În toți acești ani călătoriile în spațiu au progresat extraordinar. În luna iulie a anului 1969, omul a pășit pentru prima dată pe Lună, iar astăzi, cu doar 50 de ani mai târziu, deja au fost făcute planuri de a trimite în viitorul apropiat oameni pe Marte. NASA planifică să facă acest pas până în anul 2033.
În tot acest timp pe marte au aterizat mai multe nave spațiale. Spre exemplu, Statele Unite ale Americii au trimis pe planeta roșie opt nave spațiale, printre care se numără Opportunity și InSight. Deși navele spațiale au efectuat cercetări pe planeta roșie, acestea nu pot fi comparate cu cercetările făcute de om.
Cu toate acestea, este interesant să presupunem prin ce dificultăți vor trece oamenii viitorului care vor ateriza pe Marte. De la furtuni de praf de lungă durată și radiație de o intensitate excepțională până la dificultăți în ceea ce ține de aprovizionarea cu alimente și menținerea sănătății. Oamenii care vor ajunge pe Marte vor întâmpina o mulțime de dificultăți, nemaivorbind despre faptul că zborul încolo și înapoi este foarte lung. Să vedem care sunt cele mai mari dificultăți pe care le întâmpină un astronaut când călătorește pe Marte.
10. Există probabilitatea că pe Marte încă mai poate exista activitatea vulcanică
Un nou studiu arată că Marte încă poate fi activ din punct de vedere al vulcanismului. Sub gheața polului nord al planetei se găsește un lac cu apă lichidă de 20 de kilometri lățime. Deși la început se considera că apa din lac rămâne lichidă din cauza conținutului de sare și presiunii de deasupra lacului, noile cercetări au inițiat o altă teorie.
Acestea au arătat că sarea și presiunea nu ar fi putut împiedica înghețarea apei și că activitatea vulcanică este motivul principal pentru care apa a rămas în stare lichidă (mai exact magma depozitată sub lac acum câteva sute de ani).
În trecut planeta Marte cu siguranță a fost activă din punct de vedere al vulcanismului, deoarece aici se găsește Olympus Mons, cel mai mare vulcan din sistemul nostru solar. În apropiere de muntele Olympus se mai află trei vulcani care se numesc Tharsis Montes. De remarcat că pe planeta roșie mai există și alți vulcani.
Potrivit unui studiu, cu aproximativ 300 000 de ani în urmă magma din pământ s-a ridicat la suprafață. Cu toate acestea, în loc să erupă și să creeze un alt vulcan, magma a rămas depozitată în camera de magmă ce se află sub polul sudic. Înainte de a se răci de tot, magma a eliberat destulă căldură pentru a topi apa din ghețarii polari. Se presupune că această căldură încă mai este eliberată și astăzi. Autorii cercetării presupun că dacă activitatea vulcanică a avut loc cu 300 000 de ani în urmă, atunci există probabilitatea că aceasta mai poate continua și astăzi, ceea ce ar putea deveni o dificultate pentru cei ce plănuiesc să viziteze planeta.
9. Lipsa condițiilor de a crește hrană
Astronauții trebuie să se alimenteze, însă creșterea alimentelor pe Marte va fi o sarcină foarte dificilă. De fapt, ar putea fi nevoie de sute de ani pentru a crește alimente fără sere speciale, deoarece înainte de a cultiva plante din pământul planetei roșii va trebui de înlăturat perclorații, niște substanțe chimice dure.
În plus, mai există și problema gravitației, care este de trei ori mai slabă decât cea a Pământului. Deși unele experimente au demonstrat faptul că unele plante pot crește în condiții de micro gravitație care există la Stația Spațială Internațională, acest fapt nu înseamnă că plantele vor putea crește și pe planeta roșie.
După cum a arătat o cercetare din anul 2014, există speranța că roșiile, grâul, hrenița și muștarul vor putea crește pe solul marțian modelat fără îngrășăminte timp de 50 de zile. Cu toate acestea, pentru a transforma Marte într-o planetă pe care pot crește culturile va fi nevoie de sute de ani de muncă astfel încât în atmosferă să se formeze destul oxigen.
Să presupunem că oamenii vor reuși să crească plante și să transforme atmosfera în una convenabilă foarte rapid, însă aici dificultățile nu vor finisa căci o altă problemă este iarna. În lunile de iarnă temperatura pe planeta Marte poate cădea până la -132 de grade Celsius.
8. Locuitorii planetei Marte vor fi nevoiți să poarte permanent costume spațiale
Astronauții care vor vizita planeta Marte vor trebui să poarte mereu costume spațiale, deoarece planeta nu este potrivită pentru oameni. Costumele vor trebui să fie suficient de flexibile, astfel încât astronauții să poată lucra cu materialele de construcție și să utilizeze diverse mașini. În plus, acestea vor trebui să fie destul de comode pentru „a locui” în ele.
