Știința continuă să ne reamintească cât de mici și nesemnificativi suntem. Când întregul Univers creat de natură se arată în ochii noștri, aflăm secretele formării galaxiilor, stelelor și qusarelor.
Spațiul cosmic este format din niște puteri extraordinare, deși stranii, precum galaxiile masive care par să se distrugă de sine stătător pentru a se renaște, găurile negre care pe neașteptate dau naștere unor noi stele și procesele electrice care ar putea dota extratereștrii cu energie.
10. Galaxiile masive eliberează gaze
Unele dintre primele galaxii îngrozesc chiar și oamenii de azi, căci în trecut acestea formau stele într-un mod instabil. Ele au evitat propria distrugere, eliberând propriile gaze. Cercetătorii au analizat „vântul” galactic din galaxia SPT2319-55 care se află la o distanță de 12 miliarde de ani lumină. Astăzi aceasta arată la fel cum au arătat când vârsta Universului era de un miliard de ani.
Vântul alimentat de exploziile care se produc când se formează noi stele, precum și găurile negre care aruncă obiecte cerești în spațiu când absorb prea multă materie neagră, transportă particulele de gaz cu o viteză de 800 kilometri pe secundă. Aproximativ 10% din gaze se răspândește prin spațiu. Restul cade în formă de ploaie deasupra galaxiei, declanșând nașterea unor noi stele.
9. Materia întunecată răcește spațiul cosmic
Universul este plin de substanțe, precum materia și antimateria. Recent, în timpul cercetării celor mai vechi stele, astronomii au prins o adiere de materie întunecată și au găsit primele dovezi ale compoziției sale. Pe lângă radiația cosmică de fond, materia întunecată este o modalitate de a privi în trecutul Universului.
Ea arată cum a fost Universul cu 180 000 de ani în urmă. În ea oamenii de știință au descoperit un semnal care provine de la primele stele, precum și o răceală ciudată, datorită căreia oamenii de știință au ajuns la concluzia că cu câteva milioane de ani în urmă spațiul cosmic a fost mai rece, de parcă materia întunecată l-ar fi răcit. Acest fapt ar putea însemna că materia întunecată de fapt este compusă din particule cu o masă mică, ci nu din particule grele cum se presupunea anterior.
8. Calea Lactee se mărește
Analizând Calea Lactee, oamenii de știință au dedus cum aceasta a fost în trecut și au descoperit că cu 10 miliarde de ani în urmă galaxia noastră a înghițit o galaxie sub denumirea Gaia-Enceladus. Mărimea acestei galaxii era de aproximativ un sfert din dimensiunea Căii Lactee, iar tot ce a rămas de la masa ei sunt doar 600 de milioane de mase solare, adică aproximativ 30 000 de stele din galaxia noastră.
Ele se află la aproximativ 33 000 de ani lumină de la Soare. Oamenii de știință și-au dat seama că aceste stele nu s-au născut în Calea Lactee datorită faptului că acestea se rotesc în jurul centrului galactic în direcția opusă. De asemenea, ele sunt compuse dintr-un material „incorect” cu o concentrație mică de metale, fapt care este caracteristic stelelor mai vechi.
7. Unele găuri negre ajută stelele
Găurile negre distrug stelele care încă nu s-au format, încălzind și răspândind nori de gaze, gravitația cărora strivește stelele. Însă în clusterul Phoenix care se află la 5,7 miliarde de ani lumină, în fiecare an se formează aproximativ 1 000 de stele.
Gaura neagră expulzează două jeturi, fiecare având o lungime de 82 000 de ani lumină. Plasma fierbinte îndesește gazele reci, formând stele. Este vorba despre o cantitate colosală de gaze. Toată această materie este destulă pentru a forma 10 miliarde de sori.
6. Materia întunecată curge prin spațiu
Materia întunecată tece prin Univers în fluxuri. 30 de astfel de „curenți” au fost descoperiți în Calea Lactee, inclusiv unul care înconjoară sistemul nostru solar. Fluxul sub numele S1 reprezintă rămășițele unei galaxii mai mici și include 10 miliarde de mase solare de materie întunecată și 30 000 de stele care zboară pe lângă noi cu o viteză de 500 kilometri pe secundă.
Însă acest flux nu are să afecteze Pământul. În schimb el oferă oamenilor de știință posibilitatea de a studia proprietățile materiei întunecate.
