TOP-10: Curiozități despre Mănăstirea Shaolin

0
115

Vechiul Templu Shaolin este un adevărat simbol iconic al artelor marțiale. Filozofia budistă este larg răspândită în întreaga lume occidentală datorită cinematografiei moderne: începând cu Bruce Lee și finisând cu Kung Fu Panda, estul pătrunde în inimile oamenilor de pe ecrane. Totuși, neluând în considerație faptul că artele marțiale ale călugărilor Shaolin deja s-au înrădăcinat adânc în cultura modernă, majoritatea dintre noi  știu foarte puține despre acest fenomen.

  1. Mănăstirea Shaolin a fost fondată de un indian

Mănăstirea Shaolin pare a fi un element major în cultura chineză și faptul că fondatorul ei nu a fost deloc un chinez este  ceva într-adevăr uimitor. Călugărul budist Batuo, sau Buddhabhadra a fost de fapt cel care a pus bazele Mănăstirii Shaolin. Acesta a venit în Imperiul nordic Wei în anul 464 î.Hr. și a predicat aici zeci de ani înainte ca împăratul Xiaowen să dea ordinul de a fi construită o mănăstire pe muntele Song (provincia modernă Henan) pentru el. Bătrânul a devenit primul călugăr al acestei mănăstiri. Din păcate există puține date despre acele timpuri. Totuși, avem și dovezi care confirmă că inițial mănăstirea a servit ca centru pentru traducerea textelor budiste în limba chineză. Fiind conduși de Batuo, călugării urmau cartea școlii budiste Hinayana. Însă atâta timp cât programul rămânea prea dificil chiar și pentru călugări, mănăstirea și-a păstrat dimensiunile mici pentru o perioadă îndelungată. Doar după ce a sosit Bodhidharma, un alt călugăr budist, mănăstirea a renunțat la calea hinayană, urmând budismul zen, pe care călugării Shaolin îl urmează și astăzi.

  1. Shaolin nu este singurul ordin al călugărilor războinici

Contrar unei opinii răspândite, Shaolin nu este unicul ordin al călugărilor războinici. Mai mult ca atât, nu este nici prima mănăstire unde călugării au fost instruiți în arta marțială. Cu un secol înainte de înființarea mănăstirii Shaolin, multe dintre mănăstirile chineze deja aveau propriile colecții de arme și practicau artele marțiale. Însăși Shaolin a fost construit ca un centru de instruire pașnic. După legendă, doar cu sosire lui Bodhidharma în secolele V-VI î.Hr., călugării mănăstirii Shaolin au început să practice artele marțiale. Primele scrieri care atestă această activitate în mănăstire datează din secolul al XIV-lea. De fapt, în întreaga lume se numărau o mulțime de ordine religioase care practicau artele marțiale. În India, spre exemplu, Naga Sadhu a fost una dintre cele mai bine înarmate secte de luptători de pe întregul teritoriu al țării. Acești războinici erau devotați Shivei (zeul distrugerii) și sunt foarte bine cunoscuți turiștilor contemporani asemenea unor hinduși sfinți pe jumătate goi și cu pletele încâlcite. Cu toate acestea, în epoca Imperiului Mongol, ei erau unii dintre cei mai temuți luptători din Asia, înarmați cu niște furci de fier ascuțite și terifiante. Călugării budiști coreeni ai mănăstirii Bull Kyo Mu Sool de asemenea practicau artele marțiale și chiar erau chemați să-și apere țara în situații de urgență. În Japonia, călugării războinici Sokheu cândva controlau niște teritorii mari, crezând în calea mântuirii prin Războiul Sfânt. Chiar și în Tibet au existat mai multe frății de călugări războinici sub conducerea lui Dalai Lama.

