Eschimoși, inuiți, inupiați, yupici, indigeni nord-americani. Există o mulțime de denumiri pentru acești oameni curajoși ce locuiesc la nord, în cele mai extreme condiții climatice cunoscute omului.
Însă ce cunoaștem despre ei, cu excepția locuințelor din zăpadă pe care aceștia le numesc iglu, harpoanelor și blănițelor cu glugă. Majoritatea oamenilor cunoscut foarte puține despre acești vânători istorici și reprezentanții lor moderni.
10. Denumirea
Deși termenul „eschimos” poate fi folosit (și adesea este folosit) în contexte neutre, acesta de regulă are o nuanță rasistă și chiar poate fi ofensator, la fel ca termenul „indian” pentru americanii nativi. Cu toate acestea, denumirea propriu-zisă se consideră a fi un termen științific acceptabil și este utilizat pe scară largă, având o etimologie destul de statornică. Deși se consideră că termenul a provenit din limba daneză sau franceză, și anume de la cuvântul „eskimeaux”, cel mai probabil, aceasta a provenit de la vechiul cuvânt algonquian „askimo”. Cercetătorii nu sunt siguri ce presupune acest cuvânt, „mâncător de carne crudă” sau „împletitor de papuci de zăpadă”.
Cu toate acestea, majoritatea eschimoșilor consideră această denumire ofensatoare, de aceea, din respect pentru acest popor, de aici încolo vom evita utilizarea acestui termen. Numele comun, corect din punct de vedere politic (pe care îl utilizează însăși eschimoșii), este „inuit”. Această denumire ar putea induce în eroare, deoarece inuiții de fapt reprezintă mai multe grupuri culturale de yupici și inupiați care la rândul său sunt împărțite în mai multe subgrupuri.
9. Sărutul eschimos
Sărutul eschimos este atunci când doi oameni se freacă cu nasurile unul de altul ca semn de afecțiune. Se consideră că inuiții adesea înlocuiau sărutul simplu cu acest gest, deoarece în caz contrar saliva le-ar fi lipit buzele împreună, creând un moment jenant și chiar periculos. Cu toate acestea, acest gest ascunde ceva mai mult.
Sărutul eschimos se mai numește „kunik” și are puțin de-a face cu sărutul sau frecatul nasurilor. Acest gest este mai degrabă o salutare mai intimă, care este practicată mai mult între cupluri sau între părinți și copii. Gestul arată de parcă doi oameni își freacă nasurile unul de latul, însă de fapt ei miros părul și obrajii persoanei dragi. Într-un așa mod, doi oameni care nu s-au văzut de mult timp își pot reaminti persoana dragă și mirosul specific al acesteia. Deși kunik-ul nu este un sărut, acesta este văzut ca un gest intim care nu se practică în public.
8. Alimentația
Deși accesibilitatea magazinelor cu alimente occidentale i-a obligat pe inuiți să recurgă la alimentele vestice, propria lor dietă care s-a format de-a lungul istoriei este de-a dreptul uimitoare. Unui vegetarian i-ar fi fost dificil să supraviețuiască alături de un trib de inuiți. Din motiv că acești oameni locuiesc într-o regiune unde pământurile sunt sterpe, dieta lor este bazată pe diverse tipuri de carne și, ocazional, mici fructe sau alge. Chiar și în vremurile moderne, importul fructelor și legumelor este foarte costisitor, de aceea inuiții se pot baza doar pe propriile pământuri.
Din vremuri vechi, inuiții au fost niște vânători de invidiat, care pot captura aproape că orice animal. Printre cărnurile pe care aceștia le consumă se numără carnea de caribu, narval, morsă, focă și diverși pești și păsări. Uneori meniul lor include și carne de urși polari. Există multe modalități de a prepara mâncare. Carnea poate fi uscată, prăjită în ulei de focă sau îngropată în pământ până nu se fermentează în mod natural. Pe lângă toate, unele tipuri de carne nici măcar nu se prepară. Spre exemplu, peștele alb crud și înghețat este văzut ca o delicatesă.
