TOP-25: Celebrități care au fost la un pas de moarte

0
2010

Vedeți această listă pentru a afla care sunt cele 25 de celebrități care au fost la un pas de moarte, însă foarte puțini oameni cunosc despre acest fapt.

La un moment dat, viața noastră prea scurtă ajunge la un final, căci moartea nu poate fi evitată indiferent de sunteți sărac sau bogat.

Desigur, celebritățile au foarte mulți bani cu ajutorul cărora ei pot să-și prelungească viața în unele cazuri. Cu toate acestea, banii nu pot împiedica întâlnirea cu îngerul morții. Cei mai norocoși au reușit să se reîntoarcă la viață, în cele din urmă împărtășindu-și experiența de disperare.

25. Tracy Morgan

Foto: huffpost.com

În anul 2014, șoferul unui camion s-a ciocnit în limuzina lui Tracy Morgan. În cele din urmă, vedeta „Studiului 30” a fost grav rănită, iar unul dintre scriitorii lui Morgan, și anume James McNair, a decedat. Morgan s-a ales doar cu un traumatism cranian, câteva fracturi ale coastelor și a piciorului, fiind internat în spital pentru mai mult de o lună.

24. George Clooney

Foto: 1079thefox.com

Recent, George Clooney a mărturisit că iubește să se deplaseze cu scuterul când vizitează Italia. Cu toate acestea, această pasiune a putut fi fatală pentru actorul american. În vara anului 2018, în timp ce se deplasa cu scuterul, Clooney a avut un accident care putea fi fatal. Conform presei locale, un automobil i-a tăiat drumul, fapt din cauza căruia scuterul actorului s-a ciocnit în automobil. În urma ciocnirii, Clooney a fost aruncat în aer la 6 metri și a zburat peste mașina cu care s-a ciocnit. De data aceasta actorul a fost norocos, căci s-a ales doar cu câteva zgârieturi și vânătăi.

23. Owen Wilson

Foto: mtv.com

În anul 2017, Owen Wilson era gata să se sinucidă. Luke Wilson, fratele actorului, l-a descoperit în sânge și într-o stare neadecvată. Owen a încercat să se sinucidă la vârsta de 38 de ani, luând o doză mare e pastile și în același timp tăindu-și venele de la încheietura mâinii.

22. Ozzy Osbourne

Foto: ultimateclassicrock.com

Cântărețul legendar Ozzy Osbourne s-a dovedit a fi la un pas de moarte de mai multe ori, în mare parte din cauza supradozelor cu droguri. Cu toate acestea, cazul din anul 2003 a fost cel mai groaznic din toată viața cântărețului, căci Ozzy a căzut într-un accident în timp ce conducea un ATV (un vehicul de teren). Când acest caz a avut loc, cântărețul era absolut treaz. Osbourne a suferit o fractură a claviculei, opt fracturi ale coastelor care au deteriorat câteva vase sangvine, și leziuni ale coloanei vertebrale în regiunea cervicală. „Treaba asta nenorocită aproape că m-a ucis”, a enunțat cântărețul. „Sunt norocos că sunt în viață și nu stau paralizat sau chiar mort pe undeva”.

21. Leonardo DiCaprio

Foto: independent.co.uk

În anul 2006, Leonardo DiCaprio a reușit să supraviețuiască după ce a fost atacat de un rechin. Această taină actorul a dezvăluit-o în timpul unui interviu cu Ellen DeGeneres în anul 2014. În timpul unei expediții subacvatice în Cape Town, actorul hrănea un rechin alb uriaș, aflându-se într-o cușcă specială de protecție. Dintr-o dată, cușca a fost lovită de un val mare, iar rechinul s-a strecurat aproape pe jumătate în cușcă. Leonardo s-a retras la fundul cuștii în timp ce rechinul încerca să-l înhațe.

20.  Martin Lawrence

Foto: edition.cnn.com

Faimosul comedian al anului 1999 a suferit o insolație care aproape l-a ucis. În timpul unui antrenament de pierdere a greutății pentru un nou rol cinematografic, Lawrence s-a îmbrăcat în mai multe haine chiar dacă urma să alerge sub razele solare într-o zi destul de fierbinte. Când bărbatul a ajuns acasă temperatura corpului său era de aproape 42 de grade. Lawrence a fost imediat transportat la spital unde a căzut în comă.

19. Jane Seymour

Foto: huffingtonpost.co.uk

Jane Seymour a fost una dintre cele mai frumoase femei ale lui Bond. Cu toate acestea, puțini oameni știu despre faptul că Jane a fost la un pas de moarte când avea doar 36 de ani. Seymour a avut un caz sever de gripă, din cauza aceasta i s-a injectat penicilină. Acest fapt a provocat o reacție alergică deosebit de severă care aproape că a omorât actrița, schimbându-i viața pentru totdeauna.