5. Ceața cosmică ne poate vorbi despre trecut
Pare a fi imposibil, însă studierea luminii stelelor din Univers și chiar mai mult, peste 700 de surse radio strălucitoare cvasistelare, a deschis epoca stelelor aurii a Universului. Când fotonii cu raze gama se deplasează prin spațiu, aceștia uneori se pot ciocni cu fotonii cu energie redusă. Prin urmare, particulele se distrug reciproc și se transformă în particule subatomice.
Analizând razele gama și ceața fotonică obținută, oamenii de știință pot trage concluzii cu privire la numărul de stele din punctele diferite ale spațiului și timpului. Cercetătorii au reușit să determine cu precizie apogeul formării stelelor în Univers. Acesta se încadrează în perioada cuprinsă între 9,7 miliarde și 10,7 miliarde de ani în urmă, când stelele se nășteau cu o frecvență de 10 ori mai mare decât astăzi.
4. Marte generează hrană potențială pentru microbi
Pe marte există o mulțime de perclorați care se găsesc în combustibilul pentru rachetă și în îngrășăminte. În plus, aceste substanțe reprezintă o hrană potențială pentru microbii marțieni. Testele recente efectuate pe niște modele similare a arătat că perclorații se formează în urma interacțiunii electrice, care apare din cauza unor furtuni de praf unice care au loc pe Marte. Cu toate acestea, din cauza că presiunea aerului de pe Marte este doar 1% din presiunea terestră, fulgerele aici se formează mai rar.
În schimb, furtunile foarte puternice creează câmpuri electrice care se descarcă, formând niște lumini impresionante. Perclorații care se formează prin urmare ar putea servi ca hrană pentru organismele mici. Sau dimpotrivă, ele ar putea împiedica oamenii de știință să detecteze viața pe Marte, interacționând cu microbii și ascunzând semnele vieții.
3. Fuzionarea galaxiilor condamnă stelele la moarte
Uneori stelele sunt distruse de găurile negre și acest proces nu este chiar atât de înspăimântător precum poate părea la prima vedere. Acest proces este destul de răspândit. După 15 fuziuni, oamenii de știință au descoperit un asemenea fenomen și în galaxia F01004-2237, care se află la o distanță de 1,7 miliarde de ani lumină.
În timpul acestor procese, nucleul galaxiei strălucește ca un miliard de stele. Aici, cel mai probabil, poate avea loc distrugerea stelelor, deoarece în acest haos al galaxiilor fuzionate stelele încep să se formeze în centrul galactic, unde există găuri negre. Dacă în Calea Lactee încă va mai exista viață, atunci locuitorii ei vor putea urmări acest proces la fiecare 10-100 de ani după ce galaxia noastră se va ciocni de Andromeda.
2. Presiunea „galaxiilor-meduze”
Doar un mic număr din găurile negre sunt active. Pentru a afla de ce se întâmplă astfel, astronomii au cercetat „galaxiile-meduze” care sunt foarte rare și au fost numite astfel din cauza că au un fel de „tentacule” formate din gaze ce se întind la zeci de mii de ani lumină.
Există doar vreo 400 de galaxii care pot fi numite meduze și în 6/7 din galaxiile studiate au fost descoperite găuri negre active. Forma lor, care este creată de o presiune, explică parțial acest fenomen. „Tentaculele meduzelor” se formează în momentul când galaxiile trec prin grupuri de galaxii, gravitația străină întinzându-le într-o formă neobișnuită.
Această presiune, de asemenea, direcționează o parte de materie spre centrul galaxiei, alimentând gaura neagră de dimensiuni colosale.
1. Supernovele își aruncă partenerele în spațiu
O cercetare recentă a descris prima „stea super masivă fugară” care a fost aruncată de partenera sa ce a explodat. Această stea rară are 30 de milioane de ani. Sub formă de super giganți stelele pot exista doar aproximativ 10 000-100 000 de ani, după care mor și se răcesc sau se reîntorc la viață, absorbind gaze.
Steaua descoperită a fost numită J01020100-7122208. Ea trece prin Micul Nor al lui Magellan cu o viteză nemaipomenită de 480 000 de kilometri pe oră. Destul de rapid pentru a parcurge distanța de la Pământ până la Lună în doar 48 de minute.
Peste câteva milioane de ani J01020100-7122208 se va înroși și se va mări încă mai mult (ea va fi destul de mare pentru a ocupa spațiul dintre Soare și Jupiter), înainte ca să moară într-o explozie solară mai puternică decât o novă.
