Au dispărut sau nu? Aceste 25 de animale au fost considerate dispărute pe nedrept

0
2128
Foto: pixabay.com

Se pare că în lume există asemenea animale care pe nedrept au fost considerate dispărute de pe fața pământului. Există creaturi despre care biologii își reamintesc cu tristețe timp de zeci de ani, după care aceste specii brusc sunt din nou regăsite undeva prin inima junglelor, pe unde oamenii nu prea pătrund.

Viața își regăsește drumul spre lumină în timp ce omul se află prea departe pentru a dăuna florei și faunei. Din acest articol veți afla despre acele animale care au fost considerate dispărute, însă s-au dovedit a exista încă.

  1. Șarpele de noapte Hypsiglena unaocularus
Foto: nps.gov

Acest mic șarpe negru-brun  trăiește doar pe insula Clarion nu departe de statul Mexic. Timp de 80 de ani, această specie a fost considerată dispărută, până când cercetătorii conduși de Daniel Mulcahy și Juan Martinez Gomez nu au descoperit-o din nou în luna mai a anului 2014.

  1. Calul lui Przewalski
Foto: Claudia Feh

Calul lui Przewalski este considerat ultima subspecie a calului sălbatic care încă mai există. Odată aceasta aproape că a dispărut din natură. Acest fapt s-a întâmplat în mare parte din cauza că această specie și așa rară  s-a cuplat cu caii domestici. Din fericire, datorită eforturilor depuse la începutul secolelor XX-XXI, numărul populației speciei s-a normalizat și Caii lui Przewalski s-au răspândit din nou în mai multe zone ale stepei mongole.

  1. Ordinul peștilor celacant
Foto: Alberto Fernandez Fernandez

Peștii ordinului celacant sunt unele dintre cele mai impresionante creaturi dispărute de pe Pământ, care însă au fost din nou descoperite în sălbăticie. Anterior, oamenii de știință considerau că acești pești rari au dispărut cu aproximativ 65 milioane de ani în urmă, adică când pe pământ încă umblau dinozaurii. Însă, spre uimirea tuturor și încântarea cercetătorilor, în anul 1938 acest animal a fost din nou găsit în apele Africii de Sud. Până la această descoperire, peștele celacant se considera elementul lipsă a lanțului evolutiv dintre animalele acvatice și acele dintre ele care au părăsit oceanul și s-au adaptat pentru totdeauna vieții pe pământ.

  1. Oposumul colocolo (Dromiciops gliroides)
Foto: José Luis Bartheld / Valdivia, Chile

Numele original al acestui animal este Monito del Monte și se traduce din spaniolă ca maimuță montană. Însă fiți atenți, căci oposumul colocolo nu este deloc un primat, ci un adevărat oposum sud-american numit uneori și „o fosilă vie”. Acest animal nocturn, ce locuiește în principal pe copaci, s-a dovedit a fi singurul reprezentant din ordinul Microbiotherace care a supraviețuit.

  1. Furnica Gracilidris
Foto: April Nobile, www.AntWeb.org

Această specie de furnică s-a considerat a fi dispărută cu încă 15-20 de milioane de ani în urmă. Însă un mirmecolog (om de știință care studiază furnicile) ce cunoaște foarte bine cum arată această insectă dispărută a găsit trăsăturile ei distinctive într-o furnică vie ce a fost găsită în America de Sud în anul 2006 în timpul unei expediții științifice.

  1. Papagalul de noapte
Foto: wikimedia commons

Papagalul de noapte este considerat o pasărea greu capturabilă și chiar misterioasă. Acesta este de dimensiuni micuțe și există doar în Australia. Specia nu a fost văzută de foarte mulți ani, din 1912 până în 1979 și oamenii de știință a presupus că aceasta pur și simplu a dispărut. Cu toate acestea, de atunci specia de papagal a fost observată de câteva ori.  John Young este fotograful care a reușit să facă câteva fotografii și un mic clip video a păsării rare, considerate o lungă perioadă de timp dispărută.

