TOP-10: Cum arată cele mai mari nevertebrate de pe planeta Pământ

0
51
Sursă: wikipedia.org

Prin intermediul acestui articol dedicat celor mai mari nevertebrate de pe plante Pământ vom face o călătorie virtuală pentru a descoperi niște adevărați deținători de recorduri, printre care s-au dovedit a fi niște niște moluște, raci, păianjeni și miriapode. Dimensiunile unora dintre ei este de-a dreptul uimitoare, uneori depășind și dimensiunile medii ale unui cățel, iar unele fiind chiar mai mari decât un om. Încercați să vă imaginați niște păianjeni gigantici care pășesc pe planeta noastră. Oare nu înfricoșează?

  1. Crabul-păianjen japonez (Macrocheira kaempferi)

Acesta este cel mai mare reprezentant al crustaceelor cunoscut de savanți. Crabul-păianjen japonez sau macrocheira kaempferi ar fi un monstru perfect pentru vreun film science fiction, având lungimea corpului de până la 4 metri și cântărind până la 20 de kilograme. Creatura se scufundă la adâncimi de 150-800 metri și este acoperită cu o carapace puternică, însă cel mai mult impresionează picioarele lungi și disproporționale pe care crabul-păianjen le folosește pentru a-și prinde prada. Acestea sunt înarmate cu niște gheare foarte ascuțite și trainice, permițând crabului să se hrănească nu doar cu plante și rămășițe ale altor animale, dar și cu moluște, cochilia cărora a învățat s-o despice de sine stătător.

Crabul-păianjen japonez nu doar vânează dar și învață să se mascheze, fapt pentru care a fost poreclit „crabul decorator”. Toate tipurile de cochilii de mare, alge, burete și anemone se lipesc de carapacea acestei creaturi gigantice, fapt care o ajută să se contopească cu mediul și să pară a fi o stâncă marină obișnuită. Ironic este că cel mai mare artropod de pe planetă își începe existența cu o larvă aproape microscopică, care reamintește mai degrabă un plancton decât un embrion al unui viitor crab gigant. Larva plutește prin ocean, adunând masă, până când nu crește destul de mare pentru a-și alege singură direcția.

  1. Homarul tasmanin de apă dulce (Astacopsis gouldi)

Negru, neted și înarmat cu niște clește gigantice înfricoșătoare – este vorba despre homarul tasmanian, cel mai mare reprezentant al crustaceelor de apă dulce. Creatura gigantică pare a fi o recuzită creată pentru a intimida publicul, deși este absolut reală. Homarul tasmanian poate crește până la 80 centimetri în lungime și poate avea până la 5 kilograme. Astacopsis gouldi poate fi întâlnit doar în regiunea Tasmaniei. Apropo, este ironic că cea mai mare nevertebrată de apă dulce din lume trăiește în râulețe destul de mici.

Contrar faptului că această creatură gigantică poate amenința omul cu prejudicii grave, astăzi homarul tasmanian este pe cale de dispariție tot din cauza omului. Pescuitul excesiv a afectat serios populația homarilor ajunși la maturitate care, împreună cu distrugerea habitatului lor natural, i-a trimis direct în Cartea Roșie. Acești giganți au nevoie de apă rece și curată, iar asemenea condiții în Tasmania devin tot mai puține, prin urmare scade și numărul homarilor, astăzi în sălbăticie fiind mai puțini de 100 000 de indivizi.

Dispariția acestei speciei a perturbat organizațiile pentru protecția mediului și a fost introdusă legea care interzice capturarea acestei crustacee. De asemenea, a fost limitată defrișarea pădurilor din cele mai sensibile regiuni, căci anume defrișarea adesea este motivul scurgerii râurilor și a secetei, căci fără copaci râurile își pierd protecția solară. Legea privind protecția homarului tasmanian de apă dulce a intrat în vigoare în anul 1998 și funcționează până în prezent. Durata medie de viață a acestei specii rare este de 30 de ani. Masculii ajung la pubertate la 9 ani, iar femelele la 14 ani, adică aceste creaturi încă mai au nevoie de protecție pentru a se reproduce și a-și restabili populația.

  1. Păianjenul vânător (Heteropoda maxima)

Această specie a fost descoperită de arahnologul Peter Jager în timpul expediției sale din Laos ce a avut loc în anul 2001. Păianjenul gigantic nu este încă cunoscut, însă nu pentru mult timp, căci acesta s-a dovedit a fi cel mai mare păianjen din lume, având o deschidere a picioarelor de până la 30 de centimetri. O caracteristică distinctivă a păianjenului heteropoda maxima este culoare tărcată, formată din nuanțe bej, roșcate și negre care îi acoperă capul, pieptul, picioarele și abdomenul. Dieta acestui păianjen este foarte variată, iar denumirea acesta și-a primit-o datorită modalității agresive de a vâna. În loc de a împrăștia pânze și a sta în ambuscadă, heteropoda maxima preferă să ia primul inițiativa și să-și prindă victima fără ajutorul pânzelor.

