Apeductul Loukous (4 foto)

0
1323

În municipalitatea greacă Kynouria de Nord de pe peninsula Peloponeză, în apropiere de vila lui Herodes Atticus, un aristocrat grec și senator roman, se află un vechi apeduct care traversează o mică ravenă.


Apeductul transportă apă din sursa ce este situată la aproximativ un kilometru și jumătate spre nord-vest. Apa din acest loc este foarte bogată în minerale. Timp de două mii de ani, picurând de pe pereții apeductului, apa a format sedimente groase care astăzi atârnă în formă de stalactite pe pereții peșterii de calcar.

Foto: Dan Diffendale/Flickr

Apeductul a fost construit în secolul al II-lea, când Grecia era sub stăpânirea romană. Acesta a fost conceput pentru a furniza apa către vila lui Herodes Atticus, care în acea perioadă era unul dintre cei mai bogați și cei mai influenți greci. La momentul de față, vila este îngrădită din cauza săpăturilor care au loc aici, teritoriul acesteia fiind imens, căci ocupă circa 200 000 de metri pătrați.

În aporpiere de vila lui Herodes Atticus și apeduct se mai găsește un loc istoric de semnificație religioasă, și anume mănăstirea Loukous, una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Kynouria de Nord. Mănăstirea a fost construită în secolul al XII-lea, pe ruinele unui vechi templu. La momentul de față, aici locuiesc niște călugărițe care au grijă de mănăstire, brodează, țes covoare și se ocupă cu agricultura.

Foto: Bgabel/Wikimedia
Foto: Dan Diffendale/Flickr
Foto: Dan Diffendale/Flickr

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.