  1. Broasca Atelopus ebenoides
Foto: Shutterstock

Această specie locuiește în Columbia și, din anul 1990, se considera dispărută din cauza unei ciuperci patogene care a omorât sute de specii de amfibieni din toată lumea. Însă în anul 2006 broasca Atelopus ebenoides a fost din nou descoperită, fapt care oferă o speranță să credem că au putut supraviețui și alte specii afectate de epidemia Chytridiomycosis.

  1. Condorul californian
Foto: wikimedia commons

Anvergura aripilor acestui condor poate atinge 3 metri. Condorul californian se consideră a fi cea mai mare pasăre din America de Nord. Această creatură maiestuoasă a dispărut aproximativ în anul 1987, când ultimii 27 de vulturi au fost prinși și susținuți de un program ce avea scopul de a restabili populația acestei specii rare. Cu 4 ani mai târziu condorii au fost din nou eliberați în câteva state ale Americii pentru ca aceștia să se răspândească din nou pe întregul continent.

  1. Takahē
Foto: Duncan Wright

Cândva această pasăre putea fi întâlnită aproape în toată Noua Zeelandă, însă acum aceasta poate fi văzută doar pe Insula de Sud (South Island). Takahē este o pasăre masivă care nu poate zbura, are un cioc foarte puternic și niște picioare groase și roșii. La începutul secolului al XX-lea takahē nu a fost văzută de nimeni o perioadă foarte lungă și ornitologii au ajuns la concluzia că această specie a dispărut definitiv. Însă în anul 1948 dr. Geoffrey Orbell din nou a descoperit-o în pădurile din munții Murchison.

  1. Chițcanul Cryptotis nelsoni
Foto: Shutterstock

Această creatură locuiește pe versanții vulcanului San Martin din estul Mexicului. Pentru prima dată, Cryptotis nelsoni a fost descoperit de cercetătorii Nelson si E. E. Goldman, care, în timpul expediției din anul 1894, au găsit deodată 12 chițcani Cryptotis nelsoni. Timp de două sute de ani nimeni nu i-a mai văzut și de aceea aceste animale au fost considerate complet dispărute. Însă în anul 2004 oamenii de știință din nou i-au descoperit în aceeași regiune unde i-au văzut și naturaliștii secolului al XIX-lea.

  1. Petrelul de Bermude
Foto: Richard Crossley

Unul dintre cele mai renumite animale din comunitatea științifică care se considera dispărut, însă a fost din nou descoperit, este petrelul de Bermude. Aceasta este o pasăre de dimensiuni medii care locuiește pe Insulele Bermude. Când Cristopher Columb naviga pe lângă Insulele Bermude în anul 1492 aici a fost observată o populație de aproximativ 500 000 de perechi, însă până în anul 1620 din cauza vânatului excesiv această specie aproape că a dispărut și nu a mai fost văzută. În anul 1951, după aproape 30 de ani, această pasăre rară a fost descoperită din nou.

  1. Șopârla gigantică El Hierro
Foto: Jose Mesa

Această reptilă a fost descoperită pe insula El Hierro, cea mai mică insulă a întregului arhipelag al Insulelor Canare. Anterior șopârla gigantică popula aproape toate Insulele Canare, însă în anul 1930 din cauza vânatului excesiv ele aproape că au dispărut. Din fericire, în anul 1974 un cioban local a descoperit câteva șopârle de această specie, încântând comunitatea științifică. Acum pe insulă există aproximativ 300-400 de indivizi. Șopârla el hierro se consideră cea mai rară specie din Europa și este una dintre cele 5 cele mai rare reptile din lume.

