Pentru oamenii de astăzi, dar și pentru cei din trecut, orașele și satele erau o parte foarte importantă a vieții. Reprezentând niște centre de comerț și artistice, aici au loc mari progrese și periodic se mai întâlnesc și evenimente interesante care rămân în istorie.
Întregi civilizații au urmat acest mod de a exista, în cele din urmă transformându-se în orașe mari și puternice, cum ar fi Roma, Londra sau Paris. Cu toate acestea, uneori orașele pot fi distruse de Mama-Natură sau chiar de mâna care le-a creat.
Orașele pot supraviețui unui număr mare de hazarduri naturale, însă se mai întâmplă că uneori inundațiile foarte mari pot deveni fatale pentru acestea. Pe de altă parte, sub apă ruinele se păstrează mult mai bine, de aceea generațiile viitoare le poate redescoperi și cerceta mai amănunțit. Spre exemplu, orașul Shi Cheng care mai este numit „Atlantida estului”.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că oamenii sunt cei care construiesc orașele, tot ei pot fi cei care le distrug. Astfel, foștii locuitori ai unui oraș cu o soartă mai nefericită sunt nevoiți să urmărească devastarea sau inundarea acestuia.
10. Thonis-Heracleion
În zilele de astăzi, aproape nimeni nu mai cunoaște nimic despre orașul Thonis- Heracleion. Cu toate acestea, în lumea antică acest oraș a fost unul dintre principalele orașe ale statului. Thonis adesea este menționat în istorii antice grecești, ca fiind orașul unde Heracles pentru prima dată a pășit când a sosit în Africa. Pe lângă aceasta, Thonis a fost unul dintre cele mai importante orașe ale Egiptului Antic, un centru de comerț maritim internațional și locul de trai al multor popoare de diverse origini. Pentru prima dată, oamenii s-au stabilit aici cu peste 4000 de ani în urmă. De asemenea, un timp îndelungat orașul Thonis a fost considerat a fi capitala de comerț a Egiptului. Aici s-au amestecat diverse culturi.
În ruinele scufundate ale orașului au fost găsite arme grecești și egiptene, precum și statui atât în stil elen, precum și în stil egiptean.
De asemenea, orașul a devenit un centru de fuziune religioasă unde dinastia grecească a lui Ptolemeu a devenit venerată și descrisă în artă la fel cum au fost egiptenii. În multe aspecte, orașul se asemăna cu Veneția de astăzi: o mare parte a orașului a fost construită pe niște mici insule dintr-o zonă umedă de câmpie de pe coasta egipteană. Thonis-Heracleion era în principal un oraș marin, străbătut de căi navigabile și canale aglomerate cu nave maritime. La fel ca Veneția de astăzi, orașul încet se scufunda. Spre sfârșitul secolului al II-lea î.Hr, apa a învins uscatul și o mare parte a orașului fie că a fost inundată, fie că a alunecat în mare. De la oraș nu mai rămase-se nimic, cu excepția unui mic sat care s-a scufundat abia prin anii 800 d.Hr și a fost dat uitării.
9. Port Royal
Când britanicii au cucerit Jamaica Spaniei, aceștia în mod intenționat au permis piraților să o ocupe. Fiind înconjurați de insule spaniole, toți pirații care locuiau pe insulă nu ezitau să jefuiască navele spaniole mai mult decât pe cele britanice. Prezența permanentă a oamenilor înarmați pe insulă nu permitea spaniolilor să-și recupereze teritoriul. În cele din urmă, orașul Port Royal, cea mai mare așezare de pe insulă, foarte rapid a devenit un edem pentru pirați. În perioada de apogeu, Port Royal era cunoscut ca fiind cel mai imoral oraș din lume. Fiind un centru de comerț și piraterie, locuitorii orașului foarte rapid au devenit extrem de bogați. Bogățiile acumulate într-un mod necinstit au contribuit la formarea unui mod de viață unde predomină alcoolismul, curvia și corupția, fapt care la rândul său a creat reputația proastă a orașului.
Controlul de stat nu era prea des, de aceea noii locuitori își construiau casele pe orice bucată de teren pe care o găseau. Aici nu prea existau drumuri și clădiri, de aceea, când în anul 1962 a avut loc un cutremur, aproape întregul oraș a fost distrus. Astăzi orașul este puțin mai mare decât un sat pescăresc, însă sub apă încă se mai găsesc ruinele a zeci de clădiri vechi. Localnicii visează să transforme acest loc într-un centru turistic de nivel mondial, însă fără sprijinului din partea statului acest scop nu poate fi ușor atins.
