În cazul în care nu știți ce reprezintă cascada Hierve el Agua, privind-o din depărtare ar putea să vă pară că apele acesteia sunt foarte mari și rapide, însă apropiindu-vă veți realiza că de fapt apele acesteia reprezintă cu totul altceva.
O mare parte a cărărușei ce duce spre cascadă și însăși cascada sunt de fapt o formațiune naturală de piatră. Denumirea cascadei tradusă din spaniolă este „Apa clocotită”, deși aceasta pare a fi mai degrabă înghețată (probabil cel ce a denumit-o avea un bun simț al umorului). Mai târziu în acest articol veți afla ce semnifică de fapt denumirea cascadei.
Aflându-se la aproximativ 70 de kilometri de orașul Oaxaca, în statul cu același nume, cel mai apropiat oraș de cascadă este San Lorenzo Albarradas, populația căruia este de mai mult de două mii de persoane. Urmând cărărușa ce duce spre „cascadă” veți întâlni în cale două proeminențe de piatră. Aici este locul unde se află sursa de apă potabilă.
Cu toate acestea, apa din sursă este excesiv de saturată cu minerale, în special cu carbonat de calciu. Acest element se găsește în stâncile din toată lumea și, de asemenea, este un element major al scoicilor de mare, perlelor și căsuțelor melcilor.
Sub această sursă, pe versantul muntelui se „revarsă” bucățile de stâncă alba care reamintesc foarte mult o cascadă. Apa mereu străbate prin rocă (ci nu se revarsă de sus, cum s-ar fi putut părea), iar în calea sa spre pământ își pierde din minerale. Acestea se depun pe versantul muntelui, proces foarte asemănător cu formarea stalactitelor în peșteri.
Însăși cuvântul „stalactite” provine de la grecescul „scurs pe picătură”. Imaginați-vă un proces lent, dar permanent, când apa picură timp de mii de ani. Când apa bogată în minerale intră în contact cu aerul, carbonatul de calciu se depune pe versantul muntelui.
Deși cel mai probabil nici nu ați încerca să consumați această apă, înotul în aceasta este considerat sănătos. De aceea, în ciuda faptului că în roci există niște bazine cu apă, pentru turiștii dornici de a se relaxa într-un mod sănătos au fost create două piscine artificiale. Cea mai mare dintre ele se află în apropiere de marginea stâncii, însă nu vă îngrijorați, căci nu există nici un pericol pentru viață.
După cum vă puteți imagina, pentru a crea stânca-cascadă Hierve el Agua natura a avut nevoie de multe mii de ani. La urma urmei, fiecare dintre stânci se ridică la mai mult de 50 de metri de la fundul văii – este un drum foarte lung. În viitor, „cascadele” ar putea să ajungă la pământ, însă la momentul de față acestea coboară la doar 12 metri, iar cea mai mare cascadă la 30 de metri.
Fiecare cascadă își are denumirea sa, una fiind tradusă ca „cascada mica”, iar a doua după cum ați putea să vă dați seama, „cascada mare”. Adesea acestea sunt numite „cascade de sare” sau „cascade împietrite”. Apa pătrunde prin crăpăturile din stâncă la temperatura de 27 grade Celsius.
Carbonatul de calciu care predomină dă cascadei o culoare albă, doar aproximativ 5% fiind alte minerale, precum bariu și fier. Apa de ploaie trece pe sub pământ și absoarbe dioxidul de carbon. În cele din urmă, în apă se formează molecule de dioxid de carbon. Acesta intră în contact cu marmura (sub pământ) și, în urma unei reacții chimice, se formează carbonatul de calciu.
Denumirea acestui loc, și anume „Apa clocotită”, provine de la fenomenul în care apa se ridică din izvor la suprafață prin crăpături și formează buline. Se consideră că zapotecii, populația care a locuit în această regiune acum două mii și jumătate de ani în urmă, au avut o atitudine foarte respectuoasă față de acest loc. Aceștia au folosit apa de aici pentru a iriga terenurile agricole, creând un sistem unic în Mexic.
Când apa este „stoarsă” din stâncă, nivelul de carbonat de calciu se micșorează considerabil, astfel timp de mai multe milenii aici s-a format o „cascadă înghețată”, în cele din urmă transformând locul într-o atracție turistică pentru oamenii contemporani.
