Aceasta imagine a estuarului râului Betsiboka din nord-vestul Madagascarului este o demonstrație a unei eroziuni catastrofale care chinuie această mică țară din Oceanul Indian ultimii cincizeci de ani.
Culoarea roșie a râului este rezultatul unor depozite bogate în fier care se scurg de pe dealuri direct în estuarul râului în timpul ploilor abundente. S-a estimat că anual, în timpul sezonului ploios, sunt spălate până la 400 de tone de pământ care oferă râului Betsiboka o culoare roșie a sângelui și transformă pământul în defileuri cunoscute ca Lavaka. Astronauții care au făcut această fotografie au remarcat că „ar părea de parcă Madagascar sângerează”.
Defrișarea deja de mult timp este o problemă pe insula Madagascar, deoarece acest loc este una dintre cele mai mari regiuni de conservare a biodiversității, căci aici locuiesc o mulțime de specii endemice care depind de copacii defrișați ai insulei. Izolarea de milioane de ani a Madagascarului de continentul African a păstrat și a creat mii de specii de plante și animale care nu mai există în alte regiuni ale lumii. Nouă din zece specii de plante și animale ce se întâlnesc pe insula Madagascar sunt endemice. Un asemenea număr de specii unice face ca defrișarea să reprezinte un mare pericol pentru biodiversitate.
În ultimii 2000 de ani Madagascar a pierdut mai mult de 90% din pădurile care le avea. Această pierdere este în mare parte cauzată de tavy, o practică agricolă tradițională care a fost adusă pe insulă de primii coloniști. Această practică motivează agricultorii să defrișeze și să ardă păduri pentru a transforma pământul în câmpuri de orez. După un an sau doi, pământul este, de regulă, lăsat pentru 4-6 ani înainte ca procesul să fie repetat.
După o serie de cultivări, cantitatea de substanțe nutritive din pământ scade și acesta nu mai este potrivit pentru creșterea orezului. Apoi pământul este abandonat și o altă secțiune a pădurilor tropicale este defrișată. După tavy pământul rămâne infertil și pe el pot crește doar iarbă sau arbuști, rădăcinile cărora nu sunt capabile să mențină pământul, făcând-ul vulnerabil la eroziuni și alunecări de teren. Problema a devenit mai gravă în anii 1950 când pentru o creștere economică a țării aici au început să cultive arbori de cafea.
Pe lângă practica agricolă tradițională, la pierderea pădurilor a dus exploatarea ilegală a lemnului și a combustibilului.
„Având o populație de 14 milioane, numărul căreia continuă să se mărească, Madagascar se află sub o mare presiune, încercând să răspundă nevoilor localnicilor și să-și păstreze mediul natural”, susține NASA. „Oamenii de știință se tem că defrișarea pădurilor cu scopul de a obține pământuri pentru cultivarea bumbacului și tutunului pune în pericol mediul în care trăiesc o mulțime de specii de plante și animale unice și, în același timp, creează problema eroziunilor care afectează calitatea apei și productivitatea terenurilor agricole”.
Defileurile adânci lăsate de eroziune, caracteristice insulei Madagascar.
