Într-o zi Maxine Baird, fondatoarea serviciului de salvare numit „A New Hope: Animal Sanctuary & Education Center”, a fost sunată și rugată să ia sub supraveghere un enot foarte agresiv care suferă de albinism.
Baird a ajutat un număr mai mare de 200 de enoți să se restabilească și să se însănătoșească și, din cauza că i s-a spus că animalul nou este agresiv, considera că acest caz va fi cel mai dificil pe care l-a avut. Oamenii din serviciul pentru îngrijirea animalelor au spus că enotul „a trecut prin iad”, suportând condiții și emoții teribile.
Cu toate acestea, când enotul a fost adus (era o femelă), el nu arăta deloc agresiv, ci mai degrabă trist, speriat și bolnav. „Era murdară de fecalii și urină într-atât de tare, încât partea din spate a corpului și burta erau acoperite cu arsuri de la urină” – spunea Baird în interviul pentru portalul web „The Dodo”. De asemenea, femela avea niște răni dureroase pe toate pernuțele labelor.
Însă într-o zi s-a întâmplat ceva uimitor: „Aveam o perioadă grea în viața personală, de aceea m-am dus lângă cușca ei și m-am așezat. Ea s-a apropiat de mine, deși nu se mai apropia-se de nimeni înainte. S-a apropiat și m-a mirosit, iar mai apoi și-a pus micuțele lăbuțe pe mâna mea”.
Baird a mai adăugat: ”Din acel moment ea a devenit cel mai drăgălaș enot pe care l-am văzut vreo dată. Între noi s-a creat o relație foarte bună”. Acum aceste două nu mai încetează să se cuprindă și să se sărute, iar animalul nu își părăsește noua „mamă” aproape niciodată. Cu toate acestea, Maxine Baird înțelege perfect că enoții nu pot fi ținuți ca animale de companie și că, într-un final, femela va trebui să se reîntoarcă la o viață cu alte animale din aceeași specie.
Toți spuneau că femela enot care suferă de albinism este foarte agresivă din cauza dificultăților prin care a trecut, însă ea a fost salvată.
Maxine Baird de la azilul pentru animale „A New Hope” a fost întrebată dacă ar putea adăposti temporar un animal.
Baird deja avea experiență cu mai mult de 200 de enoți pe care i-a salvat. Ea considera că următorul animal pe care urma să-l adăpostească va fi unul foarte agresiv pentru că așa i se spusese.
Cu toate acestea, când femela enot a fost adusă ea nu părea agresivă, ci mai degrabă tristă, speriată și bolnavă.
„Era murdară de fecalii și urină într-atât de tare, încât parte din spate a corpului și burta erau acoperite cu arsuri de la urină”
De asemenea, animalul avea răni dureroase pe pernuțele lăbuțelor.
Apoi s-a întâmplat ceva uimitor: ”Aveam o perioadă grea […], de aceea m-am dus lângă cușca ei și m-am așezat”.
”S-a apropiat și m-a mirosit, iar mai apoi și-a pus micuțele lăbuțe pe mâna mea”.
”Din acel moment ea a devenit cel mai drăgălaș enot pe care l-am văzut vreo dată. Între noi s-a creat o relație foarte bună”.
Acum femela s-a restabilit complet și nu mai încetează să-și cuprindă și să-și sărute noua „mamă”, dar și pe ceilalți enoți.
Cu toate acestea, Baird înțelege perfect că femela enot nu poate fi ținută ca animal de companie. Ea trebuie să locuiască în sălbăticie.