  1. Kung fu nu a fost inițiat de Shaolin

În China este foarte răspândită ideea că toate artele marțiale au fost inițiate de Shaolin, însă nu este deloc așa. În cele câteva sute de ani de după întemeierea mănăstirii, societatea Shaolin era una pașnică, fără vreo aluzie la practicarea artelor marțiale. Călugării într-adevăr au participat în lupta care a adus dinastia Tang la putere (628-907 î.Hr.), însă acest fapt nu demonstrează că a fost dezvoltată vreo metodă de război. Istoricii presupun că în timpul războiului călugării pur și simplu utilizau armele care le-au fost puse la dispoziție de dinastia Tang și nu erau mai buni în lupte decât soldații simpli. În timp ce primele menționări ale artelor marțiale practicate în templul Shaolin datează din secolul al XIV-lea, alte ordine de călugări practicau artele marțiale încă din secolul al XII-lea. Primele menționări despre luptele corp la corp în mănăstirea Shaolin datează din secolul al XVI-lea, pe când istoria practicării Kung fu a început cu mult până atunci, nemaivorbind de faptul că primele menționări ale acestei arte se referă la anii când Templul Shaolin nu exista încă. Notițele lui Chunqiu care au fost făcute prin anii 800-500 î.Hr., se referă la tehnici „moi” și „tari” de a lupta corp la corp – aceste două tehnici și au format baza artei moderne Kung fu. În timpul domniei dinastiei Moon (1368-1644 d.Hr.), când Shaolin abia a început să se asocieze cu artele marțiale perfecte, Kung fu era deja cunoscut în întreaga Chină.

  1. Shaolin a ajutat dinastia regală să ajungă la putere

Puterea Templului Shaolin a fost stabilită la sfârșitul domniei dinastiei Sui (581-618 d.Hr.). Dinastia Sui a unit China, însă o serie de revolte populare și asasinarea împăratului a cauzat detronarea lor rapidă. După aceste evenimente triste câteva familii de nobili au început să concureze în lupta pentru controlul asupra Imperiului prăbușit.  Unul dintre candidați era Wang Shichong, un fost general care a activat în perioada domniei dinastiei Sui și care a reușit să cucerească provincia Zheng. Pentru a-și consolida puterea asupra capitalei vechi Louyang, Wang Shichong a construit un turn de alarmare și a stabilit o tabără militară pe muntele Huanyuan – un teren care a fost dăruit Mănăstirii Shaolin de către împăratul Wen Di al dinastiei Sui. Știind că călugării se vor revolta, el a trimis o armată spre zidurile mănăstirii, poruncind să o asedieze. Pentru a rezista, călugării au încheiat o înțelegere cu rivalul dușmanului Li Yuan, care mai târziu a devenit întemeietorul dinastiei Tang. Li Yuan și-a trimis fiul, Li Shimin, să lupte împreună cu călugării. Împreună ei au reușit să învingă armata lui Wang Shichong, au eliberat orașul Louyang și au forțat invadatorul să se predea. După această victorie dinastia Tang a preluat funcția de conducere a Chinei și a continuat până în anul 907. Rolul pe care l-au avut călugării Shaolin în această luptă le-a oferit mulți ani de onoare și respect.

  1. Originea mitică a ceaiului

Băutura preferată a Chinei este înconjurată de o mulțime de mituri și legende care se referă la originea lui. Unul dintre mituri se întoarce la  perioada formării dinastiei Tang. Este o istorie terifică care povestește despre un devotament religios incredibil și două părți ale corpului tăiate. Conform legendei, după 100 de ani de la înființarea mănăstirii Shaolin, un călugăr devotat pe nume Bodhidharma a pornit într-o călătorie lungă și periculoasă din India, țara sa natală, spre China, sperând să-și răspândească acolo învățăturile sale. Într-un final, după ce a cutreierat întreaga Chină, el a ajuns la Templul Shaolin și a decis să rămână și să se odihnească într-o peșteră din apropiere. Aici a meditat timp de 9 ani, sprijinindu-se cu spatele de pereții reci ai peșterii, fără mâncare și fără apă, cu ochii larg deschiși. După ceva timp, el a decis să mai treacă o dată prin această încercare, însă de această dată el a ațipit chiar în mijlocul meditației. Fiind indignat de această lipsă de disciplină, călugărul și-a tăiat pleoapele pentru a se pedepsi și mai mult niciodată să nu fie ademenit de somnul dulce. Spre uimirea sa, pe acel loc unde i-au căzut pleoapele a crescut o plantă, frunzele căreia aveau proprietatea de a da energie și de a alunga somnul. Astfel pe lume a apărut tufișul de ceai. Se consideră că anume din acest motiv frunzele uscate de ceai reamintesc niște pleoape uscate.