De remarcat că atmosfera planetei Marte poate fi comparată cu cea a Pământului la o înălțime de 25 de kilometri. Acest fapt înseamnă că aerul planetei roșii este nepotrivit pentru oameni, deoarece acesta conține prea mult dioxid de carbon și prea puțin oxigen. Întrucât în perioada de iarnă temperatura poate ajunge până la -132 de grade Celsius, astronauții vor avea nevoie de niște costume spațiale calde pentru a menține circulația sângelui. Aceste scafandre vor deveni colacul lor de salvare, de aceea ele ar trebui să fie proiectate perfect.
7. Crearea unei civilizații umane nu va fi o sarcină ușoară
Este evident că astronauții care cercetează planeta roșie nu vor tinde să-și creeze acolo o familie, însă se presupune că într-o zi oamenii se vor stabili acolo pentru totdeauna. Această sarcină nu va fi atât de ușoară precum sună. Lipsa gravitației și radiația înaltă sunt niște condiții suficiente pentru a trauma grav fătul. Au fost efectuate câteva cercetări în timpul cărora s-au făcut experimente pe șoareci, broaște, salamandre, pești și plante cu scopul de a identifica dacă acestea vor putea să se reproducă în spațiul cosmic, însă rezultatele nu au fost deloc convingătoare.
Deși este evident faptul că șoarecii și oamenii sunt diferiți, experimentele au arătat că la momentul dat reproducerea oamenilor pe planeta Marte este o întrebare controversată.
6. Aterizarea pe Marte și revenirea pe Terra
Aterizarea pe Marte de asemenea nu va fi ușoară. Spre exemplu, când nava spațială NASA InSight a intrat în atmosfera planetei Marte, acesta se deplasa cu o viteză de 19 794 de kilometri pe oră. În timp ce cobora prin atmosferă, nava trebuia să încetinească până la opt kilometri pe oră înainte de a ajunge la pământ. Frânarea a avut loc timp de mai puțin de șapte minute, timp care la NASA a fost numit „cele șapte minute de groază”.
Din moment ce știm cum să aterizăm pe planeta roșie (cel mai probabil aterizarea va fi foarte dură), decolarea de pe Marte va fi mult mai dificilă. Nava spațială Mars Ascent (MAV) se va alimenta cu oxigen lichid și metan (de remarcat că elementele precum hidrogenul, carbonul și oxigenul vor fi disponibile pe Marte).
Atmosfera planetei roșii este formată în principal din dioxid de carbon, de aceea toate aceste elemente vor putea fi ușor obținute. Cu toate acestea, va exista problema forării pentru a găsi apă, deoarece astronauții nu vor fi capabili să prezică locul unde sub pământ se găsește apă. Chiar și obținând toate elementele necesare pentru combustibil, însăși decolarea de pe suprafața planetei Marte poate fi o sarcină dificilă.
5. Furtunile de praf de lungă durată
Marte este cunoscut pentru furtunile sale de nisip, unele dintre ele fiind atât de mari încât pot fi văzute chiar și de pe Pământ cu ajutorul unui telescop. De fapt, unele furtuni de praf cuprind teritorii de mărimea unui continent și durează câteva săptămâni. Aproximativ la fiecare trei ani marțieni (sau cinci și jumătate pământeni) o furtună de praf de dimensiuni gigantice cuprinde întreaga planetă, fenomen numit „furtună de nisip globală”. O veste bună despre furtunile de praf este că cele mai puternice vânturi ating viteza de doar 100 kilometri pe oră, de aceea este puțin probabil că acestea vor putea deteriora navele spațiale.
Pe de altă parte, particulele mici de praf se lipesc de suprafața navelor și elementelor mecanice. Una dintre dificultățile pe care le-am putea întâmpina din cauza furtunilor de praf este că panourile solare nu vor putea absorbi lumina pentru a alimenta diverse echipamente în cazul în care acestea vor fi acoperite cu praf.
4. Teren extrem de dur și vreme rece
Terenul foarte dur și stâncos al planetei Marte poate crea o problemă pentru navele spațiale, dar și pentru astronauții care vor încerca să pășească pe suprafața planetei. Marte este acoperit cu roci, canioane, vulcani, cratere și lacuri uscate, precum și de praf roșu care acoperă cea mai mare parte a suprafeței planetei. Mașina spațială Curiosity a întâmpinat o asemenea problemă în anul 2013, când a ajuns într-o regiune cu pietre ascuțite care arătau ca spinii.
Pietrele ascuțite care arătau ca niște dinți de rechin de 7-10 centimetri lungime, cel mai probabil, au fost create de vânt. Aceste formațiuni ascuțite pot lăsa fisuri în corpul navei spațiale sau chiar să spargă anvelopele, nemaivorbind despre deteriorările care ar putea pune mașinile spațiale în disfuncție.