7. Iglu-urile
Iglu-urile sunt locuințele tipice ale inuiților. Acestea sunt construite într-un mod foarte ingenios din blocuri de gheață și zăpadă. Este amuzant faptul că inuiții au început să construiască case din ceea de ce tot încercau să se ascundă. În construcția iglu-urilor se folosesc proprietățile izolatoare ale zăpezii pentru a crea o locuință confortabilă.
Deși majoritatea oamenilor consideră că iglu-urile sunt niște domuri mici de zăpadă, acestea pot avea mai multe forme și dimensiuni și pot fi construite și din alte materiale. Pentru inuiți, „iglu” este doar un cuvânt care presupune o clădire în care locuiesc oamenii. „Ilgu” poate fi orice clădire, indiferent de mărime, formă sau material folosit în timpul construcției. Cu alte cuvinte, chiar și oamenii din țările îndepărtate de linia nordului locuiesc în iglu-ri.
6. Qalupalik
În fiecare cultură există creaturi mitice, chiar și în cele în care se întâlnesc monștri în viața de zi cu zi. Toată viața lor, eschimoșii o trăiesc traversând teritorii înghețate și foarte periculoase, vânând morse masive și urși polari foarte agresivi. Din această cauză, părinților le era greu să-și sperie copii cu o poveste despre Bau Bau, deoarece aceștia cunosc foarte bine că pot întâlni dinți fioroși și gheare ascuțite la fiecare colț. Cu toate acestea, există o creatură de care le e frică chiar și copiilor inuiți.
Qalupalik, care literalmente înseamnă „monstru”, este o poveste înfricoșătoare preferată de inuiți. Conform legendei, monstrul este un humanoid diabolic care locuiește sub apă și pândește oamenii creduli pentru a-i trage în apele înghețate ale mării. Existența acestui monstru înfricoșează chiar și oamenii arctici, deoarece aceștia cunosc foarte bine că apele înghețate ale nordului semnifică moarte inevitabilă.
5. Eschimoși blonzi
În anul 1912, un explorator pe nume Stefansson a descoperit un trib de inuiți foarte neobișnuit care era alcătuit complet din oameni cu trăsături scandinave, având părul blond și o statură înaltă. Această descoperire a trezit curiozitatea oamenilor de știință, căci nimeni nu putea înțelege care era originea acestui trib. În cele din urmă, cercetătorii au căzut de acord cu faptul că acești inuiți blonzi din arctica canadiană sunt descendenții unor vikingi exploratori care s-au stabilit în zonă cu secole în urmă.
Această teorie a creat dubii mai târziu, deoarece de atunci nimeni nu a mai văzut acești eschimoși. În plus, în anul 2003, după cercetarea ADN-ului acelor eschimoși, teoria a fost demascată totalmente. Astfel, chiar și acei oameni de știință care susțineau că Stefansson nu are dreptatea au considerat-o destul de convingătoare. În opinia lor, mitul despre un trib blond din Arctica este destul de răspândit pentru a fi posibilă dezvăluirea realității, chiar dacă Stefansson în mare parte nu a avut dreptate în concluziile sale.
4. Cuvinte care înseamnă zăpadă
Unul dintre primele lucruri la care se gândește un om când aude cuvântul „eschimos” este un număr absurd de mare de cuvinte care presupun zăpada. În dependență de cine întrebați, inuiții pot descrie zăpada utilizând de la 50 până la 400 de cuvinte diferite. Fiecare dintre acestea au fost inventate pentru a descrie tipurile de precipitații înghețate. Cu toate acestea, adevărul este puțin altfel.
Ideea despre faptul că există o mulțime de cuvinte folosite pentru a descrie zăpada a apărut în mod neintenționat în secolul al XIX-lea din cauza unui antropolog pe nume Franz Boas care a locuit cu inuiții și le-a studiat obiceiurile. Boas a rămas impresionat de termenii dificili pe care inuiții le foloseau pentru a descrie ceva ce este înghețat: „aqilokoq” înseamnă „zăpadă care cade ușor”, „piqgnartoq” – „zăpadă bună pentru călătorii cu sania” și așa mai departe. Boas a uitat să precizeze că limba inuită este structurată astfel încât unește mai multe cuvinte într-un singur cuvânt, fapt din cauza căruia se creează impresia că întreaga frază este un singur termen.