  1. Vârcolacul Shaolin

Conform unei legende, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, trăia un bărbat pe nume Tai Jin care a fost supranumit „Vârcolacul Shaolin”. Jin suferea de hipertrichoză și era cunoscut datorită faptului că corpul îi era acoperit în întregime cu păr. Însă, nu doar acest fapt l-a făcut popular – de asemenea, el era cel mai bun luptător din China. Vârcolacul Shaolin s-a născut într-o familie chineză superstițioasă și era considerat un demon. Considerând că el va atrage nenorociri asupra familiei, băiatul a fost înfășurat în scutece și lăsat să moară într-o pădure din apropiere. Din fericire, niște călugări care treceau prin apropiere i-au auzit plânsul, li s-au făcut milă și l-au luat cu ei în Templul Shaolin situat în provincia Fujian. Călugării au încercat să găsească o familie care ar fi de acord să-l adopte, însă nimeni nu a vrut să ia un copil acoperit în întregime cu păr. În cele din urmă, călugării au fost nevoiți să-l crească singuri. În templu băiatul a învățat arte marțială de la călugări și, spre deosebire de alții care își dedicau viața unei singure arte marțiale, băiatul a decis să le învețe pe toate. Se spune că băiatul a stăpânit peste 200 de trucuri ale „mâinii goale” și era capabil să folosească în luptă mai mult de 100 de tipuri de arme. În plus, el a mai învățat trucul popular Dim Mc, care mai este numit „atingerea morții”. Mulți cred că Tai Jin a avut niște simțuri supraomenești. Există o istorie care spune următoarele: când Jin a mers la o întâlnire cu 12 dintre maeștrii Shaolin, în loc de a se saluta cum se cere, băiatul a aruncat pumnalul în acoperiș. Spre uimirea tuturor, de sus a căzut un ucigaș care se ascundea. Pumnalul i-a nimerit în piept. Când Jin a fost întrebat cum și-a dat seama că acolo se ascundea un ucigaș, băiatul a răspuns că îndată ce a intrat în cameră el a auzit respirația a 13 persoane, ci nu a 12. Din păcate, nu s-a păstrat nici o dovadă oficială care ar confirma că băiatul avea o legătură cu Shaolin sau că ar fi existat în realitate. În orice caz, până și astăzi această legendă continuă să inspire maeștrii artelor marțiale.

  1. Divinitatea călugărilor Shaolin
Sursă: pixabay.com

Creatura dumnezeiască pe care călugării Shaolin o respectă cu deosebită pasiune și o venerează ca protector și sfânt, de regulă se menționează sub numele de Bodhisattva Vajrapani. La fel ca și sfinții creștinilor, Vajrapani este înconjurată de o mulțime de legende stranii.  Una dintre cele mai ciudate povești spune cum Vajrapani a salvat un tânăr călugăr de agresiunea unor huligani. Cu mult timp în urmă, aproape imediat după întemeierea templului Shaolin, un călugăr numit Shenchu care locuia prin apropiere, era umilit în mod constant de către colegii săi călugări.  Obosit de atâta umilință, el a cerut un ajutor de la o divinitate, sperând să-și oprească chinul. El a mers într-un templu unde se afla statuia Vajrapanei și a început să i se roage. Ruga a durat 6 zile și 6 nopți fără mâncare –  care i-ar putea potoli foamea, și fără apă – care i-ar putea potoli setea. În noaptea a 6-a fecioara i s-a arătat. Cu un glas puternic ea l-a întrebat dacă este gata să devină mai puternic. Când Shenchu dădu din cap nerăbdător, Vajrapani i-a dat un castron uriaș cu carne aburită și i-a ordonat să o mănânce. Shenchu s-a îngrozit, căci monahismul însemna și renunțarea la carne. Iritată de reacția monahului, Vajrapani i-a scos cuțitul și, amenințându-l, l-a forțat să mănânce toată carnea. Shenchu a încercat să scuipe carnea, însă Vajrapani l-a amenințat cu bătăi dacă nu va face ce-i ordonă. Imaginându-și asta, Shenchu s-a îngrozit și într-un final a mâncat toată carnea. Întorcându-se la templul Shaolin, Shenchu s-a apropiat de huliganii care l-au umilit. Spre surprinderea tuturor, călugărul a reușit să-i învingă pe toți, demonstrând niște abilități fizice impresionante. Noile sale capacități erau inumane, călugărul fiind în stare să alerge pe pereți, să sară la o înălțime de câteva etaje și să ridice cu ușurință niște obiecte de dimensiuni imense. Probabil deja v-ați dat seama că toate umilințele au încetat și totul datorită Vajrapanei și unui vas mare cu carne.

