TOP-10: Moduri neobișnuite în care animalele percep lumea

0
88

Spre deosebire de opinia unui număr mare de oameni, majoritatea reprezentanților lumii animale văd lumea înconjurătoare la fel ca și oamenii sau chiar mai bine.

Este adevărat că „realitatea” este mereu subiectivă, însă când este vorba despre percepția senzorială, modul în care oamenii văd lumea uneori este mai incomplet decât modul în care animalele văd lumea, chiar dacă noi ne considerăm a fi mai dezvoltați. Mai jos aveți zece moduri total diferite în care animalele percep lumea.

10. Moluștele uriașe trăiesc într-o lume plină de pete colorate

Probabil nu ați observat, însă melcii au ochi (câte unul pe vârful fiecărei dintre tentaculele superioare care mai sunt numite și „antene”). Moluștele le folosesc pentru a observa forma unui obiect de la o distanță mică, iar apropiindu-se de obiect își întind tentaculele pentru a afla mai multe despre obiectul pe care l-au descoperit. De fapt, abilitatea de a vedea este atât de importantă pentru deplasarea melcilor, încât corpul lor a evoluat acoperindu-se cu celule fotosensibile care le permit să vadă umbra lăsată de orice unghi.

Un alt tip de moluște este molusca uriașă care este complet imobilă. De aceea, ne-ar putea părea că aceasta nu vede nimic. Cu toate acestea, s-a aflat că moluștele uriașe au sute de „ochi” mici, care reprezintă niște cavități în formă de cupă cu deschideri înguste. Deși moluștele uriașe nu sunt capabile să facă deosebire dintre formele obiectelor, acestea au un avantaj foarte interesante, și anume: ele sunt capabile să vadă o mulțime de culori. Ne putem doar imagina ce văd moluștele timp de mai mult de o sută de ani, însă oamenii de știință presupun că în vizorul acestora se arată o mulțime de lumini în formă de picături, care indică mișcările periculoase făcute de prădători, făcând moluștele să elimine un jet de apă pentru a se apăra.

9. Rechinii văd mai multe lucruri decât ne-am putea gândi

Deja de mult timp oamenii cred că rechinii au vederea slabă, din motiv că toate celelalte simțuri ale lor sunt foarte bine dezvoltate. Spre exemplu, acestea pot detecta cele mai mici modificări chimice (echivalent cu o singură picătură de sânge într-un milion de picături de apă) și pot auzi infrasunetele care provin de la peștii răniți. De asemenea, rechinii posedă niște senzori de presiune foarte sofisticați, un fel de pori care „cartografiază” împrejurimile. În plus, acești prădători pot detecta câmpurile electrice, abilitate care le permite să migreze de-a lungul liniei de câmp geomagnetic și să perceapă semnalele bioelectrice ce provin de la pradă.

Cu toate acestea, ochii rechinilor sunt la fel de bine dezvoltați, doar că pentru acești prădători acest organ nu este de o mare importanță. Rechinii pot nu doar să privească în toate direcțiile în același timp (datorită amplasării ochilor pe cap), dar și să vadă de zece ori mai clar decât oamenii în apă curată. Apa întunecoasă sau noroasă de asemenea nu este o problemă, chiar dacă nu ar exista celelalte simțuri. Toate acestea luate împreună îl fac pe rechin un prădător foarte eficient.

8. Păianjenii săritori au o vedere mai bună decât oamenii

În ciuda faptului că au opt ochi, majoritatea păianjenilor nu au o vederea bună. De cele mai multe ori, ei deosebesc doar obiectele de culori aprinse sau întunecate, bazându-se mai mult pe simțul pipăitului (spre exemplu pe vibrații) și pe gust, astfel încât să obțină o imagine generală despre mediul în care se află. Chiar și acei păianjeni care se presupune că pot face diferența dintre forme, văd doar contururi într-o rezoluție foarte slabă, din cauza structurii mozaice foarte largi a celulelor receptoare din care este formată retina lor.

Cu toate acestea, există cel puțin o excepție din această regulă, și anume păianjenul săritor. Acesta are abilitatea de a vedea într-o rezoluție înaltă, utilizându-și perechea de ochi mai mășcați, îndreptați înainte (ceilalți ochi fiind prevăzuți pentru viziunea periferică), dar și de a vedea mai multe culori decât oamenii. Inclusiv în diapazon ultraviolet.