18. Rachel Bilson

Foto: mirror.co.uk

Când avea doar 14 ani, Rachel Bilson aproape că a murit într-un accident rutier. Actrița a fost la un pas de moarte, însă a reușit să evite această soartă. Din cauza traumelor pe care le-a primit în acel accident astăzi Rachel încă mai suferă din cauza durerilor de cap.

17. Gary Busey

Foto: huffpost.com

În anul 1988, Gary Busey a căzut într-un accident în timp ce conducea o motocicletă. Actorul american s-a ales cu o fisură în craniu, iar doctorii erau siguri că lezarea creierului ar putea rămâne pentru totdeauna. În timpul accidentului, Gary nu purta o cască de protecție, însă a reușit să supraviețuiască ca prin minune.  De atunci, Busey a continuat să creeze filme excelente, printre care „Point Break” și „Predator 2”.

16. Sylvester Stallone

Foto: cinemablend.com

În filmul „Rocky IV”, Balboa câștigă în lupta cu Ivan Drago. Cu toate acestea, viața reală a fost puțin altfel. Sylvester Stallone dorea ca scena luptei să arate realist, de aceea actorul nu înceta să-l lovească pe Dolph Lundgren pentru ca acesta să-l lovească înapoi cu cât mai multă agresivitate. Lundgren a fost de acord să lupte fără a-și stăpâni puterile, în cele din urmă lovind actorul aproape mortal în piept. Inima lui Stallone s-a împins în stern și a început să se mărească în volum. „Inima pompa sângele tot mai greu, iar dacă nu s-ar fi implicat medicii aceasta s-ar fi mărit tot mai mult până nu se oprea de tot”, a mărturisit Stallone într-un interviu după ce a stat câteva săptămâni în unitatea de terapie intensivă.

15. Drew Barrymore

Foto: etcanada.com

Drew Barrymore a mărturisit într-un interviu din anul 2017 că a fost la un pas de moarte în timpul filmării serialului „Santa Clarita Diet”. În timpul filmării unei scene unde actrița trebuia să sare în spatele unui bărbat, Drew s-a lunecat și a căzut lovindu-se cu capul de beton. Medicii au sosit la locul filmărilor și au dus actrița la cel mai apropiat spital unde timp de 48 de ore Drew a fost supusă unui număr mare de examinări, i s-a făcut RMN și tomografie. Barrymore a descris această experiență ca fiind una „a dracului de groaznică”.

14. Donald Sutherland

Foto: smithsonianmag.com

Faimosul actor canadian susține că a fost și el la un pas de moarte. În anul 1979, Sutherland s-a îmbolnăvit de meningită. Potrivit actorului, durerea și febra brusc au dispărut. Sutherland s-a văzut pe sine plutind deasupra propriului corp, fiind înconjurat de o lumină moale și albăstrie. „Am început să alunec de-a lungul unui tunel, însă brusc m-am trezit din nou în corpul meu. Mai târziu medicii mi-au spus că într-adevăr am fost mort pentru ceva timp”, a relatat actorul într-un interviu.

13. Jason Statham

Foto: independent.co.uk

„Cel mai tare” și „cel mai puternic” tip al Hollywoodului astăzi putea să nu mai fie în viață. Jason Statham aproape că a murit în timpul filmării filmului de acțiune „The Expendables 3: Eroi de sacrificiu” după ce frânele unui camion au eșuat. Jason a reușit să sară din camionul în care se afla cu doar câteva secunde înainte ca acesta să se scufunde în mare.

12. Johnny Depp

Foto: kdvr.com

Johnny Depp a fost la un pas de moarte în timpul filmării filmului de acțiune „The Lone Ranger”. În timpul executării unui truc, Depp a fost aruncat de pe șa direct sub copitele calului care alerga în galop.  Faimosul actor a reușit nu doar să rămână în viață, dar și complet nevătămat.

11. Orlando Bloom

Foto: menshealth.com

Orlando Bloom aproape că a murit când avea 21 de ani. Cum? Actorul a căzut de la etajul trei în timp ce încerca să urce pe o țeavă de scurgere. În cele din urmă, actorul a rămas paralizat pentru câteva zile, însă din fericire a supraviețuit.

10. Isla Fisher

Foto: dailymail.co.uk

Isla Fisher s-a simțit la un pas de moarte când efectua un truc pentru o scenă din filmul „Now You See Me”. Actrița a panicat când și-a dat seama că lanțurile pe care aceasta trebuia să le desfacă în timp ce se afla sub apă sunt încurcate. Conform scenariului, Isla trebuia să lovească deznădăjduită în pereții de sticlă, astfel încât scena să pară reală. Cu toate acestea, în realitate actrița chiar nu era capabilă să respire. Din fericire, Isla a reușit să se elibereze și să iasă din apă până nu a devenit prea târziu.