În realitate, inuiții nu au mai multe cuvinte care descriu zăpada decât noi. Diferența constă în faptul că limba lor le permite să unească mai multe cuvinte într-un singur cuvânt, spre exemplu un asemenea cuvânt combinat ar putea însemna următoarele: „da, aceasta este zăpadă” sau „această zăpadă arată suspicios de galben, ieri nu a fost așa”.
3. Armura
Necesitatea de a supraviețui i-a făcut pe inuiți pricepuți la crearea hainelor călduroase și rezistente. Cu toate acestea, cândva acest popor a putut să supraviețuiască doar din vânat, de aceea oamenii inuiți au învățat să creeze și armuri. La urma urmei, o mare parte din prada lor constă din animale periculoase și nimeni nu își dorea să se confrunte cu o bestie masivă fără de protecție.
Armura inuită tradițională este un tip de armură realizată din plăci de os (adesea din dinți de morse, numiți și fildeș de morse). Plăcile erau lipite una de alta cu ajutorul unor fâșii de piele. Este interesant faptul că această armură reamintește designul unei armuri foarte eficientă pe care o foloseau războinicii japonezi. Faptul că inuiții au fost capabili să creeze o armură atât de funcțională utilizând doar bucăți din animalele pe care le vânau demonstrează ingeniozitatea și talentul lor de a supraviețui.
2. Armele
Deși contactul cu alte culturi le-a oferit accesul la arme de foc și alte unelte moderne, armele tradiționale ale inuiților erau realizate în principal din materiale precum lemnul și piatra, dar și din bucăți din animalele pe care le vânau. Inuiții nu au putut să forjeze metal în scară largă, de aceea osul a devenit o alternativă. Bâtele, cuțitele din os și harpoanele erau niște arme comune, iar arcurile erau făcute din piele, oase și tendoane.
O armă caracteristică femeilor era ulu, un cuțit curbat cu lamă mare care se folosea pentru a tăia carnea înghețată, pe lângă aceasta servind și ca un pumnal de încredere în cazul în care exista necesitatea. De asemenea, a existat o armă care se numea kakivak și care, de cele mai multe ori, era folosită de bărbați. Kakivak-ul este un fel de suliță cu trei dinți care, în momentul în care era folosită, înjunghia prada cu zimțul mijlociu, iar cu celelalte două o oprea. Într-un așa mod, bărbații inuiți se asigurau că animalul nu scapă.
Din motiv că majoritatea armelor inuiților erau folosite în principal pentru vânat și măcelărit, acestea au fost create astfel încât să provoace prăzii cât mai multe pagube. Tăișurile erau foarte ascuțite și adesea zimțate, având menirea de a tăia și a sfâșia, în loc să felieze și să găurească cu acuratețe. Acest fapt a făcut din inuiți niște inamici de groază, căci aceleași arme erau folosite și în război.
1. Sărăcia
Pe măsură ce progresul vieții moderne și legislația au evoluat, inuiții au avut de suferit o soartă similară cu cea a altor triburi semi-nomade, precum aborigenii australieni. În viața lor „modernizată” există mai multă sărăcie și șomaj decât în majoritatea regiunilor occidentale. Toate acestea combinate cu discriminarea și indiferența din partea oficialilor, mai ales în Statele Unite ale Americii, a condus la apariția multor probleme sociale, precum creșterea alcoolismului. Mai mult ca atât, dieta vestică și stilul de viață stresant au condus la apariția multor probleme de sănătate.
Luând în considerație aceste dificultăți, cum totuși inuiții reușesc să supraviețuiască? Interesul marilor companii față de bogățiile Nordului, inclusiv față de pământurile bogate în resurse naturale, a dat inuiților o șansă. Inuiții știu foarte bine aceste locuri și datorită acestui fapt ei își pot crea un viitor mai bun din punct de vedere financiar.