Păianjenul vânător aleargă foarte rapid și se poate deplasa nu doar înainte și în spate, dar și în lateral cum o fac crabii, și toate acestea datorită labelor extrem de lungi și cu articulații curbate, foarte bine amplasate de-a lungul corpului. Viteza, agilitatea, privirea hipnotică și colții înfricoșători nu lasă jertfei absolut nici o șansă de scăpare. Apropo, masculii păianjenilor vânători au picioarele mai lungi decât la femele, pe când corpul este mai mare la sexul feminin.

Descoperirea acestui gigant ne dă motive să credem că în viitor ne așteaptă încă o mulțime de descoperiri incredibile.

  1. Scolopendra gigantică

Scolopendrele sunt niște creaturi înspăimântătoarea din cauza veninului foarte puternic și agilității, care combinate sunt foarte periculoase pentru oameni. Ele pot fi de diferite dimensiuni, iar instinctul lor de vânătoare uneori poate înspăimânta chiar și experții. Cea mai mare și înspăimântătoare scolopendră este scolopendra gigantea. Această nevertebrată vânează nu doar insecte, dar și mici păsări și șoareci. Mușcătura ei poate fi mortală chiar și pentru oameni. Deși, de cele mai multe ori vă puteți alege cu dureri, umflături, roșeață a pielii și, mai puțin frecvent, febră și slăbiciune. Apropo, scolopendra gigantică și-a meritat pe deplin numele – unele exemplare pot ajunge până la 35 de centimetri în lungime. Groaznic!

Scolopendra gigantea poate fi întâlnită nu doar în regiunea Amazonului, dar și în câteva regiuni din America de Sud, inclusiv Jamaica și Trinidad. Aceste creaturi au o metodă spectaculoasă de a vâna lilieci. Scolopendrele amazoniene se cațără pe pereții peșterilor întunecate și atârnă de pe plafon, ținându-se cu picioarele din spate, după care se aruncă pe liliacul care trece în zbor fără să bănuiască ceva. Jertfa este imobilizată de veninul scolopendrei, pe care aceasta îl injectează cu ajutorul colților. La fel ca și chilopodele mai mici, acest gigant are niște colți uriași care eliberează venin și care, de fapt, sunt niște mandibule (două picioare omoloage extinse).

Ghearele scolopendrei pot străpunge cu ușurință chiar și pielea omului, prin urmare injectând venin care constă din aminoacizi complecși și alte substanțe chimice ce afectează negativ funcția musculară a inimii. Un asemenea „cocktail” ar însemna o moarte inevitabilă pentru aproape oricare pasăre, mamifer și chiar pentru câteva specii de șerpi, care ar îndrăzni să atace scolopendra. Pe lângă venin, această creatură este și un vânător iscusit, în timpul atacului lipindu-se de jertfă cu toate picioarele și lăsând-o fără nici o șansă de scăpare.

  1. Miriapodul gigant african (Archispirostreptus gigas)

Majoritatea oamenilor consideră că miriapodele sunt niște creaturi minuscule, însă nu și archispirostreptus gigas care este un adevărat gigant în lumea miriapodelor. Creatura înspăimântătoare poate ajunge până la 38-39 centimetri în lungime, iar picioarele par a fi de nenumărat – sute întregi! Această nevertebrată locuiește în pădurile subtropicale ale Africii de Vest, preferând locuri calde, întunecate și umede. Miriapodul gigant african este un erbivor, alimentându-se cu materiale vegetale în stare de putrefacție. Corpul nevertebratei este acoperit cu plăci masive. La fel ca majoritatea miriapodelor, archispirostreptus gigas este foarte elastic, capabil de a se îndoi și a se încolăci foarte ușor, fiind o pradă foarte greu de obținut pentru prădători. Dacă flexibilitatea nu îl salvează, miriapodul elimină un lichid toxic.

Aceste miriapode nu trebuiesc confundate cu scolopendrele veninoase, care își folosesc veninul în timpul vânătorii, injectându-l în corpul jertfei cu ajutorul colților. Miriapodul gigant african își folosește toxinele doar pentru a se apăra, maxilarul ei fiind prea slab pentru mușcături serioase, iar veninul fiind periculos doar pentru piele, ochi și tubul digestiv. Pe de altă parte, așa numitul rege al miriapodelor, mai are o metodă de autoapărare. Dacă archispirostreptus gigas este amenințat de vreun prădător, acesta eliberează o substanță volatilă și extrem de neplăcută la miros – acid cianhidric, care poate provoca o intoxicație gravă.