9. Travis Barker

Foto: abcnews.go.com

În urma catastrofei ce a avut loc în anul 2008 în Carolina de Sud au decedat patru oameni. S-a raportat că avionul avea un pneu spart, fapt din cauza căruia pilotul a încercat să refuze să decoleze. Bateristul trupei Blink-182, Travis Barker, și încă doi oameni au suferit câteva arsuri grave, însă din fericire au rămas în viață. Pilotul, copilotul, garda de securitate și asistentul personal al lui Travis Barker au murit pe loc. Însuși Barker a avut nevoie de 16 intervenții chirurgicale, câteva transplantări de piele și transfuzii de sânge.

8. Ellie Goulding

Foto: thejournal.iе

În anul 2016, Ellie Goulding aproape că s-a înecat după ce a condus un automobil pe un lac înghețat din Norvegia. Cântăreața și-a împărtășit experiența pe Instagram.

7. Emilia Clarke

Foto: independent.co.uk

Vedeta serialului „Urzeala tronurilor” aproape că a decedat în anul 2011 din cauza a două anevrisme ale creierului. Actrița a realizat că are probleme de sănătate după finisarea filmărilor primului episod al faimosului serial. Pentru a salva viața tinerei actrițe a fost necesară o intervenție chirurgicală. Recent Emilia a vorbit deschis despre această experiență groaznică și chiar a postat câteva fotografii făcute în spital.

6. 50 Cent

Foto: ladbible.com

Rapperul 50 Cent a fost la un pas de moarte în anul 2000 când a fost împușcat de nouă ori. „S-a întâmplat atât de rapid, încât nici nu am avut șansa să trag înapoi. Mi-a fost foarte frică”. Faimosul rapper a fost rănit în braț, coapsă, ambele picioare, piept și în față.

5. Joaquin Phoenix

Foto: yahoo.com

Joaquin Phoenix aproape că a murit în anul 2006, când frânele automobilului pe care-l conduce au eșuat chiar pe bulevardul Sunset din Los Angeles. Celebrul actor stătea cu capul în jos în mașina sa inversată. Printr-o fericită coincidență, regizorul german Werner Herzog l-a scos din automobil și l-a târât într-un loc sigur. Regizorul, de asemenea, nu i-a permis actorului să fumeze o țigară, căci conform lui Herzog, după accident din automobil picura benzină.

4. Ryan Reynolds

Foto: glamourmagazine.co.uk

În adolescență Ryan Reynolds a primit o licență de skydiving împreună cu un grup de prieteni. După o serie de sărituri de succes, a 13-a încercare s-a dovedit a fi cu ghinion. Parașuta lui Ryan nu s-a desfăcut. Într-un interviu cu Jimmy Fallon, Reynolds a mărturisit că nu dorea să desfacă parașuta de rezervă de teama că nici aceasta nu se va deschide. Din fericire, a doua parașută s-a deschis, salvând viața actorului. Cu toate acestea, Ryan Reynolds încă mai are frică de zbor.

3. Sharon Stone

Foto: ewn.co.za

Într-un interviu, Sharon Stone a mărturisit că a avut și ea o experiență groaznică. Stone a fost la un pas de moarte în anul 2001 din cauza unei sângerări interne, declanșată de o arteră ruptă la baza craniului. Stone susține că a văzut „o pâlnie gigantică de lumină” când a început hemoragia creierului.

2. Nikki Sixx

Foto: ultimateclassicrock.com

Nikki Sixx a fost de câteva ori la un pas de moarte. Cu toate acestea, cel mai groaznic caz a avut loc în ziua de 23 decembrie a anului 1987. După o noapte de distracții cu prietenii și substanțe interzise, Sixx și-a injectat ultima doză de heroină. Muzicianul a leșinat imediat, iar peste câteva secunde pielea i-a devenit de culoare albastră. Ambulanța nu a reușit să-i facă inima să bată și, în cele din urmă l-a declarat decedat. Cu toate acestea, peste câteva minute basistul a revenit la viață și a părăsit spitalul ca un gentleman.

1. George Lucas

Foto: forcematerial.com

În tinerețe George Lucas nu avea planuri și ambiții mărețe. Tot ce își dorea regizorul era să gonească cu automobilul și să se distreze cu prietenii. Cu trei zile înainte de absolvire, George a căzut într-un accident rutier groaznic. Trei zile la rând acesta se afla la granița dintre viață și moarte. Apoi George a fost spitalizat pentru încă două săptămâni. În tot acest timp, viitorul regizor și-a redefinit scopul vieții și în câțiva ani a „schimbat” pentru totdeauna istoria galaxiei.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.