8. Satele pierdute din Ontario
În anii 1950, SUA și Canada au început un proiect comun de conectare a Marilor Lacuri cu Oceanul Atlantic pentru a permite navelor să călătorească în interiorul țării, până și în Minnesota. Proiectul The Saint Lawrence Seaway (așa a fost numit) a fost început în anul 1954 și finisat în anul 1959, reprezentând un mare succes, cu excepția unui singur moment: pentru a realiza proiectul au fost jertfite nouă sate canadiene care astăzi se găsesc la fundul marilor lacuri.
Comunitățile Aultsville, Maple Grove, Wales, Santa Cruz, Dickinson’s Landing, Farran’s Point, Moulinette, Mille Roches și Sheek’s Island au fost inundate împreună cu o parte din Șoseaua canadiană Nr. 2. Toate acestea urmau a fi reconstruite la înălțime.
Această parte a provinciei Ontario era una dintre cele mai vechi din Canada, multe dintre satele inundate fiind construite în anii 1700, iar altele fiind situate pe fostele așezări indiene.
Până la venirea europenilor, cea mai mare parte a acestui teritoriu era locuită de populația Mohawk. În total, mai mult de 6 000 de oameni și mai mult de 500 de clădiri au fost mutate în orașe nou-planificate. În ciuda promisiunilor guvernului, locuitorii au obținut locuințe noi de o valoare mai mică decât a acelor case pe care au fost nevoiți să le părăsească.
În prezent, satele inundate sunt aproape inaccesibile, deoarece acestea se găsesc la fundul unei căi maritime foarte aglomerate. Uneori, când nivelul apei este scăzut, acestea pot fi văzute. Din cauza că satele au fost inundate recent, în internet puteți găsi multe poze de pe vremea când acestea erau locuite. În ele puteți vedea cum oamenii anilor recenți se ocupau de treburile cotidiene.
7. Neapolis
Orașul Neapolis a fost unul dintre cele mai faimoase orașe din Tunis, până în momentul când în luna iulie a anului 365 acesta a fost înghițit de un Tsunami. Catastrofa a provocat pagube considerabile pe coasta orașului Alexandria, în cele din urmă distrugând în întregime Neapolis. Orașul a dispărut pentru următorii 1700 de ani. Acesta a fost din nou descoperit în vara anului 2017, după 7 ani de cercetare și căutări. În timpul său, Neapolis a luat partea Cartagenei în războaiele Punice, în ciuda faptului că acesta era un oraș roman. În cele din urmă, romanii au încetat să mai menționeze orașul Neapolis în scrierile lor. Cu toate acestea, după cum arheologii presupuneau de un timp îndelungat, orașul s-a dovedit a fi mare și bine dezvoltat.
Ruinele străzilor și monumentelor demonstrează că Neapolis a fost destul de progresiv, iar descoperirea a peste 100 de recipiente utilizate pentru producția de sos garam a arătat care a fost industria predominantă în oraș. Garam-ul a fost o delicatesă romană care era produsă în cantități mari în tot Imperiul Roman, însă arheologii consideră că în Neapolis acest sos se producea mai mult decât oriunde.
6. Vilarinho Da Furna
Potrivit tradiției locale, primii care au populat teritoriul orașului Vilarinho da Furna au fost vizigoții, care s-au stabilit aici în secolul întâi. Chiar și în anii 1970, acest micuț oraș cu o populație de câteva sute de oameni folosea un vechi sistem democratic vizigot. Fiecare familie din oraș avea dreptul la un singur vot. Împreună, familia alegea un lider din rândul celor căsătoriți care trebuia să conducă timp de șase luni. Încă din anii 1950, locuitorii orașului și-au pus ca scop să transforme pământurile din jurul satului într-un rezervor. În anul 1967, înainte de a trece la realizarea planului, guvernul a efectuat sondaje.
Locuitorii orașului au fost informați despre planurile de a construi rezervorul abia în anul 1970. Până în anul 1971, către oraș a fost construit un drum nou pe care camioanele transportau materiale, iar orașul în cele din urmă a fost evacuat în întregime. Oamenii scoteau chiar și cărămizile de pe acoperiș înainte de a pleca. Până a plecat ultima persoana, orașul a devenit pustiit, iar majoritatea caselor nu erau nimic mai mult decât niște cochilii goi. Astăzi Vilarinho Da Furna rămâne a fi un loc uimitor, deoarece în lunile de vară când rezervoarele se golesc orașul se ridică la suprafață. Turiștii vin aici pentru a vedea cum vechiul oraș se ridică din rezervor, dar și pentru a vizita un muzeu subacvatic care a fost creat sub insistența foștilor locuitori ai Asociației Vilarinho Da Furna. Acum acest loc este cunoscut în toată lumea.