Miriapodul gigant African este o insectă nocturnă, care evită ziua pentru a nu întâlni vreun prădător, preferând să se târască prin frunzișuri în căutarea hrănii doar în întuneric.  Miriapodele sunt niște animale foarte neobișnuite, iar sistemul lor respirator reprezintă un mare interes pentru biologi. Aceste nevertebrate folosesc niște găuri mici care le acoperă tot corpul pentru a absoarbe oxigenul, de aceea umiditatea excesivă le poate ucide.

  1. Calmarul gigant antarctic (Mesonychoteuthis hamiltoni)

Vedeți aici nu doar cel mai mare calmar de pe planeta Pământ, dar și cea mai mare nevertebrată întâlnită vreo dată de om. Vestea bună este că acesta preferă cele mai reci ape ale Antarcticii, de aceea este puțin probabil să îl întâlniți pe undeva pe lângă plajele nisipoase.

Specia mesonychoteuthis hamiltoni până în prezent este foarte puțin studiată. Se presupune că lungimea maximă a corpului acestui gigant este de 10 metri, iar greutatea până la 495 de kilograme. Chiar și ochii acestui calmar sunt imenși, dimensiunile lor atingând diametrul de 27 centimetri – mai mari decât la oricare altă formă de viață de pe întreaga planetă. Dacă încă nu sunteți uimit, atunci este timpul să vă îngroziți, căci tentaculele și ciocul puternic ale acestuia sunt capabile să provoace leziuni grave chiar și cașaloților care îl vânează. Oamenii de știință nu doar o dată au descoperit cicatrici caracteristice pe pielea balenelor uriașe, despre care se presupune că au fost lăsate de nevertebrata gigantică.

Calmarii gigantici au trezit un mare interes pentru știință din cauza rarității și habitatului greu-accesibil pentru om. Până în prezent, cercetătorii au reușit să colecteze foarte puține rămășițe ale acestei specii, având și foarte puțină experiență în studiul indivizilor vii. Cu toate acestea, deja știm că femele nevertebratei mesonychoteuthis hamiltoni de regulă sunt mai masive decât masculii. De asemenea, se cunoaște că gigantul antarctic preferă să atace din ambuscadă și a atins aceste dimensiuni enorme doar datorită fenomenului numit gigantism abisal.

  1. Gastropodul gigantic australian (Syrinx aruanus)

De regulă întâlnim melci în grădini, parcuri și păduri, iar unii oameni chiar îi mănâncă (francezii îi adoră). Toți deja s-au obișnuit că gastropodele sunt niște moluște mici cu coarne care se ascund în niște cochilii frumoase. Însă a venit timpul să vă schimbați părerea vizavi de cum ar trebui să arate un gastropod dincolo de grădinile bunicilor. Spre exemplu, gastropodul Syrinx aruanus locuiește în apele de pe coastele Australiei, Indoneziei și Papua-noua Guinee. În prezent, gastropodul gigantic australian este considerat a fi cea mai mare moluscă din lume. Pe lângă toate, acesta mai este și un prădător, din păcate foarte puțin studiat de oamenii de știință, iar cochilia acestuia deja demult a devenit populară printre colecționari. Dimensiunea cochiliilor este de zeci de centimetri, cel mai mare individ cunoscut științei, având 91 de centimetri. Împreună cu cochilia sa, molusca poate cântări până la 18 kilograme.

Gastropodul gigantic australian se hrănește cu viermi de mare, deși nu este exclus că cercetările ar putea aduce la iveală multe alte lucruri interesante. Astăzi știm despre acești giganți foarte puține, căci gastropodele australiene se întâlnesc foarte rar și, probabil, au nevoie de protecție. La fel ca și în cazul unor dipnoi, gastropodelor australiene le este caracteristică dezvoltarea directă, fără stadiul larvelor. Femela depune ouă din care, prin urmare, ies niște indivizi micuți deja bine formați fizic și care rămân să locuiască acolo unde s-au născut. Acest fapt distinge gastropodele gigante australiene foarte mult de alte moluște, care plutesc prin apele oceanice în stadiul larvelor, la fel ca planctonul, colonizând regiuni îndepărtate, care au nevoie de noi organisme. Syrinx aruanus populează apele puțin adânci și nu coboară mai jos de 50 metri.

  1. Crabul de cocotier (Birgus latro)

După cum știm deja, titlul de cel mai mare crab din lume îl are crabul-păianjen japonez, despre care am vorbit în punctul 10. În punctul 3 vom vorbi despre o altă specie unică – crabul de cocotier, care este recunoscut drept cel mai mare artropod de pe uscat. Crabul de cocotier are lungimea de până la 40 de centimetri. Însăși Charles Darwin l-a numit „monstru”. Birgus latro este unica specie de crabi care urcă pe copaci. Abilitatea de a se cățăra a acestor specii este cu adevărat uimitoare și îi salvează de aproape orice pericol. Aceste nevertebrate pot fi întâlnite pe insulele Oceanului Indian și în partea de vest a Oceanului Pacific. Ele se hrănesc nu doar cu nuci de cocos căzute pe care le desfac cu ușurință, dar și cu alți crabi sau mâncare lăsată de oameni.

