produse franceze, care poate fi întrecut doar de melci, este o bucată de pâine foarte lungă. Denumirea se traduce ca „băț” care corespunde denumirii acestei pâini. Deși acest produs a început să fie numit baghetă doar în anul 1920, însăși pâinea a apărut mai devreme.
Printre toate teoriile ce țin de apariția acestei pâini, mai credibilă este cea legată de un ofițer austriac pe nume August Zang, care de asemenea se consideră inițiatorul pâinii vieneze și a croasantului. La începutul secolului al XIV-lea Zang a adus în Franța primul cuptor de abur. Cea mai incredibilă teorie sugerează că Napoleon Bonaparte și-a rugat bucătarii să inventeze o pâine care ar putea fi purtată în pantalonii soldaților.
4. Conuri de vafe pentru înghețată
Primul con pentru înghețată a fost făcut de un italian pe nume Italo Marchiony în anul 1896. În anul 1903 acesta chiar a primit un patent pentru o mașină de înghețată. Cu toate acestea, acest produs a devenit popular datorită unui sirian pe nume Ernest Hamwi, a cărui faimă a început la un Târg Mondial din anul 1904 din St. Louis.
Istoria lui Hamwi este următoarea: acesta vindea vafe zalabia alături de un vânzător de înghețată. Din cauza că înghețata era foarte întrebată, paharele de unică folosință s-au terminat foarte rapid. Atunci Hamwi a pus mintea în mișcarea și a întors vafele în formă de conuri, dându-le vânzătorului de înghețată. De atunci înghețata a devenit alta. Mai târziu, în anul 1910, Hamwi a creat o companie numită Missouri Cone Company.
3. Guma de mestecat
Ideea de a mesteca un produs natural aparține grecilor antici, care mestecau mastic cu sute de ani în urmă. Guma de mastic era făcută din sucul pomului Pistacia leutiscus. (există unele dovezi că europenii mestecau coaja de mesteacăn, deși nu este clar de ce). Originea gumei de mestecat moderne se trage de la americanii nativi, care mestecau rășina de conifere.
La sfârșitul anilor 1840 un om pe nume John Curtis a decis să pună în vânzare acest bun. El clocotea lichidul vâscos, după care îl tăia în benzi și îl vindea. Pentru ca bucățile să nu să se lipească unele de altele, el le acoperea cu amidon de porumb. Însă produsul avea câteva minusuri, printre care era gustul nu chiar plăcut. Un alt pas important în evoluția gumei a venit din Mexic, unde Aztecii (iar înainte de ei Maya) mestecau o substanță numită chicle care se obținea din arborele sapodilla. Această substanță a devenit principalul ingredient al gumei de mestecat, până când nu a fost înlocuit cu un sintetic în anul 1900.
2. Maioneza
Deși originea acestui produs este controversată, cel mai probabil maioneza a fost inventată de niște vorbitori de catalană din Port Mahon de pe insula spaniolă Menorca. Acolo sosul era cunoscut ca salsa Mahonesa. De asemenea, există argumente credibile în favoarea originii franceze a sosului, adesea fiind menționat un bucătar șef și comandant francez care a cucerit Portul Mahon în anul 1756 în timpul Războiului de șapte ani.
Mai târziu francezii au decis că mai este nevoie de o origine franceză a denumirii și a declarat că inițial maioneza se numea bayonnaise în cinstea unui oraș francez Bayonne. În una dintre cărțile sale, autorul Alexandre de La Reyniere scrie că în ambele orașe menționate mai sus maioneza a fost inventată fără raport, iar prototipul ambelor cel mai probabil a fost sosul mediteranean Aioli.
1. Gogoșile
Cel mai probabil, rădăcinile gogoșilor moderne se trag din Polonia. Dovezile scrise relatează despre o chiflă în formă rotundă cu o gaură la mijloc, cunoscută ca obwarzanek, care a fost modificată din pâinea germană, adusă în țară de niște imigranți în secolul al XIV-lea. Gogoșile au devenit puțin mai populare după ce regina Jadwiga a refuzat să mănânce o pâine de sărbătoare frumos decorată, preferând în loc o gogoașă.
În secolul al XVII-lea, când regele Jan Sobieski a permis și altor oameni, pe lângă brutarii din Cracovia, să coacă pâine, acestea au devenit și mai faimoase. Legătura dintre acest produs și iudaism este urmărită încă din acele vremuri, deoarece Polonia a fost una dintre primele țări din Europa unde evreii au fost tratați cu respect. (Unii episcopi locali amenințau enoriașii să nu procure baghetele evreiești, sub pretextul că acestea sunt otrăvite).