5. Capel Celyn
Ultimii locuitori ai satului Capel Celyn au plecat în anul 1962. În anul 1965, în mod oficial a fost deschis noul rezervor Llyn Celyn care a scufundat acest sat. Ceremonia de deschidere trebuia să dureze circa 45 de minute, însă peste doar trei minute câțiva activiști din Țara Galilor au tăiat cablurile microfonului și au alungat mulțimea de telespectatori. Acesta a fost începutul multor ani de dușmănie.
În anii 1950, Liverpool era unul dintre cele mai dușmănoase orașe din Anglia care de urgență avea nevoie de o nouă sursă de apă. După o cercetare, s-a decis că valea ce înconjura satul Capel Celyn este o locațiune bună pentru a construi un rezervor. Din nefericire, valea se afla în Țara Galilor, iar Liverpool se afla în Anglia. La fundul văii se găsea un sat galez cu doar 67 de locuitori. Consiliul municipal din Liverpool nu considera că ar putea să apară vreo problemă, de aceea a insistat începerea lucrărilor.
Într-un mod dubios, consiliul a obținut aprobarea planului, solicitând permisiunea din partea Parlamentului, ci nu din partea Consiliului galez. De îndată ce proiectul a fost aprobat de Parlament, Consiliul din Liverpool a cumpărat pământuri și a început construcția rezervorului. Mulți cetățeni ai Țării Galilor au fost revoltați de această decizie, în cele din urmă Partidul Naționalist Plaid Cymru al Țării Galilor s-a ales cu noi membri. Protestele au avut loc în întreaga Țară a Galilor, iar uneori chiar și pe ulițele orașului Liverpool. În timpul protestelor galezii scuipau și maltratau localnicii. Trei galezi tineri au aruncat un exploziv în șantierul unde se construia viitorul rezervor și acesta a explodat. La procesul de judecată care a urmat au participat mulți activiști galezi care au susținut acțiunile celor trei.
În ciuda eforturilor activiștilor, planul a fost pus în aplicare, iar locuitorii satului Capel Celyn au fost relocați. Inundarea orașului a condus la o creștere semnificativă a naționalismului ucrainean, iar fraza „remember Tryweryn” și astăzi poate fi auzită în Țara Galilor. Ca răspuns la cele întâmplate, guvernul a înaintat mai multe inițiative în privința Țării Galilor, inclusiv a mărit salariul muncitorilor industriali din Llanwern și a aprobat prima lege privind limba galeză.
4. Graun
La începutul primului secol, romanii s-au stabilit într-o vale din Alpi. Micul sat era cunoscut sub numele de Graun. Acesta a prosperat în perioada medievală când în oraș a fost construită o biserică. Astăzi, 700 de ani mai târziu, biserica încă mai există. Doar că acum, în loc să fie înconjurată de case, aceasta este înconjurată de apă. Turnul-clopotniță al bisericii este tot ce a mai rămas de la fostul sat cu aproape 200 de case. În anul 1939, compania italiană Montecatini a elaborat un plan de construcție a unei centrale hidroelectrice. În această regiune cândva au existat două lacuri de mărimi medii. Astfel, inginerii companiei planificau să inunde valea în care se aflau lacurile pentru a crea un lac de dimensiuni mai mari, sperând că stațiunea ce va fi plasată aici va produce suficientă lumină pentru întreaga regiune. Cu doar câțiva ani mai devreme, localnicii prin revolte deja au reușit să stopeze un proiect asemănător în Alpi, astfel locuitorii satului planificau să procedeze și în acest caz.
Între timp, Italia a fost implicată în cel de-al doilea Război Mondial. Proiectul a fost suspendat. Cu toate acestea, când războiul a încetat, planul a fost reînnoit. În anul 1950, satul și împrejurimile acestuia au fost inundate. Iarna lacul îngheață, de aceea turiștii se pot apropia de vechiul turn-clopotniță. Localnicii mărturisesc că uneori, în timpul nopții, aud cum sună clopotele, chiar dacă acestea au fost scoase încă în luna iulie a anului 1950. Adâncimea lacului este de aproximativ 22 de metri, fapt care ar putea permite oamenilor să se scufunde pentru a vedea vechile ruine, însă din nefericire asemenea expediții sunt interzise.