Apropo, nuca de cocos nu este doar mâncarea favorită a crabilor de cocotier, dar și un material de construcție preferat. Acești crabi sunt cunoscuți datorită faptului că iubesc să se ascundă în mici găuri, pe care le lipesc din interior cu fibrele nucilor de cocos. În comparație cu alți crabi, crabul de cocotier deja demult a refuzat să poarte o cochilie, deoarece odată cu vârsta acesta își formează un exoschelet propriu care îl protejează nu mai rău ca cochilia. Spre exemplu, dacă crabul cade în timp ce se cațără pe copaci, carapacea îl salvează de răni grave, lăsându-l să plece aproape nevătămat.

Potrivit rapoartelor experților Cărții Roșii, nu există informații referitor la numărul populației acestei specii, de aceea nu există recomandări vizavi de protecția ei. Cu toate acestea, se cunoaște că în Australia și Madagascar oamenii foarte activ le distrug habitatul. Până recent se considera că cel mai mult crabii de cocotier suferă din cauza prădătorilor integrați intenționat de către oameni(șobolanii), însă în urma unor cercetări s-a constata că adesea însăși crabii vânează câte un șobolan. Este uimitor faptul că aceste creaturi gigantice își încep viața de la dimensiunea unor larve minuscule, care plutesc pe mare împreună cu planctonul, până la momentul când cresc destul de mari pentru a ieși pe uscat și a se cățăra pe copaci.

  1. Scorpionul gigant (Heterometrus)

Scorpionii de orice dimensiune înspăimântă, însă reprezentanții acestei specii într-adevăr inspiră groază și, pe lângă toate, mai sunt și periculoși. Se spune că aceștia pot rupe chiar și bocancii de protecție cu bombeu metalic. Adulții acestei specii pot ajunge până la 18 centimetri în lungime, iar recordul a fost pus de scorpionul gigant descoperit în anii 1940, care avea 292 de milimetri în lungime. Heterometrus swammerdami care se întâlnesc în India și Sri Lanka sunt considerați cei mai mari din lume scorpioni. Aceștia cântăresc aproximativ 55 de grame și nu sunt chiar veninoși, deoarece arma lor principală este perechea de clește, care cu ușurință rupe în bucăți prada.

De regulă, scorpionii giganți sunt de culoare neagră, iar perechea cleștele par a fi neproporționale pentru corpul acestei nevertebrate. Veninul acestei specii nu este la fel de concentrat și periculos ca veninul scorpionilor mai mici, căci în timpul vânătorii și autoapărării creatura se poate descurca și fără „arma chimică”, datorită energiei și puterii. Cu toate acestea, luând în considerație dimensiunile acestei nevertebrate, cantitatea de venin pe care îl produce nu este mică, de aceea adesea în timpul luptei acesta poate să și înțepe cu venin. Pare a fi greu de crezut, însă scorpionii giganți adesea sunt ținuți ca animale de companie de către iubitorii de animale exotice și colecționari. De menționat că păstrarea unui asemenea prădător este o activitate periculoasă, care necesită respectarea regulilor de siguranță.

  1. Izopode gigantice (Bathynomus giganteus)
sursă: wikipedia.org

Nu! Această imagine nu a fost mărită, nu este un monstru dintr-un film despre extratereștri și nu este o creatură preistorică dispărută. Acesta este un izopod gigantic. Probabil izopodele nu sunt cele mai faimoase animale, însă cu siguranță sunt cei mai răspândiți locuitori ai planetei noastre. Cele mai cunoscute rude ale acestei specii sunt oniscideele obișnuite. În clasificarea științifică izopodele gigantice se referă la ordinul crustacee.

Bathynomus giganteus preferă să se hrănească nu doar cu pește mort, dar și cu rămășițe de balene. Deși ele nu sunt considerate prădătoare, fălcile lor puternice pot devora orice și chiar s-au înregistrat cazuri când aceste nevertebrate au atacat peștii căzuți în plasele traulelor ce treceau pe alături. Se pare că aceste creaturi nu sunt deloc modeste, ci chiar șirete pe alocuri.

Izopodele gigantice pot fi întâlnite oriunde în lume. Cei mai masivi reprezentanți pot crește până la 50 centimetri în lungime, fenomen caracteristic gigantismului abisal. Izopodele Bathynomus giganteus sunt solitare și preferă să locuiască la adâncimi de 170-2 140 de metri.