  1. Shaolin contra piraților japonezi

Odată cu dezvoltarea abilităților de luptă, călugării Shaolin participau la lupte pentru China. Una dintre cele mai semnificative amenințări la adresa stabilității economiei țării a apărut de pe mare. La începutul secolului al XVI-lea, orășelele de pe malurile Chinei adesea erau atacate de pirații Wokou, „pirații pitici” din Japonia. Comerțul era foarte mult împiedicat și oamenii în masă fugeau de pe coaste. O ultimă picătură a fost atacul Wokou din anul 1553 asupra orașului port Hangzhou. Sute de oameni au murit și mii au rămas fără case, majoritatea clădirilor fiind distruse iar orașul fiind jefuit. După acest caz, 120 de călugări Shaolin de elită, au fost trimiși după ordinul regal să distrugă amenințarea. Această campanie a fost condusă de generalii Shaolin, Tianshen și Tianchi. Călugării căutau acei pirați pentru a-i distruge, însă misiunea nu a fost la fel de simplă cum li se părea. În 3 din cele 4 bătălii călugării nu au reușit să facă nimic și doar în cea de-a patra luptă călugării au reușit să învingă inamicul. În timpul acestei campanii călugării au fost extrem de cruzi, ucigând fiecare pirat care li se arăta în cale. Unul dintre călugării chiar a înjunghiat soția unui pirat din cauză că acela a încercat să fugă.

  1. Jieba

Iubitorii filmelor Kung fu cu participarea călugărilor Shaolin, cel mai probabil, au observat că aceștia adesea sunt reprezentați cu nouă puncte pe frunte (câte 3 puncte într-un rând). Acest desen este cunoscut sub numele de „Jieba” – o macră sacră aplicată călugărului de către mentorul său și simbolizează finalizarea pregătirilor. Această marcă are o mare importanță în lumea Shaolin. Fiecare punct înseamnă una dintre regulile fundamentale de comportament și trebuie respectate de fiecare călugăr.  Din păcate, până de curând acest marcaj a fost interzis. Procesul de marcaj presupune o întreagă ceremonie care include o lună întreagă de meditații și pregătire fizică. În momentul culminant, pe fruntea monahului sunt lipite nouă bastoane de tămâie care apoi sunt aprinse și lăsate până acestea nu vor arde pielea din jurul lor. În anul 2007, guvernul Chinei a dat acordul la reîntoarcerea parțială a acestei tradiții, permițând călugărilor să revigoreze vechea tradiție. Doar o sută de călugări au fost declarați pregătiți moral și fizic pentru această procedură și doar 43 din ei au reușit să o treacă. În ziua de azi mai există doar un singur călugăr care a primit acest marcaj – Franco Testini, de asemenea cunoscut sub numele de Shi Yan Fang. Acesta este originar din Italia, însă la momentul dat conduce un mic templu în California.

  1. „Star Wars” și Shaolin

Potrivit lui George Lucas, regizorul seriei de filme „Star Wars”, călugării Shaolin au fost figurile cheie care l-au inspirat să creeze personajele Cavalerilor Jedi. Apariția tuturor filmelor Star Wars se datorează în întregime călugărilor Shaolin. Concepția „puterii atotcuprinzătoare” care există în fiecare vietate poate fi comparată cu conceptul de „Chi” folosit de călugării Shaolin. Legendarii călugări Shaolin își adunau puterea supraomenească prin controlul și manipulațiile cu energia Chi, la fel cum și Jedi preschimbau energia în putere. Stilul de luptă al acestora este foarte asemănător, doar că Jedi foloseau spade laser, pe când călugării foloseau săbii sau ciomege. Chiar și religia Jedi-ilor în semi-pacifism (folosirea forței doar când există o nevoie inevitabilă) și abstinența de la bunurile lumești și plăceri oglindește ideile principale ale budismului. În plus, nu poate rămâne neobservată preistoria Ordinului Jedi și istoria apariției mănăstirii Shaolin, iar lupta pentru putere între Ordinul Jedi și Împăratul Palpatine reamintește conflictul dintre călugării Shaolin cu împăratul dinastiei Qing. În filmul „Revenge of the Sith”, Palpatine ordonă lui Anakin Skywalker să atace templul Jedi și să omoare toți copii care studiau acolo. Shaolin a avut o soartă asemănătoare când împăratul Qing a ordonat să fie distrus templul, iar toți oamenii de acolo, inclusiv copii, să fie omorâți.