3. Potosi
În anul 1985, guvernul Venezuelei, de asemenea, a decis să construiască un baraj hidroelectric, însă pentru a realiza această idee urma să fie inundată o vale în care cândva au fost construite case. Cu toate acestea, în comparație cu celelalte cazuri, guvernul a realizat proiectul cu mult mai puțină tactică. Președintele care activa la acel moment, Carlos Andres Perez, a aterizat cu elicopterul în oraș și a informat locuitorii că terenul lor urmează a fi exploatat, de aceea ei trebuie să plece. 1200 de locuitori s-au împrăștiat prin toată Venezuela pe la prieteni și rude, iar o mare parte a orașului a fost distrusă. Un timp îndelungat, singurul indiciu care indica existența unui oraș distrus sub ape era o clopotniță care a fost utilizată de locuitorii din regiune pentru a identifica nivelul de inundație.
În anul 2019, Venezuela a avut de suferit din cauza uraganului El Nino. A fost declanșată o secetă care a afectat o mare parte a țării. Nivelul apei în rezervor a scăzut cu 30 de metri, fapt din cauza căruia energia electrică a trebuit să fie împărțită în cantități egale în toată țara. De asemenea, datorită secetei biserica, cimitirul de lângă aceasta, câteva case vechi și piața orașului au ieșit din nou la suprafață. Unii dintre locuitori au profitat de acest fapt și au mers să-și revadă casele înainte ca acestea să fie din nou inundate când seceta va înceta.
2. Petersburg
Lacul Strom Thurmond este un loc din Georgia popular printre turiști și înotători. Cu toate acestea, puțini oameni cunosc despre faptul că în adâncurile lacului se ascunde un oraș odinioară progresiv. Orașul Petersburg a fost întemeiat în anul 1786 de Dionysius Oliver, care a profitat de pământurile roditoare din regiune. În curând, orașul a devenit foarte important pentru industria tutunului și unul dintre cele mai importante locuri unde comerțul era controlat. Până în anul 1801, acest oraș a devenit al treilea după mărime oraș din Georgia. Cei ce-l vizitau îl descriau ca fiind un centru comercial și cultural foarte progresiv, fapt pentru care acesta a devenit încă mai popular. Acest oraș era unul confortabil pentru a trăi, iar soarta acestuia era strâns legată de plantațiile de tutun. În anul 1810, industria bumbacului a fost înlocuită de cea a tutunului și, în cele din urmă, orașul a intrat în declin.
Până în anul 1814, când orașul și-a pierdut oficiul poștal, acesta era deja aproape lipsit de locuitori. În anul 1952, când inginerii armatei SUA au început să umple valea în care se afla orașul cu apă, Petersburg a fost abandonat în întregime și dat uitării. De aceea, locuitorii din regiune au fost surprinși când în anul 2002, din cauza unei secete, orașul a ieșit la suprafață. Vechile garduri, bucățile de ceramică și fundațiile caselor au fost vizibile pentru câteva zile, după care apa s-a ridicat din nou. De atunci orașul s-a mai arătat de câteva ori, devenind o atracție turistică datorită stilului epocii victoriene.
1. Shi Cheng
În trecut China a fost de mai multe ori criticată din cauza faptului că, în goană după proiecte sociale, a mutat cu traiul o mulțime de oameni. Crearea lacului Qiandao a necesitat relocarea a unui număr mai mare de 300 de mii de oameni, familiile cărora au locuit în acea regiune timp de mai multe generații. Cu toate acestea, una dintre cele mai mari tragedii ale acestei operațiuni a devenit pierderea orașului împărătesc Shi Cheng, un vechi oraș al dinastiei Ming. Aici au existat numeroase monumente care datează din cel puțin secolul al XV-lea. Orașul Shi Cheng a existat în acest loc încă din anul 208. În anul 1959 acesta a fost inundat, astăzi aflându-se la fundul unui lac de 40 de metri adâncime.
Orașul a fost dat uitării până în anul 2001, când guvernul Chinei a organizat o expediție pentru a cerceta ruinele rămase de la vechiul oraș. Este uimitor, însă vechile clădiri din piatră s-au păstrat foarte bine până și astăzi. Fiind protejat de eroziune, vânt și ploi, astăzi orașul arată aproape la fel cum a arătat în anii când s-a scufundat. Shi Cheng este una dintre acele colecții mondiale de artefacte ale perioadei imperiului chinez care s-a păstrat foarte bine până în prezent. În anul 2011, a fost lansat un proiect de reconstrucție a vechiului oraș, fapt care a atras și mai mult atenția publică. Astăzi, pentru scafandrii experimentați există câteva căi de a descoperi „Atlantida estului”. Acest tip de scufundări este considerat a fi cu caracter de cercetare. De aceea, cartografierea fundului lacului încă continuă.
Apropo, în timpul scufundărilor scafandrii au descoperit încă câteva obiecte care reprezintă un interes istoric.