În plus, aceștia par să aibă câteva calități intelectuale caracteristice animalelor mai mari, cum ar fi planificarea și gândirea abstractă, ambele calități fiind importante pentru un prădător care capturează alți prădători. În particular, păianjenii săritori sunt capabili să vizualizeze și să păstreze o imagine imaginară despre locul unde s-ar putea ascunde prada lor, astfel încât să planifice cum să o atace. Oamenii de știință care studiază această abilitate, au fost precauți ascunzându-se de păianjeni, căci aceștia, după cum ei au remarcat, reacționează la clipirea din ochi.

7. Viperele, pitonii și șerpii boa văd radiația infraroșie

De regulă, se presupune că șerpii văd o combinație din două culori, albastru și verde, deși unele specii nocturne sunt capabile să vadă radiațiile ultraviolete. Cu toate acestea, speciile care vânează în timpul zilei, adesea filtrează albastrul și ultravioletul, de parcă ar purta niște ochelari de protecție solară. De aceea ochii lor pot părea de culoare galbenă. În orice caz, cu posibila excepție a cobrei care este capabilă să scuipe veninul direct în ochi, se consideră că șerpii văd o imagine ștearsă.

Pentru a compensa acest lucru, majoritatea șerpilor, în special speciile nocturne, sunt capabile să „vadă” radiația infraroșie. Oamenii și alte animale pot percepe acest diapazon al spectrului, însă doar în formă de căldură. În același timp, șerpii sunt capabili să creeze imaginea mediului ce-i înconjoară bazându-se pe radiațiile infraroșii. Viperele, pitonii și șerpii boa primesc aceste semnale de la o distanță de un metru cu ajutorul nărilor și ochilor care se activează la temperatura de mai mult de 28 de grade Celsius.

După cum vă dați seama, lumea din perspectiva unui șarpe este total diferită de cea pe care o cunoaștem noi. Devine clar de ce șerpii sunt niște prădători atât de buni. De remarcat că mecanismul natural de detectare a radiației infraroșii al șerpilor este cel mai bun din lume și nu poate fi comparat nici măcar cu cele mai avansate invenții ale omului.

6. Meduzele cubozoa văd totul

Majoritatea meduzelor au o vedere de bază ce, de regulă, se limitează la celulele sensibile la lumină care le ajută să se orienteze în dependență de starea cerului. Cu toate acestea, meduzele cubozoa au 24 de ochi. Fiecare dintre ei are o funcție specifică, oferindu-i posibilitatea de a vedea la 360 de grade. Probabil acest fapt nu este deloc favorabil pentru alte specii, luând în considerație faptul că meduza este considerată a fi „cea mai otrăvitoare creatură din lume”.

O pereche de ochi identifică obstacolele, ajutând meduza cubozoa să se rotească rapid la 180 de grade, deplasându-se pe fundul oceanului. O altă pereche de ochi evaluează obiectele și alte vietăți care-i ies în cale. În timp ce majoritatea ochilor atârnă din diverse locuri ale corpului, patru ochi sunt îndreptați spre punctul de deasupra apei, spre exemplu spre mlaștinile de mangrove, în preajma cărora meduzele adesea viețuiesc și care se află la 8-10 metri deasupra lor. Indiferent de locul unde meduza se îndreaptă, picioarele pe care se găsesc ochii îi permit să privească mereu în sus, fapt care este foarte important pentru a se deplasa de acasă și spre casă prin rădăcinile copacilor de mangrove.

5. Albinele văd tiparele ascunse pe petalele florilor

Există o mulțime de curiozități magnifice despre albine, iar modul lor de a vedea nu este mai puțin impresionant. Pe de-o parte, acestea se orientează cu ajutorul poziției soarelui, chiar dacă nu îl văd. Atâta timp cât razele solare pătrund prin cerul înnourat, albinele pot calcula vectorul zborului după distanța pe care o parcurg în fiecare direcție în raport cu gama de undă  polarizată (stâlpul vertical de lumină). Acest fapt le permite să parcurgă distanțe mari și mereu să se întoarcă în stupii lor. Și când ajung acolo, albinele pot comunica altor albine calea pe care a luat-o prin așa zisul „dans de semnalizare”.