  1. Broasca țestoasă de pădure Heosemys depressa
Foto: wikimedia commons

Această broască țestoasă este foarte rară și locuiește în pădurile de bambus din Munții Arakan din regiunea Myanmarului. Broasca țestoasă de pădure Heosemys depressa se considera dispărută încă din anul 1908. Naturaliștii considerau că motivul dispariției acestei specii a fost distrugerea habitatului ei de către oameni. Țestoasa a fost din nou descoperită în anul 1944 când niște specimene au ajuns în vânzare în piețele alimentare asiatice.

  1. Elefanții insulei Java (Elephas maximus sondaicus)
Foto: shankar s. / flickr

Cândva această specie de elefanți a populat toată insula Java, însă odată cu apariția europenilor în Asia de Sud-est, animalul aproape că a dispărut. Oamenii de știință credeau că această specie nu mai există până în anul 2003, când oamenii de știință au descoperit că elefantul pigmei de Borneo, cel mai probabil, este descendentul giganților javanezi. Localnicii consideră că niște elefanți javanezi au fost într-un mod necunoscut aduși pe insula din vecinătate Borneo cu câteva sute de ani în urmă.

  1. Șopârla Phoboscincus bocourti
Foto: Shutterstock

Șopârla Phoboscincus bocourti ajunge până la 50 de centimetri în lungime și a fost din nou descoperită în anul 2003 pe insula Noua Caledonie din Pacificul de Sud. Această specie de reptilă a fost considerată complet dispărută, deoarece a fost văzută doar o singură dată în anul 1876. Astfel s-a considerat până în anul 2003, când oamenii de știință francezi au descoperit un individ viu pe insula Pen. Acum specia Phoboscincus bocourti este introdusă în cartea roșie și se află pe cale de dispariție.

  1. Puma de Florida
Foto: Michaelstone428

Puma de Florida este cea mai rară subspecie de puma și unul dintre cele mai tari exemple de animale, situația cărora cândva fost considerată critică, însă populația acestora totuși a fost restabilită. Până în anii 1970 numărul populației acestor pisici sălbatice a căzut până la doar 20 de indivizi în sălbăticie. Datorită măsurilor de conservare și controlului asupra creșterii populației, până în anul 2013 oamenii de știință au reușit să sporească numărul populației pumelor de Florida până la 160 de indivizi. Cu toate acestea ele încă sunt pe cale de dispariție și luptă pentru a supraviețui.

  1. Somonul Oncorhynchus kawamurae
Foto: wikimedia commons

Somonul Oncorhynchus kawamurae este o subspecie de somon roșu ce odată a populat apele lacului Tazawako. În anul 1940 această specie era considerată complet dispărută după ce nivelul de aciditate al lacului a crescut semnificativ din cauza unei stații hidroelectrice din apropiere. Din fericire specia a fost din nou descoperită deja într-un alt lac. Icrele acestei specii au fost eliberate aici în anul 1935, în timpul urmării unui program de reproducere a unei specii pe cale de dispariție, care însă a fost considerat pe atunci nereușit.

  1. Dryococelus australis
Foto: Granitethighs

Această fasmidă uimitoare este de fapt o creatură uriașă nocturnă, care odată a populat întreaga insulă vulcanică Lord Howe din Australia. Această insectă rară ce nu este capabilă să zboare a fost descoperită în anul 1788, iar până în 1920 deja se considera dispărută din cauza că oamenii au adus pe insulă șoareci și șobolani care au provocat daune grave ecosistemului local.  Cu toate acestea, în anul 1960 Dryococelus australis a fost din nou observat, însă de data aceasta pe insula vulcanică Balls Pyramid, care se află la doar câțiva kilometri depărtare de Lord Howe.

  1. Solenodonul cubanez
Foto: wikimedia commons

Această creatură mică și curioasă, de fapt are salivă veninoasă. Solenodonul cubanez este o creatură extrem de rară și de-a lungul istoriei oamenii de știință au descoperit doar 36 de indivizi din această specie. În anul 1970 acest animal chiar a fost considerat complet dispărut, deoarece din anul 1890 nimeni nu l-a mai văzut. Din fericire, în anul 1974 aceste animale s-au arătat din nou și zoologii au confirmat că ele încă există în câteva regiuni ale Cubei de Est.