Pentru astronauții care vizitează Planeta Roșie temperaturile foarte joase vor fi ceva neobișnuit. Temperatura medie a planetei este de 56 de grade Celsius, iar iarna aceasta poate ajunge până la -132 de grade Celsius. Oamenii vor avea nevoie de niște scafandre speciale pentru a se proteja de frig.
3. Un nivel de radiație foarte înalt și o gravitație slabă
Din motiv că atmosfera planetei Marte este mult mai subțire decât cea a Pământului, oamenii care vor ateriza pe Marte nu vor fi bine protejați de nivelul înalt de radiație. De fapt, aceștia vor trebui să se îngrijoreze de două surse principale de radiație.
În primul rând, blițul solar care necesită o protecție adecvată. Și în al doilea rând, particulele de raze cosmice care pot traversa sistemul solar cu o viteză a luminii și care pot distruge orice le stă în cale, spre exemplu navele spațiale sau chiar astronauții. Scafandrele, la fel ca navele spațiale, trebuie să fie create din materiale ce protejează oamenii de un nivel ridicat de radiație.
O altă problemă serioasă constă în faptul că gravitația planetei Marte reprezintă doar o mică parte din cea a Pământului. Gravitația pe planeta roșie este cu 62% mai mică decât cea de pe Terra. Spre exemplu, dacă pe Pământ un om cântărește 100 de kilograme, pe Marte acesta va cântări doar 38 de kilograme. Există câțiva factori care fac ca gravitația planetei roșii să fie mai mică, printre care se numără densitatea, masa și raza planetei. Deși ambele planete au aproape aceeași suprafață de pământ, volumul planetei Marte reprezintă doar 15% din volumul Terrei și doar 11% din masa Terrei.
Deși nici până în prezent nu a devenit clar care ar fi efectul schimbării gravitației pe o perioadă îndelungată asupra sănătății astronauților, cercetările au arătat că micro gravitația va cauza pierderea densității oaselor și a mesei musculare. De asemenea, este posibilă apariția problemelor de vedere și disfuncția altor organe.
2. Călătoria până pe Marte este lungă
Înainte de ajunge pe Marte, astronauții vor parcurge o distanță lungă. Este necesar de luat în considerație câțiva factori de care depinde durata unei asemenea călătorii, spre exemplu: amplasarea planetelor în Sistemul solar în timpul lansării navei spațiale, deoarece distanța dintre ele mereu se schimbă pe măsură ce planetele se rotesc în jurul soarelui.
Deși distanța medie dintre Marte și Terra este de 225 milioane de kilometri, planetele pot deveni mult mai aproape una de alta în dependență de poziția soarelui. Cele două planete vor fi mai aproape una de alta în momentul când Marte se va afla cel mai aproape de soare, iar Terra se va afla mai departe de soare decât de obicei. În acest moment distanța dintre aceste două planete este de doar 55 milioane de kilometri. Când planetele se află în pozițiile opuse față de soare, distanța dintre aceste două este de 402 milioane de kilometri.
Conform datelor de la NASA, dacă nava spațială va fi lansată în momentul perfect, călătoria până pe Marte va dura aproximativ nouă luni. Întoarcerea astronauților pe Pământ va mai dura nouă luni, plus timpul pe care astronauții îl vor petrece pe planeta roșie.
1. Probleme de sănătate mentală și fizică
Pe lângă terenul dur, temperaturile joase și furtunile de nisip, astronauții vor mai trebui să analizeze întrebările ce țin de sănătatea mentală și fizică. Procesul de părăsire a două planete gravitația cărora diferă mult le vor afecta grav orientația în spațiu, echilibrul și mobilitatea. De asemenea, astronauții vor avea probleme ce țin de coordonarea mâinilor și ochilor.
Existența într-un spațiu mic pe o planetă nelocuită, fără de familie și prieteni pentru o perioadă de câteva luni sau chiar ani va deveni un moment psihic foarte dificil. Aceste condiții pot afecta starea de spirit, starea morală, abilitățile de studiere a lucrurilor noi și de menținere a relațiilor ale astronauților. În plus, se pot dezvolta tulburări de somn, oboseala și chiar depresia.
În spațiul închis microbii se răspândesc de la om la om mult mai rapid, provocând alergii și boli. Cel mai răutăcios factor pentru sănătate este nivelul înalt de radiație de pe Marte, care crește probabilitatea dezvoltării cancerului la oameni. Radiația poate deteriora sistemul nervos central, determinând modificări ale funcției cognitive, ale comportamentului și ale funcțiilor motorii. De asemenea, aceasta poate provoca greață, oboseală și anorexie. În plus, se pot dezvolta boli cardiovasculare, dar și cataractă.