În plus, albinele văd imagini colorate – acest fapt poate uimi, însă doar până aflați că florile au evoluat astfel încât să pară cât mai atractive pentru acele vietăți care le polenizează. De fapt, albinele văd o frumusețe a florilor care nu este accesibilă pentru oameni. La fel ca oamenii, albinele percep trei culori de bază, însă în loc de roșu, verde și albastru, acestea percep verdele, albastrul și ultravioletul, fapt care le permite să deosebească tiparele ultraviolete de pe petalele florilor. Aceste tipare au apărut pentru a ajuta albinele să găsească mai ușor nectarul și arată ca niște cercuri concentrice sau puncte care comunică albinelor unde să se îndrepte.

De fapt, albinele au câte cinci ochi: trei ochi simpli situați în partea de sus și doi ochi mai mari situați prin părți, fiecare cu câteva mii de lentile. Datorită vederii foarte bune, albinele percep lumina mai bine decât oricine în lume și pot foarte ușor să distingă florile individuale dintr-un grup de flori, indiferent cât de restrânsă aceasta nu ar fi de celelalte flori. O asemenea capacitate unică a albinei simple reflectă importanța ei pentru bunăstarea multor specii.

4. Păsările migratoare văd câmpul magnetic al planetei

Păsările, de asemenea, pot vedea lumina ultravioletă, însă nu în detrimentul luminii roșii. În timp ce oamenii au doar trei tipuri de celule, care ne permit să percepem lumea în culoare roșie, verde și albastră, majoritatea păsărilor au patru tipuri de celule: pentru roșu, verde, albastru și ultraviolet. Păsările cu patru celule văd cu 99 de milioane mai multe culori decât noi, datorită unui filtru special uleios situat în fiecare celulă aparte acestea pot diferenția culorile mult mai rapid. Este evident că acest fapt ajută păsările să găsească semințe, fructe de pădure și insecte. De asemenea, această caracteristică ajută unele păsări precum vânturelul roșu să vâneze arvicoline, descoperind reflexiile UV lăsate de urină.

Cu toate acestea, percepția excelentă a culorilor de către păsări este aproape că nimic în comparație cu o altă capacitate a acestora: majoritatea văd câmpul magnetic al planetei. Bazându-se pe cercetările făcute pe păsările malinovka și zebra finch, oamenii de știință au ajuns la concluzia că cryptochromele (o clasă de proteine sensibile la culoarea albastră și ultravioletă) oferă acestor păsări și multor altor sensibilitatea la câmpul magnetic al planetei. Nu se cunoaște cum exact păsările recunosc câmpul magnetic al pământului – aceasta ar putea arăta ca o dungă de lumină sau o urmă de albastru – însă acest așa zis „filtru” care este văzut de păsări le ajută să se orienteze în timpul migrației.

3. Măgarii văd într-un unghi de aproape 360 de grade

În timp ce prădătorii cum ar fi pisicile, vulpile și crocodilii (adică cei care urmăresc prada și atacă de la o distanță mică) animalele care pasc, cum ar fi caprele, măgarii și oile, văd mai bine ce se întâmplă lateral. Fantele în poziția verticală ajută animalele să evalueze distanța, necesitând rotirea minimală a capului, în timp ce fanta orizontală cuprinde mai multă lumină, fapt care permite ierbivorilor să vadă la aproximativ 350 de grade. În același timp, oamenii nu văd mai mult decât un unghi de 120 de grade.

Pentru a pune acest lucru în perspectivă, imaginați-vă că sunteți un măgar ce se află pe plajă și încearcă să intre în mare. Având ochii plasați în părțile capului și un unghi de vedere de 350 de grade puteți vedea nu doar înainte până la orizont, dar și în ambele părți de-a lungul plaje și majoritatea obiectelor ce se află în spate. Singurele zone „orbite” vor fi niște regiuni minuscule din spatele capului. În plus, când aplecați capul spre pământ, câmpul de vedere va rămâne la fel datorită unei mutații care a înzestrat erbivorele cu capacitatea de a roti globurile oculare în soclurile ochilor, astfel încât pupila mereu să fie paralelă pământului.