  1. Ciocănitoarea cu cioc alb
Foto: originalul de Arthur A. Allen, corecția culorii de Jerry A. Payne

Ciocănitoarea cu cioc alb este una dintre cele mai mari specii de ciocănitoare din lume și crește până la 51 de centimetri în înălțime, având o anvergură a aripilor de până la 76 de centimetri. Din cauza distrugerii habitatelor naturale și a vânătorii excesive, ciocănitoarele cu cioc alb aproape că au dispărut din natură, însă în anul 2005 au fost fixate accidental de o cameră video în zona mlaștinilor din Arkansas, SUA. Acum, această pasăre este introdusă în Cartea Roșie cu statutul de „stare critică”.

  1. Calmarul gigantic
Foto: Mike Goren / New York

Studiile recente au arătat că calmarul gigantic, un cefalopod de dimensiuni uriașe ce atinge lungimea de 13 metri, ar putea să dispară pentru totdeauna de pe fața pământului. Nu se știe motivul pentru care numărul populației acestei specii a scăzut brusc. Una dintre cauze ar putea fi abundența cașaloților care sunt principalii dușmani ai calmarului gigantic.

  1. Calul caspic
Foto: Kerri-Jo Stewart / Vancouver, Canada

Calul caspic este o rasă de cai de dimensiuni medii și este considerat a fi cea mai veche specie de cai domestici, care a apărut pentru prima dată în nordul Iranului și a fost considerată dispărută din secolul al VII-lea d.Hr., când Imperiul Persan s-a prăbușit. Timp de 1300 de ani această specie părea a fi pierdută pentru totdeauna, până când ea nu a fost din nou descoperită în anul 1965 într-un mic sătuc iranian. Animalul considerat dispărut a fost observat de crescătoarea americană de cai iranieni, Louise Firouz.

  1. Vulturul Eutriorchis astur
Foto: wikimedia commons

Vulturul de Madagascar Eutriorchis astur este o pasăre prădătoare de dimensiuni medii și este considerat a fi o specie foarte rară. Habitatul acestei păsări suferă mari schimbări, fapt care le afectează grav numărul populației. O perioadă Eutriorchis astur chiar se considera complet dispărut, însă recent această specie a fost din nou observată în sălbăticie.

  1. Veverița zburătoare
Foto: Masood Lohar

Aceasta nu este doar cea mai mare specie de veverițe zburătoare, dar și cel mai rar reprezentant al subfamiliei sale. Veverița zburătoare locuiește în munții din nordul Pakistanului în cele mai neaccesibile pentru om regiuni și din acest motiv comunitatea științifică a aflat despre existența ei doar datorită blănilor ce se vindeau în piețele locale. Ultimele câteva decenii acest animal nocturn nu a fost văzut deloc și de aceea a fost considerat dispărut. În anul 1996 veverița zburătoare a fost din nou descoperită în cele mai îndepărtate păduri tibetane și himalayene. În prezent mai există doar 10 indivizi ai acestei specii.

  1. Furnica Nothomyrmecia macrops
Foto: CSIRO

Această insectă uneori este numită o fosilă reînviată. Nothomyrmecia macrops este un exemplu perfect care arată cum au arătat cele mai vechi specii de furnici de pe planetă cu aproape 100 de milioane de ani în urmă. O furnică din această specie a fost găsită pentru prima dată în anul 1931 în vestul Australiei. De atunci nimeni nu a mai văzut-o și oamenii de știință au considerat-o dispărută. Cu toate acestea, în anul 1977, o colonie de furnici de această specie a fost descoperită  la 1200 kilometri depărtare de la locul primei descoperiri din anul 1931 în zona peninsulei Eyre din sudul Australiei.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.