Este evident că pupilele orizontale ajută erbivorele să observe prădătorii în sălbăticie.  Acestea sunt atât de utile, încât s-au dezvoltat la mai multe specii de animale erbivore ce nu au nimic în comun, inclusiv la manguste, broaște zburătoare și caracatițe.

Pupilele noastre rotunde ne permit să vedem detaliile în lumină, fapt care este comod pentru a găsi hrană (precum și pentru a lucra la calculator) și explică de ce veverițele și păsările au pupilele la fel. În plus, acestea ne permit să mergem după urma prăzii (spre deosebire de a urmări), de aceea asemenea ochi au și câinii. Caracatițele, apropo, au pupilele în formă de W, care, după cum se presupune, echilibrează câmpurile de lumină verticală din habitatul lor.

2. Liliecii și delfinii văd sunetul

Liliecii sunt considerați a fi orbi, însă adevărul este că aceștia văd foarte bine. În condițiile de lumină scăzută, spre exemplu la răsărit sau la apus, aceștia văd chiar mai bine decât noi. Pentru lilieci este mai importantă ecolocația, deoarece aceștia sunt niște vânători. Sesizând sunetele de frecvență înaltă, reflectate de la obiectele înconjurătoare și pradă, liliecii analizează ecoul timp de câteva milisecunde, evaluând direcția și frecvența semnalelor, pentru a realiza cu o exactitate maximă locul unde se află prada și a o ataca.

Nu toți liliecii se bazează pe ecolocație mai mult decât pe vedere, spre exemplu liliecii megabats sau liliecii din specia vulpilor-zburătoare utilizează această abilitate mai degrabă pentru a comunica, a observa prădătorii și a se orienta în spațiu. Atâta timp cât diapazonul ecolocației este de aproximativ 10-20 de metri, acestea mai au nevoie și de ochi.

Delfinii, de asemenea, utilizează ecolocația. Din motiv că sub apă sunetul se răspândește mai rapid, această abilitate este mult mai efectivă. Unii cercetătorii chiar presupun că delfinii utilizează ecolocația pentru a comunica cu ajutorul formelor „sonore-vizuale” de schimbare a „imaginilor colografice acustice” (în comparație cu sunetele pur simbolice) pentru a se referi la un obiect, loc sau chiar la o idee abstractă.

1. Timpul este absolut relativ

Este cunoscut faptul că speranța de viață a animalelor este diferită de a noastră, la fel ca percepția timpului. Totul depinde de cât de rapid acestea procesează informația. Oamenii de știință au testat acest fapt prin emiterea unei lumini la diferite frecvențe și prin măsurarea activității creierului a diferitor animale cu ajutorul unor electrozi. Unele animale sunt capabile să vadă lumina intermitentă la niște frecvențe atât de înalte, la care oamenii îl percep ca o lumină neîntreruptă. Cu alte cuvinte, aceste animale văd lumea în slow moving. În sălbăticie această capacitate este foarte importantă atât pentru prădător, cât și pentru pradă. Cu toate acestea, ei nu o fac special, ci văd astfel mereu. Cel mai probabil, pentru ei timpul trece cu o altă viteză și nici o viteză a trecerii timpului nu este mai importantă decât cealaltă.

Urmările acestei concluzii sunt foarte interesante. Câinii, spre exemplu, percep informația vizuală cu 25 de % mai rapid decât oamenii, de aceea pentru ei imaginile de la televizor nu sunt nimic mai mult decât o serie de imagini care se schimbă rapid. În același timp, muștele percep informația vizuală cu 400% mai rapid, din acest motiv aceste insecte se feresc foarte rapid dacă încercați să le prindeți. Pentru ele oamenii se mișcă cu viteza unui melc.

În general, am putea remarca următoarele: cu cât mai mic este animalul, cât atât mai rapid îi este metabolismul și cu atât mai încet pentru el se scurge timpul (cel puțin față de o constantă imaginară). Este interesant că aceeași regulă se aplică chiar și animalelor din aceeași specie, cum ar fi maturii și copiii oameni. Nu v-ați gândit niciodată de ce vi se pare că timpul se scurge mai rapid când sunteți mai matur? Acum știți!